Țară în service | Cei care au plecat. Poveștile românilor care au muncit și în țară, și în străinătate

Condițiile de muncă din România împing milioane de oameni să caute un trai mai bun în străinătate. Numărul românilor care migrează nu este cunoscut decât cu aproximație, pentru că statul român nu deține date exacte despre cei care muncesc în alte țări. Europa Liberă a vorbit cu cinci emigranți din cinci profesii diferite. Emilia, Cătălin, Marius, Gabriela și Gabriel ne spun povestea milioanelor de români care au migrat în ultimii 30 de ani.

Un „nu” categoric a fost răspunsul mai multor persoane care au emigrat când le-am întrebat dacă s-ar întoarce să lucreze în România. Din motive financiare, din motive administrative, de logistică sau care țin de demnitate, mulți își părăsesc meseriile pentru a munci în alte țări, unde sunt mai bine apreciați.

Institutului Național de Statistică confirmă că în 2021 populația României s-a aflat din nou în scădere, cu 142,6 de mii de persoane. Emigrația constituie a doua cauză principală a reducerii populației țării însă mai multe date despre numărul exact al oamenilor care pleacă în funcție de domeniul de activitate nu sunt disponibile. Dacă aceste măsurători ar fi efectuate, statul ar fi obligat să își recalibreze abordarea când vine vorba atât de diaspora, cât și de politicile publice din țară.

„Asta este cea mai mare problemă, a tuturor instituțiilor statului, nu avem date complete, concrete și corecte. Nu avem date pe baza cărora să măsurăm nevoile și pe baza cărora să alcătuim politicile publice de care fiecare categorie în parte are nevoie,” recunoaște secretarul de stat Oana Ursache, șefa Departamentului Românilor de Pretutindeni, într-un interviu acordat pentru Europa Liberă.

Schimbări pe piața muncii

Piața muncii din România a suferit schimbări în timpul pandemiei, lucru care a afectat și intențiile de muncă în străinătate. Raluca Dumitra, head of marketing pentru eJobs a spune pentru Europa Liberă că numărul aplicațiilor pentru locuri de muncă în străinătate a scăzut cu aproximativ 2%, de la 3.2% în 2019 la 1.2% în 2021.

Însă pentru alte domenii cum este cel medical, cererea a crescut. „S-a angajat aproape exclusiv pe sectorul de medical, a fost nevoie foarte mult de personal medical în afară”, spune Raluca Dumitra.

Alte schimbări sesizate de ea au vizat vârstele persoanelor angajate: tot mai mulți tineri cu vârste cuprinse între 18-24 de ani, care erau pe ultimul loc la numărul de aplicări înainte de pandemie, au urcat pe locul doi anul acesta. Numărul persoanelor cu vârste de peste 45 de ani care aplică în străinătate a scăzut în schimb, parțial și ca urmare a pandemiei.

În primele opt luni ale lui 2021, meseriile în construcții, transport, producție și industria alimentară au revenit, de asemenea în topul domeniilor care recrutează cel mai mult în străinătate. Lunar sunt postate undeva la 33.000 de joburi dintre care 7% în străinătate.

„Dacă am avut și luni spre exemplu cu un milion și jumătate de aplicări, acum aplicările sunt pe la un milion pe lună. Sunt în continuare peste nivelul lui 2019 dar observăm o ușoare domolire a numărului de aplicări iar oferta joburilor continuă să crească.”

Medic: „Eram complexată că vin din România.”

Gabriela Păcurar profesează ca medic de familie în Anglia de aproape doi ani. A plecat din România în decembrie 2005, când a primit o bursă de studii doctorale pentru SUA - unde a studiat medicina - și a practicat apoi la diferite spitale și în cadrul a mai multe centre de cercetare.

Înainte de a pleca în America și mai apoi în Anglia, a terminat studiile în medicină în România, a făcut o stagiatură în cardiologie la Reșița ca mai târziu să lucreze pentru companii de medicamente. Lucra pentru o astfel de companie în noiembrie 2005 când a fost dată afară pe neașteptate.

Gabriela Păcurar a emigrat în 2005. Vorbește despre dificultățile medicinei în România.

Un scenariu nu rar întâlnit în România, un director regional a invitat-o la un hotel unde i-a explicat că postul urma să fie ocupat de altcineva. Gabriela ne-a explicat că a fost înlocuită de către cineva „care trebuia băgat pe postul ăla”. Simplu. Nu i s-au dat mai multe explicații dar ne-a enumerat câteva dintre cuvintele colorate care i-au fost adresate din partea directorului firmei. O lună mai târziu a plecat în America cu o bursă de cercetare la Rensselaer Polytechnic Institute, care au văzut mai mult potențial în ea decât a putut să îi ofere o firmă de medicamente din România.

„Toată chestia asta (...) mă face să plec fără să mă mai uit în urmă,” a mărturisit Gabriela Păcurar.

A mai vorbit despre medicina din România, despre diferențele administrative ale sistemului de sănătate din țară și din străinătate, despre „căpușele” care au creat o rețea privată a medicilor de familie și despre falsitate și demagogia care au împins-o să plece. Când am întrebat-o dacă s-ar întoarce a spus totuși că „niciodată nu spun niciodată”.

Salariile medicilor s-au îmbunătățit în ultimii ani însă deficitul de personal rămâne o problemă cu România în coada listei țărilor europene când vine vorba de medici raportați la numărul de locuitori. În 2016 aveam, potrivit datelor furnizate de Banca Mondială, 2.2 medici/1000 de locuitori. În comparație, în Germania erau 4,1, în Franța 3,2, în Spania 3,8 iar în Marea Britanie 2,7. Problema este și mai gravă în mediul rural, unde cabinetelor de medicină de familie le revin de 1,3 ori mai mulți locuitori decât în mediul urban, potrivi INS.

Numărul de locuri de muncă vacante în domeniul sănătății și al asistenței sociale a ajuns în al doilea trimestru din 2021 la 39.504 și s-a aflat într-o creștere constantă din anul 2020. În regiunea București-Ilfov este cel mai mare deficit, de 12.723 de posturi potrivit datelor INS.

Când vine vorba de medicina de familie, doamna doctor spune că aceasta diferă mult între Anglia și România. Ea explică că policlinica pentru care lucrează este responsabilă pentru peste 32.000 de pacienți de care se ocupă 4 clinici în tota. La fiecare clinică lucrează zeci de doctori, asistente, recepționiști și chiar oameni care se ocupă doar de partea de IT. În România, un singur medic de familie poate fi responsabil singur pentru mii de pacienți.

Deși numărul exact al medicilor care părăsesc România anual nu este cunoscut cu exactitate, secretarul de stat Oana Ursache confirmă că din această profesie pleacă din țară cei mai mulți români. Ea mai adaugă că motivul principal pentru care pleacă medicii este lipsa de recunoștință, lucru confirmat și de chestionarele Colegiului Medicilor.

Asta este cea mai mare problemă, a tuturor instituțiilor statului, nu avem date complete, concrete și corecte. Nu avem date pe baza cărora să măsurăm nevoile și pe baza cărora să alcătuim politicile publice de care fiecare categorie în parte are nevoie.

Învățământ | Profesoară plecată în Germania acum 30 de ani

Emilia (nume fictiv, persoana a preferat să rămână sub anonimat) a plecat din România acum 30 de ani. Căderea comunismului a prins-o predând la Școala Gimnazială nr. 10 din Recaș/jud. Timiș. A plecat în Germania în primii ani de democrație iar condițiile din școala românească, pe care le lăsase acasă, au convins-o să nu se mai întoarcă.

Emilia ne-a povestit cu drag despre sistemul școlar german, despre cât de practic este acesta și a subliniat de cel puțin trei ori că nu s-ar mai întoarce să predea în România. Ne-a povestit cum, în 1993, la Reșița conducerea școlii împărțea copiii pe „categorii sociale”.

„Clasele A, B și C”, a explicat ea. În clasele A ajungeau copiii de dascăli, de medici și de alte profesii considerate importante pentru conducerea școlii. În clasele B ajungeau cei din „stratul de mijloc”, iar în clasele C ajungeau cei din statul de jos, a povestit Emilia. „Asta eu nu am găsit în ordine”, spune ea. Emilia s-a stabilit în Germania din 1993, unde acum este „angajata statului pe viață” și nu plănuiește să se mai întoarcă vreodată în România.

O școală din Reșița. O profesoară care a lucrat în Reșița în 1993 a povestit cum elevii erau segregați în funcție de clasa socială.

Este povestea tristă a dascălilor români, subapreciați de un sistem care umilește profesorul și scoate pe bandă rulantă elevi analfabeți funcțional.

Alt motive pentru care Emilia nu s-ar mai întoarce în România este lipsa de libertate acordată profesorilor. Ea explică cum în țară ești „legat strict de mâini și de picioare de o carte, un manual pe care ți-l impune ministerul”. În Germania, pe de altă parte, ea explică că profesorul are mult mai multă liberate, poate să își aleagă propriile materiale, școlile stabilesc propriile manuale, pentru fiecare clasă, la nivel local.

„Anul ăsta schimbăm manualele la engleză că erau deja vechi și nu ne mai plăceau”, spune Emilia. Aceste decizii se iau în ședințele profesorilor, de la școală la școală, în baza nevoilor elevilor.

În România, unele școli se bazează încă pe manuale vechi, și doar unii elevi au posibilitatea să își cumpere propriile manuale.

Acest sistem practic din Germania care acordă prioritate deciziilor profesorilor a convins-o pe Emilia să nu mai revină în România. Ne-a povestit despre un „geniu” la matematică, care a reușit să ia nota 1 (cel mai bun calificativ din Germania) la examenul final din școala generală, doar cu ajutorul profesorilor și orelor făcute în clasă.

Dacă băiatul s-ar fi născut în România, pe când preda Emilia încă în țară, ar fi fost repartizat în Clasa C. Când am întrebat-o unde crede că ar fi ajuns elevul în România, Emilia a râs. „Niciunde, sincer.”

Salarile profesorilor în Germania sunt, nesurprinzător, mai mari decât în România unde acestea sunt în medie de 3.000 de lei, potrivit eJobs. O profesoară în Germania câștigă în medie 45.000 de Euro anual. În plus, fiind „angajata statului pe viață”, Emilia va avea întotdeauna postul garantat de stat.

Asistența medicală: problema șpăgilor și cumpărării posturilor

Gabriel Buteanu a plecat din România acum nouă ani, după ce a lucrat ca asistent medical voluntar la Spitalul Municipal de Urgenta Roman. Acum lucrează de patru ani în Zurich, la Spitalul Universitar. În Elveția a înțeles cum arată normalitatea într-un sistem de sănătate.

Asistentul dorea foarte mult să obțină un post la spitalul de urgențe din Roman însă acestea erau rare și adesea se cumpărau. „Posturile se plăteau, cam 3.000 mergeau atunci, 3.000, 3.500, 4.000 (n.r. de euro)”, spune Gabriel. Însă acesta era un vis de al său și plănuia să își vândă mașina, un Golf 4, spune el, pentru a obține un post stabil la spitalul unde dorea să lucreze împreună cu medicii pe care îi admira.

Gabriel Buteanu, asistent medical care lucrează acum în Elveția a vorbit despre probleme din domeniul său în România.

Se mai adaugă motivelor pentru care a plecat și sistemul de șpăgi din spitale. „Nu trecea nimeni prin spital fără să lase șpagă,” a mărturisit Gabriel. „Se câștigau foarte mulți bani de pe pacient.”

Se simte mult mai apreciat în Elveția - „te simți și tu om”. Spune că poate să își facă meseria de asistent și să ajute oameni așa cum a fost pregătit să facă. „Tratezi pacientul pentru ceea ce e el, pentru ce ești format tu.”

L-am întrebat cum ar compara țările în care a lucrat însă nu a putut să compare sistemul din Elveția cu cel din România. „Diferența dintre Italia și Elveția e foarte mare, diferența dintre România și Elveția...nu cred că există un grad de comparație între aceste două țări.”

Când vine vorba de venituri și acestea diferă. În România un asistent medical câștigă în medie 2.600 de lei potrivit eJobs. În Elveția, salariul anual începe de la 60.000 și poate ajunge până la 120.000 (550.000 de lei) în funcție de vârstă și de experiență.

Construcții: „În România nu se respectă protecția muncii”

Cătălin este unul dintre românii care au muncit în străinătate dar în țară. A lucrat în Italia, în construcții, iar acum s-a întors în România pentru că a dorit să fie acasă. A deschis propria lui firmă de construcții și spune că nu îi învinovățește pe cei care pleacă la muncă în străinătate. A trăit el însuși diferențele între munca în România și cea în străinătate.

Cătălin a lucrat în construcții în Italia timp de 9 ani

Inspecția muncii, orele lungi, condițiile pe șantier și ajutorul precar de la stat sunt doar câteva dintre motivele enumerate de Cătălin pentru care mulți aleg să plece în alte țări europene pentru a lucra în construcții.

„Ca și meserie, mult mai ok să o practici în afară. Programul este mult mai restrâns, maxim 8 ore pentru că ai interzis prin lege să lucrezi mai mult de 8 ore. La noi, norma de lucru e între 10 –12 ore”, a explicat Cătălin adăugând că uneori, de nevoie, se depășesc și aceste 12 ore.

În plus, a mai explicat că în România nu se respectă nici protecția muncii, „muncitorul în construcții lucrează în teniși ori șlapi, asta este și o realitate”, spune el amintind și de accidentul din București de acum câteva săptămâni care a provocat moartea a doi muncitori.

Bărbatul e de părere că în România există o problemă în ceea ce privește respectarea normelor în șantier. Motivele sunt multe. Cătălin face o comparație cu Italia, unde angajatorul asigură echipamentul de protecție pentru angajat. În România, responsabilitatea echipamentului de protecție îi revine, uneori, chiar angajatului.

În primul trimestru din 2021 au fost accidentate 752 de persoane în accidente de muncă, dintre care 10 au fost accidentate mortal iar domeniul construcțiilor a ocupat locul al doilea ca volum de accidente.

Când vine vorba de schimbare Cătălin nu pare foarte optimist însă i-ar plăcea să știe ce planuri are Ministerul Muncii pentru firmele mici - „atâta timp cât ministrul nu e din domeniu nu are cum să știe care ne e nouă durerea”, spune Cătălin.

„Dacă l-aș vedea pe ministru aș întreba - 'domnule Ministru, ne lăsați și pe noi să trăim?' Pentru că noi asta vrem, nu vrem să ne îmbogățim, noi vrem să facem profit și pare că în România nu prea poți legal.”

Salariul minim brut pe economie pentru un muncitor în construcții este de 3.000 de lei. În Italia acest salariu ajunge undeva în medie la 28.000 de Euro anual, potrivit Institutului pentru Cercetare Economică.

Ospătarie: „Nu m-aș mai întoarce niciodată”

Marius a preferat să nu îi dezvăluim identitatea în articol pentru că a vorbit despre mulți dintre patronii pe care i-a avut ca ospătar în România și despre cum a fost tratat de aceștia. La fel ca alții, Marius a spus că nu s-ar întoarce niciodată în țară pentru a lucra ca ospătar.

Un ospătar în România se bazează cel mai des pe bacșișuri pentru venitul lunar. Însă în alte țări acesta este inclus în nota de plată și salariile depășesc cu mult minimul de 1300 de lei pe economie din România.

A plecat din România acum peste 4 ani și lucrează de 3 ani în domeniul ospitalității în Anglia. Acum este supraveghetor într-un hotel de 5 stele unde se simt apreciat, dar a lucrat în mai multe restaurante, dintre care unul cu o stea Michelin. În România a lucrat la Cluj, în Baia Mare și în București.

„Eu sunt stăpânul, voi sunteți sclavii”, „clientul nostru, stăpânul nostru” și „dacă nu-ți convine, ușa” - așa descrie Marius experiența de ospătar în România.

Dacă ar fi rămas în România Marius ar fi câștigat minimul pe economie de 1.300 de lei plus bacșișurile. În medie, un chelner în Marea Britanie câștigă undeva la £17.000 pe an, adică peste 8.000 de lei lunar.

Felul în care își tratează patronii angajații dar și salariile, contractele precare, lipsa de respect din partea clienților și orele de muncă lungi figurează, de asemenea, pe lista motivelor pentru care Marius va rămâne în Anglia. Chelnerul a explicat că în România se lucrează „două cu două”, adică lucrezi două zile consecutiv după care ai două zile libere. În teorie, sistemul ar trebui să funcționeze însă în practică angajații localurilor lucrează și până la 20 de ore pe zi.

„Mulți dintre ospătari lucrează până la epuizare, atât ospătarii cât și bucătarii, cât și barmanii lucrează până pică jos. De multe ori îi duci acasă cu salvarea. Și a doua zi îi aduci fresh la muncă pentru că pe mulți dintre patronii din România nu îi interesează că tu te simți rău sau că tu ești bolnav, nu,” mărturisește Marius.

El dă vina pe lipsa controalelor, spunând că Inspecția Muncii nu are cunoștință de cauză despre abaterile patronilor. „Ministerul Muncii ar trebui să intre în multe dintre localuri să vadă ceea ce se întâmplă”, spune el. Însă de multe ori, pentru a reclama abaterile proprietarilor este nevoie de dovadă de contract pentru a te adresa Inspecției Muncii, contracte care le lipsesc multor ospătari.

În 2020, Inspecția Muncii a efectuat 61.230 de controale și a sancționat 3.454 de angajați, dintre care 4.987 de sancțiuni au fost aplicate pentru că au fost depistate persoane care munceau fără contract. Însă problema reală ar putea fi mult mai mare având în vedere că, spre exemplu, localul despre care a vorbit Marius este încă deschis, servind clienții în aceleași condiții.

„Când veneau controalele îl vedeai coborând în beci și era un tunel prin care circula între toate trei localurile. Și el acolo stătea și auzea tot ce mișcă, tot ce se vede”, spune el despre un fost patron al său din țară.