Poliția moscovită îi investighează pe susținătorii lui Alexei Navalnîi

Liderul opoziției ruse, Alexei Navalnîi, în timpul unui protest la Moscova

Poliția din Moscova folosește datele personale online scurse pe internet, după ce au fost sustrase dintr-o campanie de susținere a lui Alexei Navalnîi, pentru a investiga persoanele care-l susțin pe inamicul public al Kremlinului.

E vorba de oameni care i-au susținut proiectele și s-au înscris online sau care doar au făcut donații pentru fundația sa anticorupție și pentru celelalte proiecte ale sale.

Datele lor au fost furate de un fost angajat al fundației și au fost publicate apoi pe internet.

Îți mai recomandăm Cererea lui Navalnîi, de anulare a etichetei „predispus la evadare”, respinsă de instanță

Persoanele în cauză sunt investigate acum pentru că l-au susținut pe Navalnîi, inamicul public numărul unu pentru autoritățile de la Moscova.

Alexei Navalnîi, cel mai virulent opozant al președintelui Vladimir Putin, este acum în închisoare pentru că a încălcat termenii eliberării condiționate în timp ce era în comă în Germania și nu s-a putut prezenta la penitenciar pentru verificarea de rutină.

El fusese preluat din Siberia în comă, la o clinică din Germania, după ce a fost otrăvit în timp ce făcea o investigație anticorupție ale cărei legături duceau la vârful partidului Rusia Unită al președintelui Vladimir Putin. Două laboratoare independente, unul din Franța și unul din Suedia, au stabilit că Navalnîi a fost otrăvit cu o neurotoxină din gama Noviciok, folosită de serviciile secrete ruse în perioada Războiului Rece. Cei doi medici care l-au îngrijit la Omsk/Siberia până să fie preluat în Germania, și care inițial au spus că a fost otrăvit, pentru ca apoi să-și retragă declarațiile, au murit între timp, unul de atac de cord și unul de atac vascular.

Îți mai recomandăm Purtătoarea de cuvânt a lui Navalnîi, condamnată la un an și jumătate de „libertate restricționată”

Site-ul web OVD-Info a anunțat miercuri, 17 august, că poliția a descins la domiciliile a aproximativ 20 de persoane care s-au înregistrat pe proiectele online derulate de asociații lui Navalnîi sau care au făcut donații pentru Fundația Anticorupție Navalnîi (FBK) sau pentru celelalte proiecte ale sale.

Potrivit OVD-Info, poliția le-a cerut oamenilor explicații cu privire la modul în care numele lor a ajuns să aibă legătură cu proiectele online ale Navalnîi și care e implicarea lor în aceste proiecte.

În iunie, un tribunal din Moscova a catalogat fundația anticorupție a lui Navalnîi și celelalte grupuri și proiecte ale sale ca extremiste și le-a interzis. Conform legislației ruse, cooperarea cu astfel de grupuri este considerată ilegală și poate duce la punerea sub urmărire penală.

Îți mai recomandăm Fratele lui Aleksei Navalnîi, condamnat la un an cu suspendare sub pretextul nerespectării restricțiilor anti-Covid

Poliția nu a spus cum a obținut datele personale ale oamenilor de pe site-urile lui Navalnîi.

O persoană care a dorit să-i fie protejată identitatea a declarat pentru OVD-Info că poliția i-a cerut să depună o plângere împotriva lui Navalnîi pentru a-l acuza că i-a făcut publice datele cu caracter personal.

Jurnalistul și parlamentarul Ilia Azar, ale cărui date cu caracter personal se numărau printre cele dezvăluite, a scris pe Telegram la sfârșitul zilei de 17 august că poliția a încercat să-l viziteze și pe el, dar că nu era acasă.

„Au vorbit cu vecinii mei despre datele mele cu caracter personal care au fost făcute publice pe internet”, a scris Azar.

Îți mai recomandăm The Insider, publicația care a scris despre implicarea serviciului secret rus în otrăvirea lui Navalnîi, declarată „agent străin”

O astfel de scurgere de informații a avut loc în aprilie, când campania online numită „Libertate pentru Navalnîi” a fost atacată informatic iar datele participanților compromise.

Asociații lui Navalnîi au spus la vremea respectivă că un fost angajat al fundației a furat toate datele personale ale celor care s-au înregistrat pe site-ul pro-Navalnîi.

La scurt timp, conducerea metroului moscovit a concediat zeci de angajați ale căror nume au apărut printre cei care-l susțin pe Navalnîi.

Recent, unul dintre ei și-a obținut dreptatea în instanță.

Îți mai recomandăm Rusia | Fundația Anticorupție, ilegală. Opozanții asociați cu Navalnîi nu vor putea candida la alegeri

Parlamentul rus a adoptat în luna iunie a acestui an o lege care introduce o interdicție temporară pentru liderii și membrii organizațiilor considerate extremiste sau teroriste de a participa la alegeri. Criticii spun că Moscova vrea să se asigure că opozanții regimului nu vor lua parte la alegerile din Rusia.

Îți mai recomandăm Februarie 2021: Medicul rus care l-a salvat pe Navalnîi a murit după un presupus atac de cord

Actul normativ stabilește și criteriile prin care se determină implicarea persoanelor în activități ale organizațiilor extremiste sau teroriste.

Astfel, nu sunt considerați extremiști doar cei care activează în astfel de organizații, ci și cei care și-au exprimat sprijinul pentru ele.

Sprijinul poate fi exprimat printr-o declarație, fie și doar online.