Iordache se afla într-un avion al unei companii low-cost, care urma să decoleze la ora 09.45 de pe aeroportul Otopeni cu destinația Roma, Italia. Iordache așteaptă sentința finală într-un dosar în care pronunțarea a fost amânată de două ori, următorul termen fiind stabilit pentru 31 august.
Cel mai probabil, procurorii DNA o să-l pună sub control judiciar în acest nou dosar, măsură care implică și interzicerea părăsirii teritoriului țării fără încuviințarea organelor de anchetă. Astfel, Iordache va afla sentința finală a Curții de Apel București în țară, nu în Italia. În acest caz, potrivit portalului instanțelor de judecată, Nelu Iordache a fost condamnat de Tribunalul București la o pedeapsă de 6 ani şi 3 luni închisoare. Este vorba de dosarul fraudei cu fonduri europene alocate pentru construcţia autostrăzii Nădlac - Arad.
Îți mai recomandăm Ce-l așteaptă pe Dragnea în libertate: trafic de influență, grup infracțional, abuz în serviciu, evaziune fiscală, fals80 milioane de lei confiscați
Pe 21 decembrie 2017, instanța de fond l-a condamnat pe Iordache Nelu Iordache la 3 ani pentru săvârşirea infracţiunii împotriva intereselor financiare ale Comunităţilor Europene, 1 an pentru utilizare cu rea-credinţă a creditului societăţii în formă continuată, 3 ani şi 3 luni pentru delapidare în formă continuată, 1 an pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, 3 ani pentru înşelăciune (parte civilă Banca Comercială Română SA).
Pedepsele au fost contopite iar la pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 3 luni închisoare a fost adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse, rezultând o condamnare de 6 ani şi 3 luni închisoare, din care se va scădea perioada reţinerii, arestării preventive şi arestului la domiciliu (1 decembrie 2012 - 25 august 2014).
Pe latură civilă, instanţa a admis acţiunea formulată de BCR şi l-a obligat pe Nelu Iordache să plătească băncii suma de 11.379.218 lei cu titlu de daune materiale. De asemenea, judecătorii au dispus confiscarea sumei de 79.624.828 lei.
Îți mai recomandăm Percheziții la Metrou | Ion Rădoi, cercetat sub control judiciar și acuzat de șantajAltă condamnare de 12 ani închisoare
Nelu Iordache a fost trimis în judecată de DNA în aprilie 2013, fiind acuzat că a schimbat, fără respectarea prevederilor legale, destinaţia sumei de peste 31,5 milioane lei, reprezentând o parte din avansul încasat de la CNADNR pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor la primul tronson din autostrada Nădlac - Arad (aproximativ 22,3 km), lucrarea fiind finanţată în proporţie de 85% din fondul de coeziune al UE.
Într-un alt caz, Iordache a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti la 12 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi delapidare, într-un dosar în care este acuzat de DNA că a înregistrat în contabilitatea companiei de transport aerian Blue Air achiziţii fictive de materiale publicitare, prejudiciind statul român cu 2 milioane euro. Decizia nu este definitivă.
Îți mai recomandăm De ce nu pot fi reținuți cuțitarii și bătăușii de pe stradă? Frâna legislativă