Bine v-am regăsit,
Iată principalele știri ale zilei:
- Cele 27 de țări UE, cu excepția Ungariei, au căzut de acord să reducă consumul de gaze rusești cu 15%, pentru a putea face față unei eventuale sistări complete din partea Gazprom. Acordul este unul voluntar, include excepții și se bazează pe o iarnă obișnuită.
- O consilieră a premierului maghiar Viktor Orbán a demisionat după două decenii ce colaborare din cauza „discursului pur nazist”.
- Joe Biden și Xi Jinping urmează să discute cu privire la situația din Taiwan și invazia Rusiei în Ucraina.
Acord UE cu excepții
Miniștrii energiei din UE au convenit ca toate țările să reducă în mod voluntar consumul de gaze cu 15% în perioada august-martie, iar potrivit estimărilor Comisiei Europene acest lucru ar duce la o economie de cel puțin 30 de miliarde de metri cubi de gaz - suficient pentru a supraviețui unei ierni obișnuite, dacă Rusia ar întrerupe complet livrările acum, relatează Reuters.
Acordul va deveni obligatoriu în cazul unui risc de afectare gravă a stocurilor, dar numai dacă 15 dintre cele 27 de state membre votează în acest sens, sau dacă cel puțin cinci țări solicită acest lucru.
Irlanda, Malta și Cipru, care nu sunt conectate la rețelele de gaze ale altor țări din UE, ar fi exceptate de la reducerea obligatorie de 15% a consumului de gaze.
De asemenea, țările baltice, ale căror rețele de electricitate sunt conectate la cel din Rusia, ar fi scutite doar dacă Moscova ar întrerupe această legătură.
În plus, statele care depășesc obiectivul UE de umplere a depozitelor de gaze până în august pot solicita obiective mai mici decât cel convenit. La fel pot proceda și țările care au o capacitate limitată de a trimite gaze către alte țări din UE - cu condiția să exporte orice surplus posibil; aici s-ar încadra Spania.
O altă condiție este aceea că țările pot solicita ajustarea obiectivului lor dacă folosesc gazul ca materie primă în industrii critice, cum ar fi producția de oțel.
Potrivit Politico, doi oficiali ai Comisiei Europene au declarat că, dacă fiecare țară ar beneficia de scutiri, economiile de gaze tot ar depăși 30 de miliarde de metri cubi. Însă, pentru a putea face față oricăror surprize, economiile ar trebui să fie cel puțin duble.
Ce efect au sancțiunile?
Într-un interviu pentru ediția în limba engleză a Europei Libere, ministrul german de externe, Annalena Baerbock, a declarat că UE nu va ceda la „șantajul” Moscovei, după ce Gazprom a anunțat că de azi vor fi reduse și mai mult livrările de gaze prin Nord Stream 1.
Așa cum era de așteptat, după decizia Kremlinului, preţurile gazelor naturale au crescut, marţi, la cel mai ridicat nivel din 2008, iar tendința este de creștere, relatează CNBC.
„Sancțiunile occidentale înțeapă, dar nu paralizează economia Rusiei”, relatează Politico. Publicația menționează că, în timp ce vânzările de petrol și gaze naturale au scăzut, veniturile Rusiei au crescut, ceea ce „ridică semne de întrebare cu privire la eficacitatea sancțiunilor UE”.
Iar Fondul Monetar Internațional şi-a redus previziunile de creştere a economiei globale pentru 2022 şi 2023, din cauza perspectivelor economice „sumbre şi mai incerte” de pe plan global, scrie News.ro.
Între timp, Rusia a anunțat lansarea „Vostok-2022” - exerciții militare programate între 30 august și 5 septembie, în vederea „asigurării securității militare în regiunea estică”.
Un alt anunț al Mocovei este retragerea de pe Stația Spațială Internațională, începând cu 2024, deși în urmă cu două săptămâni a convenit împreună cu SUA cooperarea cu privire la noi lansări spațiale, scrie The Washington Post. Deocamdată, Rusia nu a trimis Statelor Unite o notificare oficială.
Orbán, acuzat de nazism
Zsuzsa Hegedüs, unul dintre cei mai vechi consilieri ai lui Viktor Orbán, a demisionat din cauza unui „discurs pur nazist” și care a fost „demn de Goebbels”, transmite BBC.
După discursul premierului maghiar privind „amestecul de rase” de la Tușnad, Comitetul Internaţional Auschwitz s-a declarat „îngrozit”, relatează Agerpres.
Într-un interviu pentru Europa Liberă, istoricul Stefano Bottoni a vorbit despre controversatele declarații făcute de premierul Ungariei și a explicat implicațiile pe care le au mesajele rasiste și anti-UE în Europa de Est.
Iar cotidianul german Bild, citat de G4Media, îl acuză pe Viktor Orbán că a făcut o „glumă dezgustătoare despre evreii gazați în Holocaust”, în același discurs de sâmbătă, în disputa cu UE pe tema reducerii consumului de gaze. „Nu văd cum se poate forța (acordul, n.red.), deși există un know-how german – din trecut, vreau să spun”, a spus prim-ministrul de la Budapesta.
După demisia lui Mario Draghi, Italia este pe cale să fie condusă de „post-fasciști” în urma alegerilor anticipate din septembrie, este titlul unui editorial din The Washington Post.
Iar o amplă investigație de presă a jurnaliștilor de la Welt am Sonntag, Politico și Insider arată cum o rețea de tineri neonaziști înființează celule teroriste în Europa și în SUA cu scopul de a comite atacuri armate.
Aflat într-un turneu în Africa, Emmanuel Macron a acuzat unele țări africane de „ipocrizie” în legătură cu invazia Rusiei în Ucraina, relatează FranceInfo. Președintele francez a spus că „nu se lasă păcălit” de „presiunile diplomatice” care explică refuzul unor lideri africani de a califica situația din Ucraina drept „război”.
Vizita liderului francez este un răspuns la cea a ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov, pe acest continent, iar un editorial din luna iunie, publicat în Financial Times, explică mai bine declarația lui Macron: „Nu romanțați sudul global; simpatia sa pentru Rusia ar trebui să schimbe viziunea sentimentală a liberalilor occidentali asupra lumii în curs de dezvoltare”.
Nou avertisment chinez
Nancy Pelosi ar fi politicianul american de cel mai înalt rang care ar urma să ajungă în Taiwan din 1997 încoace, iar China a avertizat ieri că vizita sa va avea „consecințe grave”, dacă va avea loc, potrivit BBC.
CNN relatează că Administrația Biden lucrează în culise pentru a o convinge pe șefa Camerei Reprezentanților cu privire la călătoria programată inițial pentru luna aprilie, dar amânată din cauza îmbolnăvirii sale cu Covid.
În acest context, președintele american Joe Biden și liderul chinez Xi Jinping urmează să discute joi, la telefon, pe fondul noilor tensiuni legate de Taiwan și de invazia Rusiei în Ucraina, scrie Reuters.
Totul va fi bine la București
Cu privire la acordul de la Bruxelles, Guvernul de la București îi asigură pe români nu vor suferi din cauza deciziei UE de a reduce consumul de gaze, transmite Digi24.
Iar despre anunțul FMI menționat mai sus, purtătorul de cuvânt al PNL, partid aflat la guvernare, a spus că „dacă în Occident se vorbeşte despre recesiune, în România este creştere economică”. „Suntem pregătiţi”, a mai spus Ionuț Stroe, potrivit News.ro.
Ca fapt divers, în discursul său, premierul maghiar s-a arătat ceva mai rezervat în fața unei recesiuni și s-a întrebat dacă este posibilă „o excepție locală”.
Profesorii tac, studenții cer pedepsirea plagiatului și vor păstrarea CNATDCU, este titlul Europei Libere de ieri cu privire la scandalul de plagiat al premierului Nicolae Ciucă.
Colegii mei au scris și despre criticile a trei asociații reprezentative ale magistraților cu privire la legile Justiției prezentate de ministrul Cătălin Predoiu: „Arată mai prost decât în era Stănoiu”.
Economedia despre contractul de consultanță cu Banca Mondială pe legea pensiilor, care prevede reforma pensiilor militare, iar HotNews despre un avertisment al Revolut: banii câștigați din promoțiile oferite de aplicație trebuie declarați la ANAF, fiind impozabili.
Alte știri:
- Ancheta privind asaltul de la Capitoliu intră într-o fază mai agresivă. Departamentul de Justiție al SUA investighează acțiunile lui Donald Trump în cadrul anchetei penale privind eforturile de a anula rezultatele alegerilor din 2020.
- Piața de animale din Wuhan (China) a fost cu adevărat epicentrul pandemiei Covid, arată două noi studii publicate marți în revista Science.
- Dezbaterea de aseară dintre cei doi candidați conservatori la șefia partidului și a funcției de premier al Marii Britanii, Liz Truss și Rishi Sunak, a fost întreruptă după doar 30 de minute, pentru că moderatoarei i s-a făcut rău și a leșinat în studio.
Nu uitați, ne puteți scrie la adresa de e-mail treiminute@rferl.org dacă aveți sugestii sau propuneri de subiecte pe care ați vrea să le citiți în Europa Liberă.
Toate cele bune,
George