5 posibile alianțe de guvernare. Cât de complicată se anunță cea dintre PNL și USR-PLUS

Ludovic Orban, Dan Darna și Dacian Cioloș, cei trei lideri care trebuie să stea împreună la aceeași masă pentru a decide ce guvern vor face

UPDATE

Rezultatele exit-poll arată că, deși PSD s-a plasat pe prima poziție, la o diferență mică față de PNL, nu va putea da un guvern pentru că nu are cu cine forma majoritatea. Chiar dacă PSD se aliază cu Pro România, împreună nu depășesc 36%. Presupunând că ar putea fi luat în combinație și AUR, surpriza acestor alegeri, tot nu vor sări de 42%.

Așa încât cea mai plauzibilă alianță rămâne cea dintre PNL-USR-PLUS-UDMR și PMP. Împreună aceste partide au 56%, scor care probabil va crește după ce vor veni voturile din diaspora.

******

Ultimele două sondaje de opinie arată care va fi ierarhia partidelor la alegerile de duminică, dar diferențele de scor sunt notabile. La IRSOP situația se prezintă astfel: PNL 33%, PSD 30 %, USR- PLUS 17 %, Pro România 7 %, UDMR 5 %, PMP 3 %. Sondajul IMAS arată însă că PNL ar obține 28,5%, PSD 23,6%, USR-PLUS 18%, Pro România 9,5%, UDMR 4,7%, PMP 4,6%. Marea necunoscută este însă prezența la urne, care variază între 30 și 40%.

În funcție de aceste posibile rezultate se pot anticipa alianțele de guvernare care se vor forma după alegeri.

  • Prima concluzie este că PSD nu are cu cine să formeze o majoritate parlamentară în zona de stânga, chiar și în cel mai optimist scenariu.
  • A doua concluzie este că PNL și USR-PLUS singure nu vor obține o majoritate confortabilă care să le dea posibilitatea unei guvernări stabile, deci vor fi obligate să intre în combinație fie cu UDMR, fie cu PMP, dacă acesta trece pragul electoral. Variante sunt mai multe, dar complicate de animozițățile dintre partide.

1. PNL- USR-PLUS- UDMR -PMP- cea mai probabilă

În scenariul optimist o astfel de alianță ar avea o majoritate de 56%, iar în cel pesimist una de 51,5%.

În prima variantă (56%) ar putea rezulta un guvern stabil, dar care trebuie să facă diverse concesii în plan legislativ UDMR. Negocierile pentru împărțirea posturilor ministeriale vor fi complicate, pe de o parte, de neînțelegerile, tot mai vizibile, dintre PNL și USR-PLUS, pe de alta, de faptul că ar trebui cedate unu-două ministere UDMR-ului. În această formulă PMP, chiar dacă trece pragul de 5%, nu este necesar.

În cea de-a doua variantă ( 51- 52%) ar fi vorba de o majoritate fragilă, care ar depinde de câteva mandate (chiar și după redistribuire), ceea ce ar genera mari probleme de guvernare și în plan legislativ. Pentru legile organice este necesară o majoritate calificată, iar pentru modificarea Constituției de două treimi.

Îți mai recomandăm PNL dă piept cu alegătorii - bile albe și negre

PMP devine indispensabil în această formulă pentru asigurarea unei stabilități guvernamentale, dar, deocamdată, niciun sondaj nu îl cotează cu peste 5%. Nu ar fi însă imposibil să obțină un astfel de scor, ținând cont de rezultatele de la alegerile locale.

Este varianta cu cele mai mari șanse, dar și cea mai complicată din cauza asperităților dintre PNL, USR-PLUS și PMP.

2. PNL- USR-PLUS cu susținere parlamentară de la UDMR și PMP- puțin probabilă

Cele două formațiuni pot obține împreună scoruri mergând de la 45,5% la 50%. În niciuna dintre situații nu se poate vorbi de o majoritate parlamentară, problemele de guvernare devenind, practic, insurmontabile.

Ar fi vorba de un guvern minoritar cu susținere parlamentară din partea UDMR și PMP. Este însă o soluție de avarie, puțin probabilă, pentru că guvernul va fi permanent supus presiunii și condiționărilor din partea acestor două partide.

3. PNL-UDMR-PMP- foarte improbabilă

O astfel de formula ar putea fi fezabilă doar dacă PNL obține peste 40%, iar PMP trece pragul electoral, ceea ce pare puțin probabil, potrivit actualelor sondaje de opinie.

Cu toate acestea, nu sunt excluse surprize, mai exact o prezență mai ridicată la vot decât cea estimată acum, care ar putea ridica scorul PNL.

Este o variantă pe care și-o dorește cel mai mult PNL dar căreia i se opune președintele Iohannis, care a spus clar că PNL și USR-PLUS vor guverna împreună.

PNL ar evita astfel niște negocieri dificile și o coabitare care se anunță cel puțin complicată cu USR-PLUS și ar avea posibilitatea să rămână vioara întâi în guvern, deținând cele mai multe portofolii-cheie.

Pe de altă parte, USR-PLUS în pofida declarațiilor belicoase la adresa PNL își dorește să intre la guvernare și probabil că s-ar arăta dispus la concesii dacă ar exista riscul să fie lăsar pe dinafară.

4. PSD-Pro România- UDMR-PMP- probabilă

O astfel de coaliție ar putea cumula între 43% și 47%, cu condiția ca PMP să depășească pragul de 5%. Dacă PSD sau Pro România obțin scoruri mai bune, potențiala alianță ar putea chiar ajunge chiar și la 50%.

Îți mai recomandăm Cum se prezintă partidele la judecata electorală. PSD- 3 plusuri și minusuri

Formula nu poate fi exclusă- UDMR a mai fost la guvernare cu PSD și l-a susținut din parlament în ultimii 4 ani, iar PMP, dacă va fi eliminat dintr-o alianță cu PNL și USR-PLUS, s-ar putea îndrepta spre PSD. Așa cum a demonstrat și la alegerile locale, Traian Băsescu este adeptul ”pragmatismului” și susținerii interesului propriului partid, dincolo de orice alte considerente.

Principalul impediment pentru această variantă este președintele Klaus Iohannis, care spus că nu va accepta un premier de la PSD, iar Constituția nu îl obligă.

5. PNL-PSD, foarte improbabilă

Deși pare de neconceput după războiul la scenă deschisă pe care îl poartă cele două partide, este un scenariul ce nu poate fi, totuși, ignorat. PNL și PSD au mai guvernat împreună, sub forma USL, în perioada Ponta- Antonescu, și timp de câteva luni, în perioada Băsescu, înainte de alegerile din 2008. Guvernul minoritar PNL Tăriceanu a fost sprijinit din parlament de PSD, iar în guvernul tehocrat Cioloș, vicepremier a fost Vasile Dîncu, PSD deținând și posturi de secretari de stat.

PNL și PSD ar avea împreună o majoritate zdroitoare, care ar da un guvern puternic și ar putea asigura, dacă s-ar ajunge la o înțelegere în acest sens, reforme.

Pentru PNL ar fi însă o ”sinucidere politică”, iar președintele Iohannis nu va accepta o astfel de formulă, care l-ar decredibiliza după toate declarațiile făcute despre ”toxicitatea” PSD.

Soluția poate deveni însă fezabilă în pasul al doilea, mai exact dacă alianța PNL-USR-PLUS s-ar rupe, așa cum s-a întâmplat cu Alianța DA (PNL-PD), iar PNL ar rămâne minoritar la guvernare. Într-o astfel de situație, cooptarea PSD la guvernare nu este exclusă.

Complicata alianță. Problemele de fond care despart PNL și USR-PLUS.

Dintre toate scenariile privind viitoarele alianțe de guvernare, cele mai mari șanse le are cel dintre PNL și USR-PLUS, la care pot fi cooptați UDMR și PMP. Este însă unul care derivă, de fapt, din scorul ce va fi obținut de PNL (sub 40%) și dorit de președintele Iohannis, dar foarte complicat din cauza neînțelegerilor și orgoliilor care macină cele două partide. Acestea s-au acutizat în timpul campaniei, depășind simplele declarații electorale. Problemele sunt unele de fond.

Ce vrea PNL

PNL dorește să fie vioara întâi și să dețină în continuare portofoliile-cheie ale guvernării, începând cu sănătatea, finanțele, economia, armata, justiția și internele. Chiar dacă va face schimbări de oameni la aceste ministere, nu este dispus să le cedeze, la fel și postul de prim-ministru, care îi este rezervat în continuare lui Ludovic Orban.

PNL se consideră cel mai mare partid de pe scena politică și îndreptățit să aibă supremația în guvern pentru că a traversat țara printr-una din cele mai grave crize din perioada postdecembristă. În același timp, liberalilor le vine greu să schimbe stilul politicii, care, așa cum s-a văzut în anul de guvernare, este tributar politizării și clientelizării, cu prea puțină grijă față de competență și profesionalism.

Ce vrea USR-PLUS

Îți mai recomandăm USR-PLUS în fața porților parlamentului. Ce-l recomandă și ce nu

De partea cealaltă, USR-PLUS consideră că are un ascendent moral asupra PNL, că este deasupra practicilor vechilor partide- sintagmă pe care o repetă cu obstinație-, că reprezintă tânara generație care își dorește o altfel de Românie și de politică, dar mai ales că este singurul care poate demara reforme prea îndelung amânate și pune capăt practicilor nesănătoase sub semnul cărora au guvernat partidele tradiționale- politizare, corupție, clientelism.

USR-PLUS a anunțat că nu ”va da un cec în alb PNL”, ceea ce înseamnă că va impune un protocol de guvernare, în care să fie stipulate clar reformele, măsurile care trebuie luate, dar și legile/ordonanțele care trebuie adoptate. Depolitizarea, desființarea Secției speciale, inițiativa ”Fără penali în funcții publice”, reforma în sănătate, educație și administrație, așa cum apar ele în programul de guvernare al USR-PLUS, vor fi cap de listă.

În privința negocierilor pentru viitorul guvern, surse din Alianță au precizat pentru Europa Liberă că se va cere paritate în situația în care cele două partide ar fi despărțite de maximum 5 procente, ceea ce pentru PNL va fi de neacceptat. Negocierile se anunță dure și de durată, deși nu vor putea întinde coarda prea mult.

Aceleași surse ne-au spus că președintele Iohannis nu este dispus să aștepte formarea guvernului mai mult de două săptămâni și că este decis să se implice în negocieri pentru a tempera excesele și a nu lăsa lucrurile să degenereze în scandaluri.