Coaliția de guvernare ar trebui să prezinte un „mix de măsuri”, după cum l-a definit ministrul de Finanțe, care să acopere zona de energie, combustibil și alimente. Liberalii au plusat și au cerut reducerea contribuțiilor și a TVA.
PNL și PSD susțin că măsurile care urmează să fie luate „protejează economia și cetățenii României”. Doar că nu se înțeleg ce se poate aplica. Problema majoră în Coaliție o reprezintă incapacitatea de lua rapid decizii, remarcă analiștii. Măsurile sunt prima dată anunțate în spațiul public, rostogolite în diferite dezbateri, dar puține ajung să fie cu adevărat implementate în economie.
Premierul Ciucă și-a avertizat colegii din PNL, dar și pe ce din PSD, că lansarea unor informații despre măsurile care urmează să fie luate generează un nivel de așteptare în societate, iar neaplicarea lor poate conduce la o dezamăgire.
Social-democrații afirmă că au avut deja o discuție preliminară cu premierul și i-au prezentat măsurile dorite.
Din tabăra liberală, lucrurile nu se prezintă atât de clar, mai ales că președintele PNL nu se află în România, ci în SUA, într-o vizită parlamentară. Liberalii spun că nu s-au aprobat măsurile dorite de PSD, dar că se poate ajunge la un consens asupra unora.
Îți mai recomandăm Scenariu economic sumbru: inflație, recesiune, criză. Analiști: „Guvernul se împrumută la dobânzi record”Vouchere pentru familiile cu venituri mici
PSD a avansat ideea acordării unor vouchere pentru românii cu venituri mici. Impactul bugetar aproape 700 de milioane de euro, dar social-democrații spun că banii provin din fonduri europene.
Voucherele de 50 de euro ar urma să fie acordate la un interval de două luni, până la sfârșitul anului, în cazul gospodăriilor unde venitul net mediu lunar este sub 600 de lei, pentru persoanele cu dizabilități și pensionarilor care primesc sub 1.500 de lei lunar, precizează surse din PSD pentru Europa Liberă.
Numărul total al beneficiarilor ar putea să fie de 3.5 milioane de persoane, iar impactul financiar de 0.27% din PIB, potrivit calculelor făcute de PSD pe baza PIB-ului estimat de Comisia Națională de Prognoză. Cu voucherele primite de la stat s-ar putea cumpăra numai alimente de bază.
Liberalii au venit cu o contramăsură: să se ofere 100 de euro, iar programul să fie extins până la jumătatea anului viitor, au subliniat surse din conducerea PNL.
În discuțiile cu comisarul european pentru economie, Paolo Gentiloni, Marcel Ciolacu, președintele PSD, i-a transmis că este nevoie de o relaxare a regulilor privind deficitul bugetar, prelungirea cu încă un an a posibilității de absorbție a banilor europeni din exercițiul financiar 2014 – 2020, dar și o flexibilizare a PNRR.
O a doua măsură gândită în Kiseleff vizează susținerea elevilor care provin din familii cu venituri mici. Impactul bugetar al măsurii este de aproape 33 de milioane de euro, dar banii ar proveni tot din fonduri UE. Elevii ar primi vouchere de 30 de euro lunar până la finalul lui 2022 pentru alimente, rechizite și haine. De măsură ar putea să beneficieze 156.000 de elevi, iar impactul bugetar este de 0.012% din PIB.
Alte două măsuri aflate în discuție în Coaliție vizează o schemă de ajutor pentru transportatori și o formă de plafonare a prețului la RCA. Schema de ajutor pentru decontarea accizei reduse la motorină pentru operatorii economici din transportul rutier ar avea un impact bugetar de 50 de milioane, și s-ar putea adresa la 1.500 de firme din zona de transport. Carburantul ar trebui cumpărat din România.
Îți mai recomandăm Cu cât se pot scumpi alimentele după criza îngrășămintelor din agriculturăPNL insistă cu reducerea CAS și a TVA
Strategia PSD este ca măsurile să fie adoptate în Coaliție, iar apoi în ședința de Guvern. PNL a ales o abordare diferită și a depus deja proiecte de lege în Parlament pentru reducerea TVA și a CAS de la 25% la 20%.
„Măsurile PSD se discută mai mult în presă decât în Coaliție sau Guvern. Cât timp nu există un acord pentru adoptarea lor, PSD nu face decât un joc de imagine cum ajută cetățenii. Și PNL poate veni în fiecare zi cu niște propuneri, iar apoi nu se mai aprobă. E un concurs de populism? PSD a venit și cu TVA zero la alimente și cu reducere acciză și le vedeți aplicate? Vorbe sunt multe”, a declarat un membru al conducerii PNL pentru Europa Liberă.
Nici proiectele liberale din Parlament nu avansează prea repede. Deputatul USR, Claudiu Năsui, a semnalat o situație inedită în Comisia de buget, când PNL s-a opus propriului amendament.
„Azi am cerut suplimentarea ordinii de zi a comisiei pentru buget-finanțe cu proiectul unde PNL a cerut scăderea CAS-ului de la 25% la 20%. Ați crede că PNL va vota pentru propriul proiect. Cum să ne mintă în halul ăsta la televizor și pe rețele sociale PNL-ul? Ce să vezi PNL a votat contra. Un singur membru PNL a votat pentru. Iar propunerea a picat”, a susținut Năsui pe 22 martie.
Florin Cîțu susține că refuzul ministrului de Finanțe în privința reducerii CAS la 20% are efecte asupra veniturilor românilor. Liderul PNL subliniază că reducerea taxelor ar conduce la o creștere a salariului mediu cu 317 lei.
Surse politice au declarat pentru Europa Liberă că ministrul de Finanțe se opune categoric reducerii CAS din cauza impactului bugetar. Potrivit calculelor de la minister, aplicarea reducerii CAS cu cinci puncte procentuale are un impact bugetar de 17 miliarde de lei, iar cea a reducerii TVA cu două puncte procentuale are un impact de aproape 4 miliarde de lei.
Îți mai recomandăm „Peștele” aruncat populației | Noua schemă de plafonare a prețului la gaz și energieUniunea Națională a Transportatorilor vrea măsuri urgente
Uniunea Națională a Transportatorilor a solicitat Guvernului reducerea prețului la carburanți, prin reducerea accizei sau a TVA și suspendarea plăților ratelor de leasing și a creditelor bancare pentru o perioadă de 3 luni.
Potrivit UNTRR, după scumpirea carburantului a adus costuri suplimentare de 6.000 – 7.500 de lei pentru un camion care rulează 9.000 de km lunar în România și 2.000 – 2.500 de euro pentru unul care rulează în UE și parcurge 12.000 de kilometri.
Calculele Uniunii arată că o firmă cu 40 de camioane, care operează preponderent în UE, are o factură majorată doar la carburant cu 100.000 de euro lunar. Pentru o situație similară din România, majorarea este de aproape 300.000 de lei.
Transportatorii din UNTRR solicită ca în următoarele 90 de zile să fie aplicate măsuri precum: subvenționarea cu 1.5 lei/litru la carburant, reducerea TVA de la 19% la 5% și reducerea accizei.
Îți mai recomandăm Primăriile au bani pentru facturi doar pentru șase luni. „Am cerut contabilei să întrebe dacă prețul e real"