Două rânduri de alegeri au schimbat ierarhia politică în România încheind guvernarea PSD înainte de termen și au readus după multă vreme aceeași familie politică la Palatul Cotroceni și la Palatul Victoria. 2019 a fost un an cu convulsii în politica internă, care se anunță a fi fost doar repetiția generală pentru închiderea unui ciclu electoral în 2020, cu alegeri locale și parlamentare.
PSD, trei președinți schimbați în șase luni și intrarea în opoziție
Alegerile europarlamentare, considerate fără miză prea mare până acum, au mobilizat oamenii la vot după ce protestele de stradă anti-PSD și în favoarea unei justiții independente deveniseră în ultimii trei ani o manifestare tot mai consistentă a spiritului civic.
La alegerile din primavară, PSD a înregistrat una dintre cele mai nete înfrângeri din istoria sa, după trei ani de guvernare axată obsesiv pe schimbarea legilor penale și a sistemului judiciar. După ce la alegerile din 2016 PSD câștigase una dintre cele mai confortabile majorități parlamentare din istoria postdecembristă, partidul condus de Liviu Dragnea până în mai 2019 a pierdut mai toate instrumentele puterii în doar cinci luni.
Nu doar abandonarea promisiunilor electorale, dar și un discurs populist și eurosceptic au făcut din PSD-ul condus de Liviu Dragnea un partid iliberal, frate cu formațiunile suveraniste, care, în România, a fost sancționat de electoratul pro-european. Plecarea lui Liviu Dragnea la închisoare a adus-o conjunctural pe Viorica Dăncilă în fruntea unui partid care consacrase, pentru prima dată în 30 de ani, în perioada lui Dragnea, primatul baronilor locali. Liviu Dragnea și actualul lider PSD, Marcel Ciolacu, sunt singurii lideri ai PSD care nu au avut o carieră în administrația centrală care să-i fi propulsat în leadershipul social-democraților. Cei doi sunt singurii care provin din filiale de partid și care au preluat puterea exclusiv prin susținerea liderilor locali.
Viorica Dăncilă, care a ajuns să fie candidata PSD la prezidențiale, a convertit puterea oamenilor din umbră în strategie politică. S-a menținut la putere din frica de declin a liderilor locali și prin reactivarea unor imagini dezactivate politic de foști lideri PSD, ca Adrian Năstase, Miron Mitrea și apropiații lor.
După 30 de ani, PSD are nevoie de o schimbare în profunzime pentru a supraviețui în jocul de putere, în condițiile în care generațiile electorale s-au schimbat, iar emanciparea unei bune părți a bazinului său electoral, care a devenit diaspora vest-europeană, are așteptări diferite de oferta social-democraților. Anul 2020 va confirma, cel mai probabil, nevoia de schimbare radicală a partidelor tradiționale.
Liberalii guvernează de unii singuri, în trena lui Klaus Iohannis
Ludovic Orban, politicianul activ din anii 90, a ajuns prim-ministru în 2019 după ce a condus PNL într-o perioadă de metabolizare a fuziunii petrecute în 2016 între liberali și PDL. A gestionat pe muchie de cuțit orgoliile unei astfel de fuziuni și a avut două imperative - formarea unei structuri proprii de putere în interiorul partidului și păstrarea unei relații de loialitate cu președintele Klaus Iohannis.
În 2019, România s-a întors la o situație politică pe care nu a mai exersat-o din anii 90 și din perioada 2001-2004, când președintele țării a fost susținut de un guvern din aceeași familie politică. Un scurt intermezzo s-a mai consemnat în administrația Băsescu, în timpul guvernării Boc. Ca și Boc, guvernul liberal depinde de jocurile politice din Parlament, cu o minoritate declarată și cu o majoritate volatilă deținută, practic, de PSD.
Orice reformă pe care ar intenționa-o Cabinetul Orban trebuie să treacă de două obstacole - absența unei coaliții de guvernare și lipsa de timp, de vreme ce, în cazul în care alegerile parlamentare se vor ține la termen, atunci modificările legislative și gestionarea deficitului bugetar trebuie să se împlinească în mai puțin de un an.
Câștigarea alegerilor europarlamentare și prezidențiale de către PNL și Klaus Iohannis au arătat că un parteneriat politic mânat de interese comune te poate propulsa la putere. Discursul liberalilor și al lui Klaus Iohannis a fost exclusiv anti-PSD, o reprezentare a alternativei la asaltul partidului fondat de Ion Iliescu. PNL nu a promis altceva decât repararea neajunsurilor provocate de fosta guvernare.
După succesul referendumului, de pildă, liberalii și Klaus Iohannis nu au promovat în niciun fel o reformă constituțională, care era subînțeleasă de propunerile de la referendum. A trecut un val de alegeri prezidențiale, de asemenea, fără să se discute rolul președintelui, amputat considerabil de coabitările ultimilor 15 ani, când PSD a dominat Parlamentul, apoi și Guvernul, cu președinți din tabăra adversară politic. Poate că după alegerile parlamentare se va deschide și o astfel de dezbatere publică, la care, trebuie menționat, este nevoie de două treimi dintre parlamentari ca susținători.
Și PNL are nevoie de o reformă substanțială în anul electoral, pentru a ține pasul cu schimbările de pe scena politică.
USR, partidul în căutare de doctrină și de drum
Aflat la primul său ciclu legislativ, USR a cunoscut în 2019 gustul victoriei și al înfrângerii deopotrivă. Cu rezultat spectaculos la alegerile europarlamentare, la doar un procent distanță de PSD și cu scor dublu față de alegerile parlamentare din anul înființării, 2016, nu este clar în ce măsură această formațiune va rezista pe scena politică la vârf. Își dispută același electorat cu partidul lui Dacian Cioloș, reprezentat de tinerii din marile orașe, nu se decide dacă va forma o alianță electorală la alegerile din 2020, pentru că ambițiile politice sunt mari în cele două formațiuni.
USR a parcurs un an electoral confuz, în care alegerile prezidențiale au arătat, raportat la propriul candidat, Dan Barna, că încrederea electoratului se câștigă greu. Barna, cu un scor mai mic decât cel înregistrat la alegerile din primăvară, este tot mai contestat în interiorul partidului, iar controversele iscate de definirea doctrinei sau de excluderea criticilor săi anunță un an de clarificări necesare. Nici propunerile USR nu au arătat o direcție limpede legislativă, inițiativele acestei formațiuni demonstrând o pliere conjuncturală pe așteptările părții active, emancipate, cu tendințe de stânga a electoratului.
ProRomânia, partidul care joacă strategic sau piere
ProRomânia este menționat într-o retrospectivă a anului politic 2019 fiindcă s-a consacrat printr-un scor peste pragul electoral la alegerile europarlamentare (7%). Înființat în vara lui 2018 de Victor Ponta, partidul care a adunat nemulțumiții față de regimul Dragnea a contat în jocul voturilor din Parlament. Viitorul acestei formațiuni depinde de PSD. În cazul în care liderii care domină filiale întregi - puterea unui partid - se întorc la PSD, așa cum pare să se întâmple cu Mihai Tudose, ambițiile lui Victor Ponta de a conduce un partid vor ține, probabil, seama de o reapropiere de social-democrați. Altminteri, este interesant de urmărit în 2020 dacă această formațiune va fi validată în alegerile parlamentare. ProRomânia a dovedit că, pentru a exista în politică, nu este nevoie de vreun program politic sau de promovarea unei legi - sunt suficiente voturile unor parlamentari și discursurile de poziționare pe teme de actualitate.
2019 a fost un an bulversant pentru partidele mici, precum ALDE, care, după ce a fost creat ca satelit al PSD pentru a asigura platformă unui lider precum Călin Popescu Tăriceanu, se vede nevoit să-și caute un avatar sau, mai exact, locuri eligibile pe listele electorale ale altor partide. Ruperea ALDE din trena PSD a contat pentru alcătuirea majorității conjuncturale pentru căderea guvernului Dăncilă și instalarea cabinetului Orban, însă este greu de crezut că o astfel de formațiune va putea să supraviețuiască în viitoarea legislatură.
Și durata de viață a PMP este pusă sub semnul întrebării după alegerile lui 2020, în condițiile în care vorbim despre un partid creat de asemenea în jurul unui lider, Traian Băsescu, care s-a salvat printr-un mandat de europarlamentar. În politica internă însă, imaginația de a crea evenimente din candidaturi-surpriză este interesant de urmărit dacă va aduce rezultate care să ofere și supraviețuirea.