La arte, sport, matematică și științe ale naturii nu sunt suficienți profesori, spune raportul OCDE, iar lipsurile de la anumite discipline pot avea legătură cu nivelul de salarizare, care e sub cel al profesorilor din țările care au aderat la OCDE.
În 2023, salariile brute medii anuale ale cadrelor didactice din gimnaziu din România au fost în medie de 45.602 dolari – comparativ cu 56.462 dolari, media în țările Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, scrie în raport.
Pe de altă parte, în România, profesorii de la nivelul gimnazial trebuie să predea anual 513 ore, iar media profesorilor din OCDE e de 706 ore pe an.
În privința numărului de elevi la un singur profesor, raportul arată că în România sunt: 18 elevi la un profesor în învățământul primar, 11 elevi/profesor în gimnaziu și 13 elevi/ profesor la liceu, arată raportul OCDE.
Îți mai recomandăm Anul școlar 2024-2025. Totul despre schimbări, reguli, calendar, examene și vacanțeÎn țările OCDE, raportul elevi/profesor este de 14 elevi per profesor în învățământul primar, 13 elevi în gimnaziu și 13 elevi în liceu.
Între 2013 și 2022, vârsta medie a profesorilor a crescut în țările OCDE: în învățământul gimnazial, 36% dintre cadrele didactice au peste 50 de ani - acum zece ani, 35% aveau 50 de ani și mai mult.
România are mai puțini profesori de 50 de ani sau mai mult – doar 26% dintre cadrele didactice sunt în această categorie de vârstă, față de 25% în 2013.
În privința sistemului de educație, raportul din 2024 arată că 7% dintre elevii din şcoala primară sunt înscrişi în instituţii private, comparativ cu 3% cât erau în 2015.
În timp ce în țările OCDE, cheltuilile statelor cu educație reprezintă în medie 4,9% din PIB, România a cheltuit 2,5% din Produsul Intern Brut.
Cheltuielile medii anuale per elev de la nivelul învăţământului primar până la cel superior în România sunt de 6.279 de dolari/an, comparativ cu o medie de 14.209 dolari în ţările OCDE .
În majoritatea ţărilor cheltuielile cresc în funcţie de nivelul de educaţie.
În România, cheltuielile per elev sunt de 3.346 dolari în învăţământul primar, 6.885 dolari în gimnaziu şi 10.137 dolari în liceu.
Îți mai recomandăm Un sfert dintre copiii și tinerii României nu sunt la școală. La țară, un copil din trei a abandonat școalaNivelul educațional a crescut masiv în aproape toate țările OCDE.
Raportul arată că educația părinților are un impact puternic asupra nivelului educațional al copiilor lor; în România, 90% dintre tinerii de 25-64 de ani care au cel puțin un părinte cu studii superioare au obținut și ei o diplomă universitară.
În schimb, 29% dintre tinerii de 25-64 de ani cu părinți care au doar liceul au obținut și ei o diplomă universitară. Aceasta se compară cu mediile de 72%, respectiv 39% cât sunt procentele în țările OCDE.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.