După ce au făcut grevă timp de trei săptămâni în mai-iunie 2023, profesorii încă nu știu dacă salariile lor vor fi mărite în 2024. Sindicaliștii contactați de Europa Liberă spun că încă mai discută despre procentele cu care vor crește salariile.
„Se dă ordonanță separată pentru salarii. În medie, vor fi măriri cu 20%, în două tranșe. Însă așteptăm aprobarea grilelor ca să știm exact cum va fi de la 1 ianuarie 2024”, au spus reprezentanții Federației „Spiru Haret” pentru Europa Liberă.
Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, spune și el că nu poate da detalii pentru că încă sunt discuții „până când vom reuși să fie cât mai puțini nemulțumiți”. „Dar nu mai mult de miercuri (n.r. 27 decembrie 2023)”.
Decizia privind mărirea salariilor profesorilor ar trebui să fie luată printr-o ordonanță pentru modificarea Legii Nr. 153/2017 din 28 iunie 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
Grilele pentru profesori ar trebui cuprinse în această modificare care încă se discută între Ministerul Muncii și sindicatele din Educație.
Deocamdată, ce se știe despre mărirea salariilor profesorilor este că, în principal, creșterile salariale vor fi cu un procent de 20%.
Ministrul Muncii, Simona Oprescu Bucura, a declarat joi, 21 decembrie, la o emisiune la Antena3, că în urma negocierilor dintre Ministerul Educației, Ministerul Muncii și sindicatele din Educație 20% este procentul stabilit.
„Prin consultarea celor care reprezintă sindicatele din învățământ împreună cu Ministerul Educației s-au stabilit coeficienții care să ducă și salarizarea profesorilor într-o zonă mai echitabilă”, a spus Bucura.
Pe 11 decembrie, ministrul Educației, Ligia Deca, a anunțat, pe Facebook, că salariile dascălilor vor crește în două etape.
„Cea mai mare creștere salarială în învățământ din ultimele decenii! În 2024, salariile profesorilor vor crește cu 20%, astfel: 13% de la 1 ianuarie și 7% de la 1 iunie. Se va ajunge, astfel, la o majorare de peste 50%, în medie, în timp record de 1 an!”, a anunțat Deca.
Procentul de 20% este mult mai mic decât ce au negociat profesorii în luna iunie, la încheierea grevei generale pe care au făcut-o timp de trei săptămâni.
Atunci era vorba de o creștere salarială cu aproape 40% a salariului net pentru profesorul debutant în 2024. Creșterea urma să fie instituită printr-o nouă lege a salarizării care să fie gata până la 1 septembrie 2023.
Într-un interviu pentru Europa Liberă din 25 noiembrie 2023, Ministrul Muncii declara că legea salarizării nu va fi gata nici măcar la 1 ianuarie 2024.
Guvernul încalcă astfel promisiunea făcută profesorilor în luna iunie, atunci când a adoptat o ordonanță de urgență prin care „personalul didactic, personalul didactic auxiliar și personalul nedidactic din sistemul de învățământ de stat beneficiază, începând cu 1 ianuarie 2024, de 50% din diferența stabilită între salariul de bază aflat în plată și salariul de bază stabilit prin grila de salarizare în vigoare la 1 ianuarie 2024”.
Profesorii se mulțumesc cu măririle salariale din iunie 2023, obținute în urma grevei care a durat din 22 mai până în 12 iunie. De la 1 iunie 2023, profesorii au obținut salarii mai mari cu aproximativ 25% pentru toate categoriile de angajați din Educație, de la de la 1 iunie 2023.
Iată câteva exemple de majorări, așa cum apar ele în ordonanța privind salariile profesorilor apărută în Monitorul Oficial în 12 iunie 2023:
- Un profesor debutant cu studii superioare de lungă durată, cu până într-un an experiență, are un salariu net de 3.157 lei/637 euro (salariul brut fiind de 5.398 de lei).
- Un profesor cu studii superioare de lungă durată, gradul didactic I și peste 25 de ani experiență, are un salariu net de 4.968 lei/aproximativ 1.000 de euro (salariul brut fiind de 8.492 lei).
- Un profesor cu studii superioare, gradul didactic II și 15-20 de ani experiență are un salariu net de 4.063 lei/aproximativ 820 euro (salariul brut fiind de 6.947 de lei).
- Un profesor cu studii superioare, definitivat și 10-15 ani experiență are un salariu net de 3.838 lei/774 euro (salariul brut fiind de 6. 562 lei).
- Un bibliotecar cu gradul I şi peste 25 de ani vechime în învăţământ are un salariu net de 4.114 lei/830 euro (salariul brutfiind de 7.032 lei).
Îți mai recomandăm Explainer | Ce au obținut profesorii după trei săptămâni de grevă: un debutant va avea salariul net de 3.157 lei (637 euro)
În iunie, atunci când au încetat greva care punea în pericol încheierea anului școlar, sindicaliștii spuneau că, „în situația în care în textul noii legi a salarizării nu se vor aplica principiile cuprinse în ordonanța de urgență, greva va fi reluată”.
De atunci, între sindicate și Guvern au avut loc mai multe întâlniri. Ultima dintre acestea fiind pe 11 decembrie.
Atunci premierul Marcel Ciolacu spunea că le-a propus sindicaliştilor din Educaţie creșteri salariale cu 13% în ianuarie şi 7% în iunie. „Este o ofertă cât se poate de respectuoasă”, spunea Marcel Ciolacu.
Nu este clar de ce întârzie adoptarea unei decizii privind creșterea sigură a salariilor profesorilor.
După ce în decembrie 2023 au apărut rezultatele de la teste PISA care au arătat că 42% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional, premierul României a cerut ministrului Educației să vină cu soluţii privind criteriile de performanţă în Învăţământ.
„Orice cheltuială trebuie însoţită şi de o reformă şi să aibă ca rezultat performanţă”, a spus Marcel Ciolacu vineri, 8 decembrie, la începutul şedinţei de Guvern.
Această cerință a fost repetată de mai multe ori începând din septembrie.
„Le cer însă profesorilor să-şi facă meseria, aşa cum trebuie să o facă. Şi nu am glumit când am spus că noua lege a salarizării va cuprinde un sistem prin care salariile vor reflecta, în mod corect, nu doar respectul cuvenit meseriei, dar şi performanţa. Profesorii care muncesc, care îşi fac corect meseria, trebuie şi vor fi răsplătiţi”, a declarat Marcel Ciolacu chiar la deschiderea noului an școlar 2023-2024.
Pe lângă faptul că nu au primit creșterile cerute, profesorii au acum de completat niște declarații de interese care sunt prevăzute în legile educației intrate în vigoare pe 2 septembrie 2023.
Până pe 31 decembrie, în fiecare an, personalului didactic de predare îi revine obligația să completeze această declarație de interese.
Modelul declarației de interese cuprins în ordin prevede o rubrică pentru meditații care duce la interpretări.
Profesorul ar trebui să scrie numele elevului cu care face meditație și școala de unde provine acesta. Nedepunerea declarațiilor de interese la timp și nedeclararea meditațiilor constituie abatere disciplinară.
Îți mai recomandăm Declarația de interese care a înfuriat profesorii