Frica de pedepse sau amenzi este un un factor puternic în state autoritare. Dar cercetări arată că situația e mult mai complicată în țări unde libertățile civice și drepturile omului sunt o parte esențială a societății.
Restricții voluntare vs restricții impuse
La începutul pandemiei, directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății, Tedros Adhanom-Ghebreyesus a lăudat eforturile guvernului chinez de a controla epidemia „în ciuda impactului economic și social sever” al măsurilor draconice de carantină.
Dar criticii din Occident puneau la îndoială fezabilitatea unor astfel de măsuri în state unde respectarea lor nu este motivată în principal de teama unor pedepse.
„Nicio națiune, occidentală sau nu, nu poate și nici nu ar trebui să încerce să aplice măsuri ca în China”, declara atunci Thomas Bollyky, director al Programului pentru Sănătate al Council on Foreign Relations.
El critica dur „ignorarea libertăților civice și drepturile omului” de care dădea dovadă China în impunerea carantinei și a cenzurii. La doar câteva zile după declarațiile lui Bollyky, OMS declara pandemie globală, iar statele lumii decideau restricții în tentativa de a restrânge răspândirea virusului.
Iranul a fost printre primele țări care a restricționat mișcarea oamenilor, alte țări au urmat cu restricții similare sau mai laxe împreună cu recomandări de distanțare socială, igienă și purtare a măștilor.
În SUA, de pildă, acestea au devenit subiect de luptă politică, iar dezbaterea publică s-a purtat de pe poziții ideologice.
În Suedia, unde încrederea în autorități este mare, majoritatea oamenilor au putut continua fără carantină, fără închiderea afacerilor sau obligația de a purta mască. Ministrul suedez al sănătății explica într-un interviu acordat Europei Libere că modelul se bazează pe încrederea că oamenii vor acționa cu responsabilitate și vor urma recomandările voluntar.
Însă un studiu derulat de Alexander Chudik, consultant economic la Federal Reserve Bank of Dallas, arată că distanțara socială voluntară este mai puțin eficientă decât politicile decise de autorități.
Chudik afirmă că rezultatele sunt „astronomic de diferite”.
Economia comportamentală
Cercetătorii în economie Paola Giuliano (UCLA) și Imran Rasul (University College London) concluzionează că este vital ca decidenții de politici publice să știe ce-i va determina pe oameni să adopte măsuri precum distanțarea socială și altele.
Colectând date din multe țări, cei doi definesc „capitalul social” necesar, precum și nivelul de încredere optim în instituții și guverne. Atitudinile diferă și în funcție de politică și sursele media utilizate pentru informare.
Recent, experți europeni au atras atenția că o senzație colectivă de oboseală îi face pe cei care au respectat măsurile inițial să revină la obiceiurile pre-pandemie. Per total, europenii au respectat carantinele și distanțara socială, deși regulile s-au schimbat constant.
Însă „oboseala măștii” se instalează, indiferent că purtarea ei este obligatorie sau recomandată. Isabella Annesi-Maesano, cercetător la Institutul pentru Sănătate și Medicină din Paris, sublinia pe 21 iulie că „oamenii au suferit și asta se vede”.
Capitalul social
Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică definește termenul drept „rețele cu norme, valori și înțelegeri comune care facilitează cooperarea în interiorul sau între anumite grupuri” de oameni.
Cercetătorii OECD afirmă că noțiunea este influențată de relații personale și rețele sociale, dar și de implicarea civică.
„Sociologii descriu uneori norme nescrise și nepuse la îndoială. Valori precum respectul pentru siguranța și securitatea oamenilor sunt elemente esențiale în orice grup social”, afirmă cercetările.
„Puse împreună, aceste rețele și înțelegeri dau naștere încrederii și permit oamenilor să conluceze”.
Presiunea socială
Centrul Internațional pentru Creștere, o rețea mondială de cercetare finanțată de guvernul britanic, afirmă că restricțiile impuse în contextul pandemiei au modificat în unele țări normele sociale în așa fel încât au încurajat respectarea lor.
„Adoptarea unei norme sociale depinde în mare măsură de leadership puternic, care popularizează o narațiune pe care oamenii o pot susține”, explică Oliver Harman și Victoria Delbridge, cercetători ai IGC.
„Leadership puternic cu o narațiune consistentă poate determina comunități să și adopte o normă socială în defavoarea alteia, rezultatul fiind oameni care încurajează ei înșiși respectarea normei reducând astfel nevoia de impunere” de către autorități statale.
„În unele cazuri, această presiune socială este mai eficientă decât o sancțiune formală”.
Atitudini politice
Studii recente arată că orientările politice au un rol puternic în respectarea restricțiilor de sănătate publică în SUA, dar efectul se regăsește și în alte țări. La orientările politice se adaugă și consumul media.
Cercetările lui Chudik sugerează că „credibilitatea percepută a unui oficial public care emite un ordin de sănătate publică are implicații importante pentru percepția riscului și conformarea cu distanțarea socială”.
Datele analizate arată că, în cazul SUA, „republicanii urmează sfatul președintelui Trump mai presus de orice alt oficial”, inclusiv oficiali locali republicani.
Polarizarea politică devine astfel „unul din principalele obstacole în calea respectării normelor de distanțare socială”.
Factorul încredere
Corelarea între încrederea în autorități și disponibilitatea de a respecta restricții de sănătate publică era demonstrată mult înainte de pandemia COVID-19. Implicit, această relație influențează răspândirea virusului.
„Viața cu Corona”, o cercetare publicată în iunie de United Nations University World Institute for Development Economics Research arată însă că „încrederea instituțională” nu este „cu sens unic”.
Și experiența personală cu COVID-19 afectează nivelul de încredere.
„Cei care au avut contact cu oameni bolnavi sau șomerii au mai puțină încredere în oameni și instituții în general. În schimb, cei care au avut simptome ale bolii nu prezintă acest deficit de încredere”.
Studiul conchide că „aceste asocieri variază în funcție de context și nu sunt rezultatul grijii pentru sănătatea proprie sau a apropiaților, ci mai degrabă de niveluri crescute de îngrijorare și stres”.
Efectele pandemiei trec dincolo de aspectele sănătății personale și vor schimba „cel mai probabil societățile după această perioadă”.