Actualizare 8 ianuarie 2025 ora 15:00
Banii pentru pensii au intrat în conturile Poștei Române așa că plata pensiilor ar putea începe chiar de pe 9 ianuarie, a spus, pentru Europa Liberă, directorul Poștei Române, Valentin Ștefan.
„Banii au intrat în conturi încă de la prima oră. Am avut suficient timp să comandăm cash-ul astfel încât să ne ajungă în oficii de mâine (9 ianuarie, n.red.). Deci mâine va fi prima zi de achitare”, declară Valentin Ștefan.
Articolul inițial
Pensiile pentru luna ianuarie vor ajunge la pensionari ceva mai târziu decât de obicei. De vină sunt multele zile libere de la acest început de an, precum și guvernul, care a decis abia pe 30 decembrie că nu va mai indexa pensiile cu inflația în 2025. Sumele necesare pentru plata pensiilor au fost virate către Poșta Română pe 3 ianuarie, iar distribuirea lor va începe pe 10 ianuarie.
Marea reformă a pensiilor promitea, de la 1 ianuarie 2025, majorarea valorii punctului de referință pe baza căreia se calculează drepturile bănești, conform noii legi, în vigoare pe 1 septembrie 2024.
„Începând cu anul 2025, valoarea punctului de referinţă se majorează anual, în luna ianuarie, cu rata medie anuală a inflaţiei, la care se adaugă 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat, indicatori definitivi, cunoscuţi în anul curent pentru anul calendaristic anterior, comunicaţi de Institutul Naţional de Statistică” - scrie în articolul 84 din Legea 360/2023.
Doar că Guvernul a decis, pe 30 decembrie, prin așa numita ordonanță-trenuleț, că nu are de unde să le dea mai mulți bani pensionarilor în 2025 și a înghețat valoarea punctului de referință la 81 de lei, atât cât a fost și în 2024.
Îți mai recomandăm „Ordonanța trenuleț”, adoptată de Guvern. 120 mld lei – tăieri de cheltuieli bugetare. IMM-urile și persoanele fizice, afectate cu 7 mld leiDe planurile de reducere a cheltuielilor se vorbea deja de mai mult timp, însă, până la adoptarea oficială a Ordonanței, Casa Națională de Pensii a stat în așteptare.
Procedura de tipărire a taloanelor de pensii și de virament a sumelor necesare în conturile pensionarilor sau la Poșta Română a așteptat intrarea în vigoare a Ordonanței.
Și n-au fost de ajutor nici multele zile libere de la începutul acestui an.
„De vineri începe distribuirea pensiilor”
În mod normal, conform procedurilor în vigoare, plata pensiilor prin Poșta Română începe din prima zi a fiecărei luni și durează două săptămâni.
În cazul pensiilor care se virează direct pe card beneficiarilor, viramentul se face „în data de 12 a fiecărei luni, dar nu mai târziu de data de 13 a fiecărei luni”.
Anul acesta, abia pe 3 ianuarie Casa Națională de Pensii a virat sumele necesare pentru plata pensiilor către Poșta Română, spune Daniel Baciu, președintele Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), pentru Europa Liberă.
„Plățile către pensionari să vor face încă din primele zile lucrătoare din această săptămână”, adaugă Daniel Baciu.
Banii virați de Casa Nați0nală de Pensii vor ajunge în conturile Poștei Române miercuri.
„Banii nu au intrat încă. Îi așteptăm mâine (miercuri, 8 ianuarie, n.red). Apoi facem comanda la bănci și începem distribuirea. Vineri va fi prima zi de achitări și durează nouă zile lucrătoare”, a declarat Valentin Ștefan, directorul Poștei Române, pentru Europa Liberă.
În ceea ce-i privește pe pensionarii care primesc pensia pe card, banii vor ajunge în conturi ceva mai devreme decât în mod obișnuit, tot pe 10 ianuarie.
„În ceea ce privește plata la cont (card), joi vom alimenta conturile băncilor comerciale, iar vineri băncile vor alimenta conturile pensionarilor astfel încât să nu avem nicio întârziere privind plata pensiilor, așa cum am făcut-o în fiecare an”, a mai spus Daniel Baciu, pentru Europa Liberă.
Obiectivul actualului Guvern: să poată plăti pensiile la nivelul lui noiembrie 2024
Dacă noua lege a pensiilor era aplicată de la 1 ianuarie 2025, valoarea punctului de pensie se majora cu aproximativ 10 lei. În campania electorală, această creștere preconizată a fost utilizată în discursurile oficialilor.
„De la 1 ianuarie 2025, Valoarea Punctului de Referință (VPR) va fi majorată de la 81 de lei la 91 de lei, respectiv o creștere cu 12,1%. (...)
Creșterea continuă și sustenabilă a pensiilor reprezintă o reușită a Guvernului Marcel Ciolacu obținută prin eliminarea plafonului de 9,4% din PIB care îngheța #pensiile până în 2070! (...)
Noua lege a pensiilor din sistemul public este o garanţie fermă că fiecare pensionar va beneficia de o creştere sustenabilă a veniturilor. Mecanismul de majorare a pensiilor prevăzut de lege este clar şi asigură predictibilitate”, declara ministra Muncii, Simona Bucura Oprescu, pe pagina de Facebook a ministerului, pe 20 noiembrie, în plină campanie electorală.
Nici nu se uscase cerneala pe noua ordonanță care îngheța valoarea punctului de pensie că fostul și actualul premier promitea din nou.
„Am un mesaj special pentru pensionari și pentru românii cu venituri mici. Măsurile pe care le luăm astăzi ne dau încredere că, atunci când vom face bugetul de stat, în ianuarie, vom găsi resursele financiare fie pentru a acorda un sprijin one-off pentru pensiile mici și medii, fie să indexăm pensiile cu rata inflației în a doua parte a anului”, spunea Marcel Ciolacu, pe 30 decembrie, la finalul ședinței de Guvern în care a fost adoptată ordonanța-trenuleț.
Noul ministru de Finanțe e mai reținut, însă, în declarații și recunoaște că obiectul Guvernului este să poată plăti ce are deja în plată.
„Obiectivul principal pentru 2025 este să putem plăti ce a fost în plată în noiembrie ca nivel de salariu, de pensie, de alocaţii sociale, de protecţie socială, sumele care au fost în vigoare în noiembrie 2024”, a afirmat ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, pe 3 decembrie, conform stirileprotv.ro.
„Majorările de salarii s-au făcut, recalcularea pensiilor s-a făcut. Acestea sunt angajamente certe ale statului român faţă de bugetari şi faţă de pensionari”, a mai afirmat ministrul.
Pensiile din decembrie 2024, plătite și din fondul de rezervă
În 2024, banii de pensii nu au ajuns spre finalul de anului. Cele 1,6 miliarde de lei care mai erau necesare au fost alocate din fondul de rezervă, printr-o hotărâre luată în ședința de guvern din 21 noiembrie. În septembrie, același guvern tăiase 2,5 miliarde de lei din subvențiile pentru bugetul de pensii.
De ce a luat Guvernul din subvenția alocată de la buget doar ca, două luni mai târziu, să dea bani de la rezerva de stat?
„Ca să mascheze deficitul bugetar”, a spus Florin Cîțu, fost premier al României, pentru Europa Liberă.
„Aveau de raportat Comisiei Europene, era înainte de alegeri, trebuiau să anunțe un deficit mai mic. Și au tăiat din subvenția pentru pensii, banii ăia nu s-au dus mai departe, deficitul a scăzut”, a explicat el.
„La final și banii din rezervă vor conta la deficit, dar nu mai contează”, a mai adaugat Florin Cîțu.
Îți mai recomandăm Pensiile din decembrie, plătite și din fondul de rezervă. Guvernul dă 1,6 mld. lei la bugetul de pensii după ce l-a redus în septembrieCrește presiunea pe buget
La 31 decembrie 2024, în România erau 4,57 milioane de pensionari. Pensia medie a fost, în ultima lună a anului trecut de 2.803 lei, cu 39,43% mai mare decât în decembrie 2023.
Bugetul total alocat în decembrie 2024 pentru plata pensiilor din sistemul public a fost de 12,8 miliarde de lei, față de 10,5 miliarde de lei cât a fost în august 2024, ultima lună înainte de reforma pensiilor.
Tot în decembrie, pensia medie a celor 5.625 de pensionari din Justiție - procurori și judecători - a fost de 21.945 de lei, adică de 9 ori mai mare decât pensia medie din sistemul de stat.
Valoarea pensiilor speciale va crește, începând cu această lună, după ce în decembrie 2023, Curtea Constituțională a decis că supraimpozitarea acestora e neconstituțională.
Îți mai recomandăm CCR: Impozitarea progresivă a părţii necontributive din pensie, neconstituţionalăEuropa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.