Lagărele lui Ceaușescu, ep.10 | Istoricii acuză procurorii de delăsare și rea-voință în ancheta despre moartea copiilor din căminele-spital

Nu au fost căutate și analizate toate documentele, nu au fost audiate toate victimele – chiar dacă procurorii știau identitatea lor - iar imaginile șocante ale anilor '90, care au atras comparațiile cu lagărele de exterminare naziste, au fost total ignorate.

Acestea sunt principalele reproșuri pe care le aduc istoricii de la IICCMER (Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc) procurorului de caz Marius Iacob și echipei de anchetă, după ce au clasat dosarul privind moartea copiilor din căminul-spital Sighet, la șase ani de la deschiderea lui.

Dosarul a fost trimis de către istorici la Procuratura Generală în 2017 și a fost închis la sfârșitul lui ianuarie 2024.

Procurorul Iacob este cel care a decis acum un an și închiderea dosarului privind decesul copiilor de la căminul-spital din Siret, din județul Suceava.

Din cei șase ani de anchetă, în trei rezultă că nu s-ar fi lucrat deloc la dosarul căminelor Sighetu Marmației, Păstrăveni și Cighid.

Istoricii spun că toate actele de cercetare penală au fost făcute între 2017-2019 și între 2022-2023, după cum reiese din soluția de clasare.

Mai mult, spune IICMER, procurorii nici măcar nu au verificat toate probele pe care le găsiseră istoricii.

Una dintre părțile ignorate în anchetă au fost supraviețuitorii: câteva zeci de supraviețuitori identificați de către cercetători, ale căror nume se întindeau pe patru pagini din dosar, nu au fost audiate.

Probatoriul la căminul pentru minori deficienți nerecuperabili Sighetu Marmației

Pentru Căminul Sighetu Marmației, care a funcționat între anii 1973 și 2000 și în care au fost internați 738 de copii, au fost audiați, începând cu 2017, membri ai familiilor copiilor, foști angajați și supraviețuitori.

Conform registrului de intrare-ieșire a minorilor, 279 dintre copiii internați aici au murit, iar principalele cauze de deces au fost bronhopneumonie, epilepsie, malformaţie congenitală, enterocolită, toxicoză etc.

Rudele:

33 de rude ale unora dintre copiii internați la căminul pentru minori deficienți nerecuperabili din Sighetu Marmației, în nordul țării au fost audiate:

• opt au susținut ca existau condiții bune de îngrijire în cămin;
• nouă spun că existau condiții rele şi foarte rele de îngrijire;
• 13 nu aveau cunoștință despre condițiile din cămin;
• trei dintre ei nu precizează nimic despre condițiile din cămin;

Prin urmare, sunt mai mulți cei care acuză condițiile de trai ale copiilor din Căminul-spital Sighetu Marmației decât cei care le laudă.

Totuși, procurorul de caz Marius Iacob a ales să vadă doar partea bună: „Majoritatea covârșitoare a martorilor a susținut fie că nu cunoșteau condițiile existente în acest cămin, fie că acestea erau corespunzătoare pentru întreținerea şi tratarea copiilor internați”.

Nu doar că există o distorsionare factuală, spun istoricii, dar o parte dintre cei audiați au arătat că, în mod obiectiv, nu puteau ști adevărul legat de condițiile din cămin, atât timp cât puteau intra doar în camerele de vizită, și nu în saloanele în care erau ținuți de fapt copiii.

12 foști pacienți:

• doi au susținut că existau condiții rele și foarte rele de îngrijire;
• patru nu au putut furniza informații cu privire la nimic despre internare;
• două persoane nu au putut preciza perioada în care au fost internate;
• două persoane au fost internate în altă perioadă decât perioada vizată de denunț;
• două persoane susțin că existau condiții bune de îngrijire în cămin.

Concluziile anchetatorilor semănă cu cele trase în cazul ruselor: „cele mai multe persoane vătămate au menționat că au constatat că în acest cămin existau condiții bune în raport cu acele vremuri, minorii internați beneficiind de un tratament și o îngrijire corespunzătoare”.

Foști angajați ai căminului și soția unuia dintre foștii angajați:

• șase prezintă insuficiențele sistemului de îngrijire din cămin;
• șase susțin că existau condiții corespunzătoare în cămin;
• trei nu au fost angajați ai căminului în perioada vizată de denunț (1973-1990);
• doi nu precizează perioada în care au fost angajați ai căminului.

Și aici concluziile procurorului sunt aceleași: „dintre cei 17 angajați ai căminului, 15 au susținut că, condițiile din acest cămin erau corespunzătoare din punct de vedere al hranei, condițiilor de cazare și tratamentului de care beneficiau minorii cu afecțiuni medicale grave, internați aici”.

Numărătoarea procurorilor nu se potrivește însă cu cea din detaliile propriului dosar.

Cei șase angajați ale căror declarații nu au fost luate în seamă arătau că „nu existau haine suficiente pentru copii”, că „în saloane era frig”, că „personalul era total insuficient” sau că „nu avea cum să permită recuperarea copiilor”.

Documentele

Nici în privința colectării de documente, spun istoricii, nu a existat preocupare din partea anchetatorilor.

Istoricii spun că Primăria Sighetu Marmației nu le-a pus la dispoziție actele de deces ale tuturor celor 279 de minori morți în perioada 1973-1990, ci doar pe cele ale copiilor cu vârsta de până 10 ani, decedați în intervalul 1980-1989.

Procurorul de caz nu a cercetat și nu a solicitat actele de deces pentru minorii pentru care nu existau documente de deces, mai spun istoricii.

Situația se repetă identic în celelalte două cămine-spital (Păstrăveni și Cighid) care erau vizate de denunțul trimis de istorici la Procuratură. Deși nu avea declarații suficiente care să-i susțină afirmațiile, procurorul Marius Iacob a concluzionat că minorii au stat în bune condiții, afirmă cercetătorii IICMER.

Discrepanțele

Declarațiile colectate de anchetatori despre ce se întâmpla în căminul-spital din Păstrăveni (jud. Neamț) contrazic realitatea.

La Păstrăveni, în județul Neamț, căminul spital a funcționat începând cu 1966. Aici au murit, conform raportului Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului, 394 de copii: 235 aveau între 1 și 5 ani, 73 între 6 și 10 ani, 77 între 11 și 18 ani și 9 peste 18 ani.

Anchetatorii au vorbit cu aparținătorii care și-au lăsat copiii în spital:

Minodora şi Mihai A. au declarat că îl vizitau săptămânal pe fiul lor, Mirel, care a decedat în septembrie 1971. Documentele indică însă că Mirel a murit doi ani mai târziu, la vârsta de 4 ani;

Nicoleta B. le-a spus anchetatorilor că fiica sa, Veta-Nicoleta, a mai trăit un an de la internare. Actele arată însă că fata a fost internată în august 1989 şi a decedat în decembrie 1989;

Petre A. a susținut că fratele său a rămas în familie până la împlinirea vârstei de 10 ani, după care a fost dus la Căminul-spital Păstrăveni, unde a murit la 13 ani. În fapt, copilul a fost internat de când a împlinit 7 ani până la 10 ani.

Elena B. a relatat că fiul său, Mircea, a fost internat la Căminul-spital pentru minori nerecuperabili Păstrăveni, după ce a împlinit un an. El ar fi murit după mai mulți ani. Aceasta a susținut că „am fost în vizită de mai multe ori şi mi s-au părut condiții bune, dar asistenta era mai severă cu el”.

Mircea nu apare în nicio evidență legată de Căminul-spital Păstrăveni, nici în registrul de internări şi nici nu există vreun act de deces pe numele lui.

Acestea sunt doar câteva exemple, dar lista cu părinții care nu-și mai amintesc nici vârsta la care au fost internați copiii lor și nici când au murit aceștia este mult mai lungă.

Lungă este și lista cu declarațiile care arătau realitatea din spitale și pe care procurorii nu le-au luat în considerare.

Căminul-Spital Plătărești. Foștii angajați vorbesc despre condițiile de trai ale copiilor (1)

„Cu ocazia vizitei, am văzut mai mulți minori internați în centru şi am observat că toți erau murdari şi neîngrijiți. Am intrat şi în camerele în care dormeau şi am văzut că în acestea era foarte multă mizerie, pereții erau murdari şi peste tot se simțea un aer închis. Copiii erau ținuți în camere, legați de paturi, fără supraveghetori sau alt personal din cadrul centrului”, e declarat o mămică.

Alți părinți au spus că „atunci când au mers să ridice cadavrul fetiței lor de la cămin au constatat că, copiii stăteau pe jos, erau plini de răni şi de muște şi că nu existau condițiile necesare pentru creșterea şi educarea unui copil cu probleme de sănătate.”

Pentru niciuna dintre aceste afirmații procurorul nu a luat detalii suplimentare de la foștii angajați ai niciunuia dintre cele trei cămine.

Cine este procurorul de caz

Marius Iacob (54 de ani) este un procuror criminalist care nu a ieșit la pensie specială, deși condițiile de vechime și vârstă îi permiteau.

În 2020, Europa Liberă îi realiza un portret în momentul în care prelua ancheta în cazul incendiului de la Spitalul Piatra Neamț, în care au murit 10 pacienți, iar un medic a fost grav rănit. Dosarul este și acum în lucru.

Marius Iacob a închis și primul dosar privind moartea copiilor în căminul-spital de la Siret. Motivul? Că arhiva spitalului a ars și nu mai poate găsi dovezi.

A coordonat de-a lungul carierei multe dosare, cu rezultate diametral opuse. Cazurile Sorin Ovidiu Vîntu, Elodia Ghinescu sau Colectiv, unde s-au obținut condamnări spectaculoase în instanță se împletesc cu dosarul „Maternitatea Giulești”, unde statul român a încasat o condamnare la CEDO.

În 2009, Iacob semna propunerea de arestare preventivă a lui Sorin Ovidiu Vîntu, acuzat că l-a ajutat cu bani pe fugarul Nicolae Popa, partenerul său de afaceri în ceea ce a ajuns să fie cunoscut în societate ca megaescrocheria Fondului Național de Investiții (FNI).

Patru ani mai târziu, Vîntu era condamnat la doi ani închisoare cu executare. Tot Iacob a coordonat extrădarea din Indonezia a lui Popa, condamnat la 10 ani închisoare în scandalul FNI.

În 2015, Marius Iacob a coordonat ancheta Direcției Naționale Anticorupție (DNA) în cazul incendiului din clubul Colectiv, din 30 octombrie 2015, în urma căruia au murit 65 de oameni.

Lagărele lui Ceaușescu ep. 2 | Cum au fost folosiți copiii cu dizabilități psihice pentru certificarea medicamentului Aslavital. Cazul Siret

Cel mai răsunător dosar al lui Marius Iacob este cazul Elodia. În 2007, după dispariția avocatei Elodia Ghinescu, Iacob a reușit condamnarea polițistului Cristian Cioacă, soțul avocatei.

„Dacă Elodia trăiește, eu îmi dau demisia”, declara procurorul Iacob în 2008. În iunie 2014, Cioacă a fost condamnat definitiv la 15 ani şi opt luni de închisoare pentru uciderea soţiei sale, în condițiile în care cadavrul nu a fost găsit.

Până în 2006, Marius Iacob a lucrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, devenind apoi pentru un an director general al Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP).

În 2005 a absolvit Colegiul Național de Apărare, iar între 2008 și 2009 a făcut un master în domeniul siguranței naționale la Universitatea Națională de Apărare „Carol I”.

Între 2007 și 2013 a fost șeful Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ).

În 2013, Iacob ajunge la Direcția Națională Anticorupție (DNA), ca procuror șef adjunct al structurii, adică adjunctul procurorului șef Laura Codruța Kovesi.

Șase ani mai târziu, în iunie 2019, Iacob pierde această funcție după o abatere disciplinară legată de activitatea managerială.

Asta deoarece, în martie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a dat dreptate definitiv Inspecţiei Judiciare şi a dispus ca Marius Iacob să fie sancţionat cu avertisment.

Având această sancțiune disciplinară definitivă, Iacob a demisionat de la DNA și s-a întors la Parchetul General ca simplu procuror, neavând voie să ocupe o funcție de conducere.

Europa Liberă a cerut procurorului Marius Iacob un punct de vedere cu privire la acuzațiile aduse în documentul prin care i se contestă decizia de clasare, dar, până la momentul publicării, nu a primit un răspuns.