Surse din PNL au declarat pentru Europa Liberă că votul din Biroul Politic Național a fost unul extrem de strâns. Mai mulți lideri de organizații au cerut ca miniștrii să fie votați uninominal, dar s-au opus prim-vicepreședinții. Potrivit surselor citate, au existat 27 de voturi pentru, 21 împotrivă și 4 abțineri. Astfel, dacă existau încă două voturi, lista de miniștri nu ar fi trecut și ar fi existat probleme și pentru alianța cu PSD.
Surse din tabăra Cîțu spun însă că diferența a fost mai mare: 29 de voturi pentru, 17 împotrivă și patru abțineri. De la ședință au lipsit 17 lideri de organizație.
Ilie Bolojan, Dan Motreanu, dar și alți șefi de organizații au decis să nu participe la ședința Biroului Politic Național, convocată pentru luni dimineață la Vila Lac. Gestul acestora arată ruptura care există între taberele din PNL și faptul că nu toți liderii de organizații acceptă guvernarea alături de PSD. Ședința a avut loc cu doar câteva ore înaintea consultărilor de la Palatul Cotroceni.
În partid, se pot identica în acest moment cel puțin patru grupări. Echipa câștigătoare s-a divizat și ea după începerea negocierilor cu PSD. Gruparea ardeleană, în jurul lui Emil Boc și Lucian Bode, susține guvernarea alături de social-democrați cu Nicolae Ciucă ca premier. Ei au fost cei care au condus negocierile cu social-democrații și au pledat pentru formarea acestei construcții, care a primit și girul lui Klaus Iohannis, potrivit unor surse din partid.
Florin Cîțu și Dan Vîlceanu au rămas în minoritate după Congresul din 25 septembrie. Cei patru prim-vicepreședinți - Rareș Bogdan, Iulian Dumitrescu, Gheorghe Flutur și Lucian Bode i-au cerut președintelui PNL să facă un pas în lateral și să-l lase pe Nicolae Ciucă să conducă Palatul Victoria. Mai mult, lui Cîțu nu i s-a permis să rămână nici măcar ministru de Finanțe, poziție revendicată de PSD. În aceste condiții, liderul PNL a fost mai mult absent în timpul negocierilor pentru formarea noului Guvern. Potrivit deciziei Biroului Executiv, discuțiile au fost conduse din partea PNL de Nicolae Ciucă.
Singura soluție pentru Florin Cîțu este să primească funcția de președinte al Senatului. Deși poziția nu îi oferă relevanța dorită, îl menține în zona decizională din Parlament.
Lista de miniștri PNL
Liberalii au rămas în urma negocierilor cu opt ministere: Fonduri Europene, Educație, Justiție, Interne, Energie, Cercetării și cel pentru IMM-uri și Turism.
Dan Vâlceanu a fost votat pentru portofoliul de la Fondurile Europene, în timp ce la ministerul Justiției a fost votat Cătălin Predoiu. Florin Roman va prelua ministerul Cercetării și Digitalizării, iar Bogdan Aurescu rămâne la Externe, Virgil Popescu la Energie, Cîmpeanu la Educație.
Turcan: Cîțu e mincinos patologic
Ministrul Muncii, care era în cărți pentru portofoliul de la Digitalizare, a trimis o scrisoare conducerii partidului în care critică modul în care au decurs negocierile cu PSD și îl acuză pe Florin Cîțu că a mințit în mod repetat.
Ea le-a transmis colegilor că au negociat în genunchi, iar mandatul lui Florin Cîțu nu a fost decât un lung șir de minciuni, greșeli și jocuri persoanele, unele de domeniul patologicului.
„Florin, îți imaginezi că nimeni nu se prinde de minciunile tale? Toți se prind, îți garantez. Nimic din ce ai spus până acum, tu, președintele partidului, nu a fost adevărat! Doar un șir de minciuni și nu numai minciuni, dar și lipsă de responsabilitate”, a fost mesajul Ralucăi Turcan către colegii săi. Ea trimis o scrisoare, nefiind prezentă fizic la ședința Biroului Politic Național al PNL.
Orban și-a dat demisia din PNL
Ludovic Orban a venit la ședința PNL de la Vila Lac pentru a le cere colegilor să nu voteze pentru alianța cu PSD. Deși este cu un picior în afara partidului, după ce Biroul Executiv l-a propus pentru excludere, Orban spune că negocierile purtate au fost „o rușine”, iar „niciun liberal cu scaun la cap nu poate accepta un asemenea guvern”. Momentan, alți 17 parlamentari s-au retras din grupurile PNL din cauza noii conduceri a partidului.
Dezamăgit de rezultatul ședinței, Ludovic Orban a anunțat că își dă demisia din partid.
„PNL a murit în pat cu PSD, va ajunge cârpă de șters pentru liderii PSD", a afirmat fostul președinte liberal.
Îți mai recomandăm Șapte ani irosiți de PNL | De ce s-au opus 22 de lideri unui guvern cu PSD. Principala temere: pierderea identitățiiBoicotul lui Bolojan, atacul lui Motreanu
Mai mulți lideri de organizații au boicotat ședința Biroului Permanent Național în semn de protest față de modul cum este condus partidul. Printre marii absenți s-au numărat Ilie Bolojan și Dan Motreanu. Cei doi nu s-au implicat nici în lupta pentru putere de la Congres, dar au atras atenția în mai multe rânduri că partidul nu se îndreaptă în direcția corectă.
„Răul vine din pasivitatea celor buni. Poate am fi reușit să oprim această dramă pentru România”, a afirmat Ludovic Orban la finalul ședinței PNL.
Dan Motreanu așteaptă de la Florin Cîțu un gest de onoare și spune că acesta nu mai are autoritatea morală să conducă PNL.
„Nu poți câștiga Congresul cu un program și un mesaj puternic împotriva PSD, nu îți poți construi cariera politică doar pe acest discurs, expus într-un mod aproape isteric în timpul Congresului și apoi, după nici două luni de zile, să propui tot tu să se facă Guvern cu PSD și să duci negocieri nu doar pentru guvern de criză cu măsuri imediate, de criză, ci să ai negocieri pe teme care ne despart ideologic precum fiscalitatea, justiția sau viziuni constituționale”, a transmis Dan Motreanu.
Pacea de la PSD
În timp ce PNL traversează o perioadă agitată, PSD se pregătește liniștit pentru instalarea la butoanele puterii. Taberele din partid au făcut pace și au estompat animozitățile existente. Vasile Dîncu, Gabriela Firea sau Sorin Grindeanu se vor regăsi în formula guvernamentală la Apărare, Familie și Transporturi, deși se știe că cei trei au o relație rece.
Dacă ar fi rămas în opoziție, PSD ar fi avut în față un Congres care ar fi putut scoate la iveală neînțelegerile existente. Intrarea la guvernarea și obținerea unor ministere de forță, amână confruntarea din Kiseleff.
Marcel Ciolacu are șanse mari să preia șefia Camerei Deputaților, având un rol extrem de important pentru viitoare majoritate parlamentară. Majoritatea proiectelor au votul final la deputați.
„Programul de guvernare este gata și s-a votat structura propusă pentru un nou guvern”, a declarat senatorul Radu Oprea, purtătorul de cuvânt al PSD.
Social-democrații vor da miniștri pentru Apărare, Finanțe, Economie, Transporturi, Sănătate, Agricultură, Muncă, Cultură, Tineret și Familie, plus secretarul general al Guvernului.
Îți mai recomandăm Ultimele zile ale premierului Cîțu. Prim-vicepreședinții PNL i-au cerut să plece de la Palatul Victoria