3 minute | Atacurile Rusiei la Dunăre, noi „abordări” la Kiev, guvernul Ciolacu față cu impozitarea

Portul ucrainean la Dunăre Ismail a fost atacat din nou, luni dimineață, de drone rusești. În această imagine din luna aprilie, din Ismail, lucrători încarcă cereale ucrainene pentru export.

​​​​​​​Rusia a atacat din nou porturi ucrainene de la Dunăre, dar România nu ar fi fost nicio clipă în pericol, transmite MApN. În Ucraina, contraofensiva avansează, ministrul Apărării pleacă. Parlamentarii români revin la serviciu - vor vedea doar în treacăt lista modificărilor de taxe și impozite.

Iată principalele știri:

  • Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat înlocuirea ministrului Apărării, după „peste 550 de zile de război total”. Mandatul lui Oleksii Reznikov va fi preluat de Rustem Umerov.
  • Rusia a lansat noi atacuri asupra porturilor ucrainene de la Dunăre, principală rută de export a cerealelor ucrainene. Tranzitul acestora prin Marea Neagră e pe agenda întâlnirii de azi dintre președinții Rusiei și Turciei.
  • În România începe azi sesiunea parlamentară de toamnă. Pe agendă se află și asumarea răspunderii de către Guvern pentru un pachet de măsuri fiscale menite să reducă deficitul bugetar.

Drone, rachete, ministrul Apărării

În acest weekend, liderii militari ucraineni au anunțat că au străpuns prima linie a frontului din sudul țării, după cum transmite The Guardian, au doborât numeroase drone rusești care atacau regiunea Odesa - aproape de granița României - și au distrus o ambarcațiune a Rusiei din Marea Neagră, după cu precizează colegii de la RFE/RL.

Ministerul român al Apărării a dat asigurări, duminică, că „în niciun moment, mijloacele de atac utilizate de Federația Rusă nu au generat amenințări militare directe la adresa teritoriului național sau apelor teritoriale ale României”.

În această dimineață a urmat un nou atac al Rusiei asupra portului Ismail de la Dunăre, care a produs daune extinse infrastructurii, spun autoritățile locale, iar resturi ale dronelor au dat foc mai multor clădiri.

O altă știre din Ucraina este însă analizată pe larg în această dimineață: Volodimir Zelenski l-a înlăturat pe Oleksii Reznikov de la conducerea Ministerului Apărării. BBC preia explicația președinției ucrainene – nevoia unei noi abordări, la peste 550 de zile de război pe scară largă - , dar menționează și eforturile anti-corupție ale administrației de la Kiev.

Propunerea lui Rustem Umerov drept ministru al Apărării trebuie aprobată de Parlamentul de la Kiev.

Deși nu a fost acuzat personal, Reznikov a condus totuși un minister în care au fost mai multe scandaluri legate de achiziții supraevaluate, notează The New York Times.

În locul lui Reznikov vine șeful Fondului Proprietăţii de Stat din Ucraina, Rustem Umerov, fost parlamentar în vârstă de 41 de ani, care este tătar din Crimeea, potrivit portretului pe care i-l face The Guardian și a participat în ultimele peste 550 de zile la negocieri dificile precum schimburi de prizonieri și stabilirea coridorului umanitar din Marea Neagră.

Întâlnirea de la Soci

Rusia s-a retras din acordul care permitea exportul grânelor ucrainene în siguranță, prin Marea Neagră, în luna iulie. Decizia a fost urmată de intensificarea atacurilor asupra porturilor de la Dunăre, reluate în acest weekend, înainte de întâlnirea președinților Rusiei și Turciei, notează Reuters.

Vladimir Putin și Recep Tayyip Erdoğan se întâlnesc la Soci, oraș cu ieșire la Marea Neagră, unul din principalele puncte de pe agenda discuțiilor fiind revenirea Rusiei în acord, explică AP.

Vladimir Putin (dreapta) și Recep Tayyip Erdoğan pe 13 octombrie 2022, în Astana, Kazakhstan.

Interesele Turciei sunt complexe, notează Politico.eu: „Eforturile din ce în ce mai disperate ale Rusiei de a sufoca economia ucraineană încep să afecteze și interesele Turciei, reaprinzând o rivalitate veche de secole între cei doi adversari istorici”.

Impozitele lui Marcel Ciolacu

Mult discutata listă a impozitelor și taxelor pe care guvernul Ciolacu vrea să le „ajusteze” pentru a obține mai mulți bani la buget e încă în fază de proiect, notează în această dimineață Hotnews.ro.

Au apărut însă modificări ale proiectelor inițiale, pe care le trece în revistă economedia.ro, iar Libertatea publică detalii din cerințele europene, așa cum le-a relatat ministrul de Finanțe, Marcel Boloș.

Clarificările sunt cu atât mai necesare cu cât azi începe sesiunea parlamentară în timpul căreia premierul Marcel Ciolacu vrea să asume răspunderea Guvernului pentru adoptarea modificărilor fiscale fără dezbateri parlamentare. Dacă PNL nu vrea, Ciolacu anunță varianta alegerilor anticipate, potrivit Digi24. Dacă PNL nu vrea, nuanțează Adevărul – poate vota moțiunea de cenzură pe care o va depune opoziția și poate contribui la căderea guvernului, potrivit Constituției.

Din Europa Liberă vă recomand ultimul episod din seria dedicată Drumului lemnului la Țară în service: Cum ajung pădurile tăiate ilegal să fie vândute cu acte în fabricile din Sebeș, dar și reportajul lui Norbert Nemeș la echipa de fotbal feminin din Alexandria - „Ni s-a spus că noi ar trebui să fim la cratiță, nu pe terenul de fotbal” | Și fetele pot da goluri.

Antrenament al echipei de fotbal feminin CSM Alexandria.

Cu o săptămână înainte de începerea școlii, Cezar Amariei face o trecere în revistă a problemelor, în Europa Liberă: demisiile directorilor, scandalul burselor și blocajul privind transportul școlar gratuit.

Alte știri:

  • Al patrulea pacient cu arsuri grave în exploziile de la Crevedia a murit la Spitalul Floreasca. Ieri, șeful DSU, Raed Arafat a prezentat raportul preliminar al intervenției pompierilor pe 26 august la depozitul GPL ilegal din Crevedia.
  • Președintele SUA, Joe Biden, și-a exprimat dezamăgirea că liderul Chinei, Xi Jinping, nu va participa la reuniunea G20 de la sfârșitul acestei săptămâni din India, transmite BBC.
  • România riscă o epidemie de rujeolă, titrează Digi24.

Așteptăm mesajele voastre la adresa de e-mail treiminute@rferl.org și pe paginile noastre de Facebook și Instagram.

O săptămână frumoasă,

Carmen