NATO nu va face compromisuri cu privire la principiile sale de bază, a declarat secretarul general al Alianței, miercuri, într-o conferință de presă înainte de întrunirea miniștrilor Apărării din statele membre NATO.
Statele Unite şi NATO au declarat că Rusia continuă să acumuleze trupe în jurul Ucrainei miercuri, în ciuda insistenţelor Moscovei că se retrage, punând la îndoială dorinţa declarată a preşedintelui Vladimir Putin de a negocia o soluţie la criză.
Stoltenberg: Noua normalitate în Europa
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a început conferința de presă de miercuri spunând că miniștrii apărării s-au întâlnit pentru a discuta despre mobilizarea trupelor rusești de la granițele Ucrainei.
El spune că aliații salută toate eforturile diplomatice și că există semne de la Moscova că diplomația ar putea câștiga teren, dar și că nu există semne de detensionare sau retragere a trupelor rusești.
„Există semne din Rusia că diplomația ar trebui să continue, dar până acum nu vedem niciun semn de detensionare pe teren, nicio retragere a trupelor sau a echipamentului”, a spus Stoltenberg. Din acest motiv, NATO afirmă un „optimism prudent” cu privire la intenția Rusiei de a se angaja în eforturi diplomatice.
Îți mai recomandăm NATO: Rusia continuă să-și consolideze trupele. Diplomat rus: Războaiele din Europa „încep rareori miercuri”„Deși credem că acest lucru ar trebui să luăm în serios, ceea ce vedem pe teren nu este retragerea trupelor, forțelor sau echipamentelor”, spune Stoltenberg. La toate acestea, se adaugă atacul cibernetic recent asupra Ucrainei „genul de acțiuni și măsuri la care ne așteptăm să vină înainte de o intervenție militară mai mare”.
„Acest lucru se poate schimba, desigur. Dar deocamdată Rusia menține o forță de invazie masivă gata să atace cu capacități mari din Crimeea până în Belarus", a spus el.
„Aceasta este cea mai mare concentrare de forțe din Europa de la Războiul Rece”.
Stoltenberg spune că NATO nu este o amenințare pentru Rusia și că toate măsurile pe care le-a luat sunt eminamente „defensive”.
El a mai spus că „nu știm ce se va întâmpla în Ucraina, dar știm deja că este o criză de securitate în Europa.”
„Moscova a spus clar că este pregătită să testeze principiile fundamentale care au stat la baza securității europene prin folosirea forței”, a spus șeful NATO, adăugând că aceasta este „noua normalitate în Europa”.
El detaliat explicând că noua normalitate este dată de faptul că Rusia încearcă să pună la încercare principiile care stau la baza securității europene și că folosește forța în încercarea de a intimida alte țări pentru a forța NATO să-i accepte cererile.
Astfel, Rusia încalcă principii de bază care au fost importante decenii la rând, a adăugat el.
Grupuri de luptă NATO
„Rusia și-a demonstrat voința de a folosi forța pentru a încerca să constrângă alte țări și să încerce să schimbe unele principii fundamentale care sunt importante pentru securitatea noastră comună”, a declarat Stoltenberg.
Din acest motiv este important să se ia în considerare ajustările pe termen lung ale posturii NATO în flancul estic, a spus el.
Stoltenberg a spus că NATO va analiza înființarea de noi grupuri de luptă în regiunile centrale și de sud-est din cadrul alianței - cum ar fi în România - ca parte a strategiei defensive împotriva agresiunii ruse.
El a mai spus că comandanții militari vor lucra la detalii și vor face propuneri în câteva săptămâni, după care vor începe discuții despre modul în care apărarea NATO poate rămâne puternică.
Îți mai recomandăm Joe Biden: 150.000 de militari ruși înconjoară acum Ucraina. SUA vor apăra fiecare centimetru din teritoriul NATOÎn plus, 270 de miliarde de dolari vor fi cheltuiți pentru apărare, a anunțat secretarul general.
Un istoric care nu poate fi ignorat
Întrebat dacă trimiterea unor grupuri de luptă suplimentare în Est nu va antagoniza Rusia, secretarul general al NATO a spus că strategia alianței este una „defensivă” și că este gata să se așeze oricând la discuții cu Rusia despre controlul armelor.
„Cel mai bun mod de a merge înainte este să te angajezi cu bună-credință” și să discuți, a spus el. „Este posibil să ne angajăm în discuții cu Rusia”, a spus el. „Nu suntem o amenințare, suntem pregătiți pentru dialog”.
Dar, a avertizat el, „consolidarea masivă de trupe” combinată cu „retorica amenințătoare”, alături de precedentul creat până acum de Rusia prin istoricul său nu poate fi ignorat. „De aceea, în mod defensiv, ne creștem prezența în Est”, a explicat Stoltenberg.