Premierul Slovaciei, Robert Fico, în stare stabilă după ore de operație. Autorul atacului a fost reținut

Gărzile de corp ale premierului slovac Robert Fico l-au luat pe sus și l-au urcat în autoturism după atac. În același timp, poliția l-a imobilizat pe cel care l-a atacat - Handlová, Slovacia, 15 mai 2024.

Prim-ministrul slovac Robert Fico a petrecut ore întregi în operație după ce după ce a fost împușcat de mai multe ori în orașul Handlova, unde avea loc o ședință de guvern. Atacul a fost condamnat de lideri din toată lumea.

Actualizare

Vicepremierul Tomas Taraba a declarat pentru BBC că el crede că procedura chirurgicală premierului slovac a decurs bine, transmite Reuters.

„Cred că în cele din urmă va supraviețui”, a spus Taraba. „Nu se află într-o situație care să-i pună viața în pericol în acest moment”.

Anterior, ministrul de interne, Matus Sutaj Estok, declarase reporterilor la un spital din orașul central Banska Bystrica că premierul este „în stare critică și viața sa este în pericol”.

Premierul Slovaciei, Robert Fico, a fost împușcat miercuri și transportat de urgență la spital.

Autoritățile au reținut un suspect.

Știrea inițială

Prim-ministrul slovac Robert Fico se află într-o stare care-i „pune viața în pericol”, transmite guvernul slovac, după ce premierul a fost împușcat în timp ce saluta oamenii din orașul Handlová, după o ședință de guvern ținută în provincie, în afara Bratislavei.

Ministerul de Interne al țării a făcut referire la o „tentativă de asasinat”.

„Astăzi a avut loc o tentativă de asasinat asupra prim-ministrului Republicii Slovace, Robert Fico”, se arată într-un comunicat al guvernului.

Robert Fico (59 de ani) a fost transportat cu elicopterul la Banská Bystrica, localitate aflată la jumătatea drumului până la Bratislava, capitala Slovaciei, într-o stare care-i „pune viața în pericol, pentru că ar dura prea mult ca să ajungă la Bratislava din cauza necesității unei intervenții urgente”.

Robert Fico, un veteran al politicii slovace, a revenit în politică după ce Smer-SD (Direcția Social-Democrația) a câștigat alegerile în septembrie anul trecut.

Politicianul tocmai pleca de la o reuniune a guvernului ținută în Handlová, la aproape 200 de kilometri nord-est de capitala slovacă, când un bărbat înarmat s-a apropiat de el și l-a împușcat.

Martorii au spus că au auzit patru sau cinci împușcături.

Matúš Šutaj-Eštok, ministrul de Interne, a confirmat ulterior că atacatorul l-a împușcat pe premierul Fico „de cinci ori”.

De asemenea, ministrul a spus că primele investigații au indicat că atacul a fost „politic” și a descris împușcăturile ca fiind un atac la adresa democrației, dând vina pe discursul de ură răspândit pe rețelele de socializare.

După circa trei ore de la începutul intervențiilor chirugicale, ministrul Apărării, Robert Kalinak, a menționat că starea de sănătate a premierului era „foarte gravă”.

Your browser doesn’t support HTML5

Momentul în care a fost prins atacatorul lui Robert Fico

Autoritățile nu spun nimic despre rănile care i-au fost provocate lui Fico, dar mai multe pagini locale de presă citează surse care spun că acesta ar fi fost împușcat în stomac/abdomen și în mână. Nu sunt cunoscute la acest moment alte detalii privind starea de sănătate a premierului slovac.

O filmare apărută la scurt timp după atac îl arată pe Fico luat pe sus de gărzile de corp și urcat în autoturism. În același timp, poliția îl imobiliza pe atacator.

Atacatorul: „De ce l-a concediat pe Mazák? Mass-media au fost lichidate”

22:30 - Pe rețelele de socializare circulă o înregistrare video în care atacatorul premierului slovac, scriitorul Juraj Cintula, explică de ce a încercat să-l asasineze pe Robert Fico. El ar fi mărturisit că a decis să îl atace pentru că nu este de acord cu politicile guvernului.

Juraj Cintula, în vârstă de 71 de ani, un scriitor originar din Leviţe, oraș din sudul Slovaciei, s-a făcut cunoscut în Slovacia pentru postările sale de pe reţelele de socializare în care îl critică pe premierul Robert Fico.

În filmarea ce pare făcută după atac, în care Cintula pare că are mâinile imobilizate la spate și se află în custodia autorităților, un bărbat îl întreabă de ce a comis atacul.

„Mass-media au fost lichidate. De ce este atacată RTVS (televiziunea publică - n.r.)? Judecătorul Mazák (fostul președinte al Consiliului Judiciar - n.r.) de ce a fost concediat?”

Întrebările sale retorice prin care-și motivează atacul fac trimitere evidentă la uciderea, în 2018, a jurnalistului Ján Kuciak, în urma căruia guvernul Fico și-a dat demisia.

Numai că, revenit la putere, Fico i-a demis pe cei care anchetau uciderea jurnalistului Ján Kuciak precum și corupția din justiție și din cercul său de apropiați.

Judecătorul Ján Mazak este cunoscut publicului român pentru că, în calitatea sa de judecător și președinte al Curții Constituționale din Slovacia, membru al Comisiei de la Veneția din 2004, avocat general pe lângă Curtea Europeană de Justiție din Luxembourg, a făcut parte din lotul de 12 magistrați europeni selectați pentru șefia Parchetului European alături de Laura Codruța Kovesi.

Fost magistrat la Curtea de Justiție a Uniunii Europene din Luxemburg, Mazak declara pentru Euractiv, înainte de demiterea sa: „Câțiva oameni avem acum o sabie a lui Damocles deasupra capului, pentru că Fico este gata să facă orice pentru a obține impunitatea și ar vrea să copieze modelul ungar”.

Ján Mazak a creat în timpul mandatului său o comisie internă care să-i sancționeze pe unii dintre colegii de partid ai lui Fico implicați în mai multe cazuri de corupție care au ieșit la iveală în ultimii ani. De exemplu, o operațiune de tipul „mâini curate” s-a soldat cu punerea sub acuzare a cincisprezece judecători corupți, ceea ce i-a adus numeroși dușmani.

Munca de „curățare” a unui stat în care Fico a permis mafiei să se infiltreze la cele mai înalte niveluri era departe de a fi terminată când a survenit victoria formațiunii sale la alegerile din 29 septembrie, urmată de revenirea la putere câteva săptămâni mai târziu, mai scrie publicația.

Îți mai recomandăm Un fost soldat recunoaște că l-a asasinat pe jurnalistul slovac Jan Kuciak

Vizat luni de zile de o anchetă pentru participarea la grup infracțional organizat, liderul slovac Robert Fico a lansat imediat ceea ce opoziția și ONG-urile descriu deja ca „o răzbunare” împotriva tuturor celor care l-ar fi putut trimite la închisoare.

La numai câteva zile după ce a fost numit în funcție, Fico a demis douăzeci de polițiști care îl anchetau pe el și pe cei apropiați.

Chiar și curajosul ofițer de poliție Peter Juhas, cunoscut în toată Slovacia pentru că a identificat și a adus în fața justiției presupusul comanditar al uciderii jurnalistului de investigație Jan Kuciak în 2018, a fost înlăturat din conducerea poliției, la doar șase zile după ce Fico a revenit la putere.

La vremea respectivă, asasinarea jurnalistului a șocat întreaga Slovacie și a declanșat o vastă mișcare de protest, care l-a forțat pe Fico să demisioneze și care a dus la înfrângerea acestuia la alegerile legislative din 2020.

Președintele SUA își oferă sprijinul

21:30 - Președintele Joe Biden a declarat miercuri seară că SUA sunt dispuse să asiste Slovacia după atacul asupra premierului slovac.

„Sunt alarmat să aflu informații despre un atac asupra prim-ministrului slovac Robert Fico. Jill și cu mine ne rugăm pentru o recuperare rapidă, iar gândurile noastre sunt la familia lui și la poporul Slovaciei. Condamnăm acest act oribil de violență. Ambasada noastră este în strânsă legătură cu guvernul Slovaciei și gata să asiste” Slovacia, transmite președintele SUA.

Ministrul slovac de interne acuză jurnaliștii și ura din politică și social-media

Ora 21:10 - Atacatorul a tras cinci focuri de armă într-o tentativă de asasinat, spune ministrul de Interne, acuzând „ura din social-media”.

Ministrul de interne al Slovaciei, Matúš Šutaj-Eštok, a declarat miercuri seară, într-o conferință de presă susținută în fața spitalului din Banská Bystrica, că autorul atacului a tras asupra lui Robert Fico de cinci ori și că prim-ministrul este în „stare critică”.

Ministrul de Interne Matúš Šutaj-Eštok

El a spus că informațiile inițiale „indică în mod clar o motivație politică” după alegerile prezidențiale din Slovacia.

Ministrul de Interne le-a cerut, de asemenea, jurnaliştilor şi politicienilor să „nu mai răspândească ură” pe reţelele de socializare. „Ceea ce a început acum a fost semănat de mulți dintre voi, de ura voastră.”

Ministrul Apărării slovac: starea lui este „extraordinar de gravă”

Ora 21:01 - Fico se află în stare „extraordinar de gravă” și este încă supus unei intervenții chirurgicale, spune ministrul Apărării din Slovacia, Robert Kaliňák.

Kaliňák a declarat că medicii „luptă pentru viața lui Fico”, care a suferit o „politraumă gravă după mai multe împușcături”. „Starea lui Fico este gravă, situația lui este proastă”, a spus el, citat de The Guardian.

Robert Kalinak, ministrul slovac al Apărării

„Nu avem vești bune momentan și ne punem speranța în mâinile medicilor specialiști de la spital.”

Ministrul a spus că operația durează de trei ore și jumătate și că mai multe informații medicale vor fi disponibile mai târziu.

„Cel mai trist moment din istoria Slovaciei”, a menționat ministrul slovac al Apărării.

„Ceea ce s-a întâmplat astăzi este un stigmat care ne va bântui mulți ani de acum înainte. Sperăm că este suficient de puternic pentru a face față acestei traume. Un atac asupra premierului este un atac la democrație. Este un atac la adresa statului însuși”, a mai spus acesta.

Premierul Slovaciei, Robert Fico, rănit în urma unor împușcături

Ora 17:46 - Potrivit JOJ TV, Robert Fico a fost împușcat de un bărbat de 71 de ani din Levice. Juraj C. este scriitor și poet și unul dintre fondatorii Clubului literar DÚHA.

Ora 17:39 - „Atacul asupra premierului Slovaciei Robert Fico este îngrozitor. Condamnăm ferm acest act de violență împotriva șefului guvernului statului nostru partener vecin. Trebuie depus toate eforturile pentru a se asigura că violența nu devine normă în nicio țară, formă sau sferă. Sperăm din suflet că Robert Fico își va reveni curând și ne exprimăm solidaritatea cu poporul Slovaciei”, a scris pe X președintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Ora 17:26 - Premierul ungar Viktor Orbán scrie pe X că este șocat de atacul de miercuri asupra premierului slovac Robert Fico, pe care l-a numit „prieten”.

„Am fost profund șocat de atacul atroce asupra prietenului meu, prim-ministrul Robert Fico. Ne rugăm pentru sănătatea lui și pentru însănătoșire rapidă! Dumnezeu să-i binecuvânteze pe el și țara!" a scris premierul ungar.

Ora 17:10 - Canalul de televiziune slovac TA3 relatează că prim-ministrul Robert Fico a fost dus la spitalul Roosevelt din Banská Bystrica (la 60 de kilometri de Handlová, orașul în care a avut loc incidentul), unde va fi operat de urgență.

Robert Fico - aprilie 2024.

Ora 17:03 - Un atac la adresa prim-ministrului este un atac la adresa statului, precum și la securitatea internă a Slovaciei, a declarat președintele partidului liberal SaS Branislav Gröhling. El îi urează premierului Fico însănătoșire grabnică.

„Un atac la adresa premierului țării, oricare ar fi părerea noastră, este și un atac la adresa statului”, a spus șeful SaS, care a cerut societății să se calmeze. „Escaladarea care are loc în societate poate duce la ceea ce trăim acum”, a adăugat el.

„Faptul că avem opinii politice diferite este corect, le putem schimba politic în plenul Adunării Naționale a Slovaciei”, a spus Gröhling.

Mária Kolíková (SaS), președintele comisiei parlamentare pentru controlul activităților Serviciului de Informații Slovac, a descris incidentul ca fiind un atac la adresa securității interne a Slovaciei. Ea a spus că se gândește să convoace o comisie specială, dar că vrea să facă asta doar după un acord cu parlamentarii coaliției.

Ora 16:55 - Autoritățile de aplicare a legii (OČTK) vor lua toate măsurile pentru ca făptuitorul să fie pedepsit, a declarat procurorul general Maroš Žilinka pe o rețea de socializare.

Îți mai recomandăm Explainer | Cine este Robert Fico

Ora 16:55 - Robert Fico este în afara oricărui pericol după asasinat, declarau mai multe surse pentru cotidianul Denník N. Are o rană la abdomen și, se pare, la brațe și picioare. El a fost transportat la Banská Bystrica.

Ora 16:53 - Premierul ceh Petr Fiala a reacționat și el la știrea despre împușcarea premierului: „Veștile despre împușcarea premierului slovac Robert Fico sunt șocante. Îi doresc premierului să fie bine cât mai curând. Violența nu trebuie tolerată, nu trebuie să aibă loc în societate”.

Ora 16:50 - Președintele Klaus Iohannis a transmis miercuri că este şocat să afle de atacul asupra premierul slovac. „Şocat să aflu de faptul că Prim-ministrul Slovaciei, Robert Fico, a fost împuşcat. Îi doresc însănătoşire completă şi rapidă”, a scris preşedintele Iohannis pe platforma X. „Condamn cu fermitate astfel de acte extremiste, care ameninţă valorile noastre europene fundamentale”, mai spune preşedintele în mesaj.

Ora 16:43 - Premierul României, Marcel Ciolacu spune că este „profund șocat” de vestea împușcării premierului slovac și cere tragerea la răspundere a vinovaților.

Ora 16:30 - Centrul de operații al Serviciului de Sănătate de Urgență al Republicii Slovace a transmis că, la scurt timp după ora (locală) 14:30, a primit informații pe linia de urgență despre un bărbat care a fost împușcat în Handlova. „Am trimis un elicopter pentru salvarea pacientului în vârstă de 59 de ani. Intervenția este încă în desfășurare", a adăugat acesta pe rețeaua de socializare.

Știrea inițială

Premierul slovac Robert Fico (59 de ani) a fost împușcat miercuri (15 mai) în piept și în abdomen.

Incidentul a avut loc în orașul la Handlová, la aproximativ 150 de kilometri nord-est de capitala Bratislva, potrivit postului de televiziune de știri TA3.

Un suspect a fost reținut.

Momentul reținerii atacatorului

Potrivit postului de televiziune slovac TA3, au fost trase patru focuri de armă, dintre care unul l-a lovit direct în abdoment pe premierul slovac.

Împușcăturile au fost trase în fața Casei de Cultură, unde a fost o ședință de guvern. Premierul ieșise din clădire și saluta oamenii în momentul atacului.

Reporterul postului de televiziune nu a văzut incidentul, dar se afla în apropiere și a auzit mai multe focuri de armă. A văzut apoi cum prim-ministrul a fost ridicat de la sol de gărzile de securitate, urcat într-o mașină și dus de la fața locului.

Potrivit martorilor prezenți la Handlová, Fico s-a apropiat de persoanele care îl salutau - moment în care au fost trase mai multe focuri de armă. Premierul a căzut apoi la pământ, relatează presa slovacă.

BBC vorbește despre un clip video în care se vede cum mai mulți bărbați aleargă spre locul atentatului și rețin un suspect.

Președintele Slovaciei: „Un atac la democrație”

Prima reacție a președintei Zuzana Čaputová: „Sunt șocată. Îi doresc lui Robert Fico în acest moment critic multă putere, ca să-și revină din acest atac”.

Președintele în exercițiu al Slovaciei, Zuzana Čaputová, a confirmat pe X că poliția l-a reținut pe presupusul făptuitor la fața locului și a spus că oficialii vor oferi mai multe informații atunci când va fi posibil.

„Suntem cu toții șocați de atacul teribil și josnic asupra primului ministru Robert Fico”, a spus ea într-o declarație postată pe X. S-ar putea să nu înțelegem încă pe deplin gravitatea a ceea ce s-a întâmplat astăzi. Împușcarea prim-ministrului este în primul rând un atac asupra unei ființe umane – dar este și un atac la democrație. Violența este absolut inacceptabilă. Discursul instigator la ură și retorica plină de ură, la care asistăm în întreaga societate, duc la acte de ură. Haideți să oprim asta”, scrie Čaputová.

Ea a scris că poliția l-a arestat deja pe făptuitor și că va oferi „informații suplimentare atunci când este posibil. Până atunci, să nu facem judecăți rapide, vă rog. Cred că cel mai important lucru pe care ar trebui să ne concentrăm cu toții în acest moment este recuperarea rapidă a lui Robert Fico.”

Cine este Robert Fico

Robert Fico

Robert Fico (Fițo), în vârstă de 59 de ani, a devenit prim-ministrul Slovaciei în 2023 pentru a treia oară, după ce a mai ocupat această funcție de două ori: între 2006-2010 și 2012-2018.

Din 1999, a fondat și condus partidul Direcția - Social Democrația (Smer).

Robert Fico, descris ca un populist-naționalist, este cel mai longeviv premier din istoria Slovaciei, peste zece ani în cele trei mandate.

El a revenit la putere anul trecut după ce, în 2018, a demisionat din cauza crizei politice provocate de asasinarea jurnalistului de investigații Ján Kuciak.

În 2023, a câștigat alegerile din Slovacia cu promisiunea de a opri ajutorul militar pe care țara sa îl oferă Ucrainei.

Odată reales, a anunțat și măsuri de revizuire ale codului penal, precum și reorganizări ale parchetului anti-corupție, propuneri care i-au adus critici.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.