Mircea Macovei a demisionat din postul de director medical al Spitalului Suceava

Secretarul de stat din Ministerul Sănătății, Ionel Oprea, a confirmat, vineri, că directorul medical Mircea Macovei și directoarea de îngrijiri medicale a spitalului, Doina Chirap, au demisionat din funcțiile de conducere pe care le dețineau la Spitalul Județean Suceava.

Domnul doctor Macovei a cerut să fie reziliat contractul de administrare pe care îl avea. La fel și doamna director de îngrijiri medicale”, a declarat Ionel Oprea pentru G4Media.

Mircea Macovei ca rămâne ca simplu medic în cadrul unității spitalicești.

Totul despre evoluția coronavirusului, în România și în lume, citiți pe liveblogul Europa Liberă.

Reamintim că Mircea Macovei este cel care a invocat un ordin de ministru care nu exista pentru a solicita tuturor cadrelor medicale din spital, indiferent dacă erau infectate cu noul coronavirus sau nu, să se prezinte la o ședință, și a efectuat și o intervenție chirurgicală, deși el însuși era suspect de coronavirus. Astfel, au fost contaminați medici și pacienți, situația făcând acum obiectul unui dosar penal.

Deciziile sale au dus la escaladarea situației din Spitalul Județean Suceava și, ulterior, din întregul municipiu care a fost închis total după ce lucrurile au scăpat de sub control. În prezent, în județul Suceava sunt peste 2.000 de cazuri de Covid 19.

Premierul Ludovic Orban i-a cerut joi ministrului Sănătății Nelu Tătaru să nu permită revenirea directorului medical Mircea Macovei la conducerea spitalului județean din Suceava.

Orban i-a amintit ministrului că, în baza decretului de instituire a stării de urgență, deține toate pârghiile pentru a interveni asupra managementului spitalelor, aflate până acum în subordinea consiliilor județene. ​

Nu pot să accept să revină în poziția de director medical la Suceava doctorul Macovei. Aveți, în baza decretului pentru instituirea stării de urgență, atribuții să luați decizii privind managementul oricărui spital. Nu pot să accept revenirea domnului Macovei”,​ a spus Ludovic Orban la începutul ședinței de guvern de joi.

Ministrul Sănătăţii Nelu Tătaru a declarat la rândul său, joi seara, la Arad, că Mircea Macovei nu poate reveni în funcţia de director medical pe care a ocupat-o.

„La Suceava nu va fi preluat managementul din nou. Avem management militar. S-a reîntors din concediu directorul medical, dar având în vedere că este în continuare o anchetă în desfăşurare, chiar dacă este in rem, ştim exact ce s-a întâmplat cu acele testări, când au fost amânaţi mii de oameni pentru testare. O să am o discuţie şi cu domnul preşedinte al Consiliului Judeţean. Nu poate acest domn să revină, noi am suspendat contractul managerului atunci şi am schimbat echipa managerială cu altă echipă. Chiar dacă s-a întors, nu poate fi acceptată calitatea lui de director medical, se poate întoarce ca profesionist, ca medic în acest spital, dar nu ca director medical”, a declarat Nelu Tătaru.