Grupul de Comunicare Strategică a confirmat decesul unui medic de la Spitalul Universitar de Urgență București. Doctorul Cătălin Bărbulescu a încetat din viață noaptea trecută fiind infectat cu noul coronavirus.
Decesul a fost anunțat și de către reprezentanții Spitalului Universitar.
Spitalul Universitar a fost focar de infecție cu coronavirus în urmă cu aproape două luni după ce mai mulți pacienți care făceau dializă la o clinică privată au fost aduși aici și au infectat la rândul lor medici și pacienți.
Mai multe secții au fost închise ca urmare a izbucnirii focarului, iar conducerea spitalului a fost schimbată.
Managerul Adriana Nica a fost demisă de Ministerul Sănătății ca urmare a modului în care a gestionat situația, fiind numit interimar medicul Cătălin Cârstoiu.
Nota întocmită de Corpul de Control arată că în cursul anchetei epidemiologice efectuate în data de 21 martie 2020 „în cadrul spitalului au fost luate măsuri procedurale abia după confirmarea infectării pacienților cu noul coronavirus”, preciza ministerul într-un comunicat de presă.
Grupul de Comunicare Strategică a mai arătat că numărul total al personalului medical și auxiliar care a fost infectat cu noul coronavirus în România a ajuns la 2.625 de persoane, spitalele din țară fiind unul din pricipalele focare de răspândire a pandemiei.
Datele analizate și prezentate luni de Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) arată că 1 din 7 cazuri de coronavirus a fost înregistrat în rândul personalului medical.
Decesul medicului de la Spitalul Universitar nu a fost încă adăugat în bilanțul oficial al deceselor în România care a ajuns marți dimineață la 1.124.