Linkuri accesibilitate

Viorica Dăncilă, samurai conjuctural, cu broșă


Viorica Dăncilă, un nume necunoscut până la întâlnirea cu Liviu Dragnea.
Viorica Dăncilă, un nume necunoscut până la întâlnirea cu Liviu Dragnea.

Viorica Dăncilă a ajuns să reprezinte PSD în cursa pentru Cotroceni dintr-o conjunctură, așa cum din întâmplare a fost desemnată și prim-ministru, după ce predecesorii săi, Sorin Grindeanu și Mihai Tudose, l-au trădat pe Liviu Dragnea, liderul autoritar al social-democraților.

Partidul care nu a mai câștigat alegerile prezidențiale de 15 ani își va juca la alegerile de duminică soarta politică pe termen lung cu Viorica Vasilica Dăncilă. Iar miza este de data aceasta modestă, calificarea în turul al doilea.

Este cea mai ironizată figură a politicii românești, însă nu pentru că este femeie, așa cum s-a autovictimizat, ci pentru rolul pe care l-a acceptat. A fost promovată de Liviu Dragnea alături de alte femei, ca Olgula Vasilescu, Carmen Dan sau Gabriela Firea. De când a preluat conducerea, la umbra Vioricăi Dăncilă nicio figură feminină nu a mai urcat pe scara politicii socialiste.

În ochii celor mulți, Viorica Dăncilă va rămâne marioneta căreia i se suflă ce are de spus, așa cum era prezentată și într-o satiră a canalului de televiziune francez Arte.

Viorica Dăncilă și-a dus cariera politică într-un anonimat deplin până în ianuarie anul trecut, deși era membră a PSD din 1996, înaintea lui Liviu Dragnea, care avea să vină la PSD abia în 2001. Viorica Dăncilă spune că în 23 de ani de când li s-a alăturat celor de la PSD, a făcut de toate, de la lipit afișe până la prima femeie premier și prima femeie președintă a formațiunii. Numele său nu trecuse însă de granița orașului cu 11.000 de locuitori, Videle, până la întânirea cu Liviu Dragnea.

Viorica Dăncilă era o ingineră absolventă a Facultății de Petrol și Gaze de la Ploiești, orașul natal, care a fost repartizată în 1988 la Videle, unde existau sonde de foraj ale Rafirom, așa cum se numea actuala companie Petrom. Se căsătorise cu Cristinel Dăncilă, tot inginer petrolist, tot angajat al companiei. Inginera a fost trimisă la liceul industrial din Videle să predea desen tehnic, în toamna lui 1989, unde a rămas până în 1997. Nu se știe nimic despre contribuția ei în interiorul partidului, nici despre ambițiile politice până în 2004. Abia atunci, Liviu Dragnea, deja instalat ca baron al PSD Teleorman, o pune pe Dăncilă pe lista de consilieri locali ai PSD-Videle. Soțul, Cristinel, preia în 2007 locul de consilier la județ, după ce prietenul din tinerețe al lui Liviu Dragnea, Petre Pitiș, este tot mai ocupat cu afacerea TelDrum, unde este director. 2007 este un an bun pentru familia Dăncilă, care își construiește o casă de peste 400 mp la Predeal, conform declarației de avere a fostului premier, unde apar depozite bancare de 100.000 de euro și patru case, dintre care două sunt moștenite.

Nimeni nu a auzit de Viorica Dăncilă nici în 2009, an în care a ajuns la Parlamentul European, propulsată de Liviu Dragnea, deja stăpân autoritar peste Teleorman, ajuns nr.2 în PSD, croindu-și drum spre conducerea supremă a PSD. Până în 2018, Viorica Dăncilă a stat la Bruxelles fără să învețe o limbă străină. A plătit o consilieră chineză, pe Weini Li, care se dusese inițial în PE în practică. Era fiica lui Li Ming, diplomat și fost director general al Direcției Generale Eurasia a Departamentului Internațional al CC al Partidului Comunist Chinez. Weini Li a rămas în Parlamentul European, consilieră a Rovanei Plumb.

Odată cu încarcerarea lui Liviu Dragnea, candidata PSD preia puterea în partid. Dăduse primele semne de independență în martie, când, la un an distanță de momentul numirii ca premier, își creează o cancelarie, unde colaboratorii-cheie sunt oameni proveniți din servicii secrete. Bărbații din spatele Vioricăi Dăncilă erau moșteniți din epoca lui Adrian Năstase, care supraviețuiseră în instituții strategice în perioadele de guvernare ale PSD.Costin Mihalache, șeful cancelariei, primul pe care Ludovic Orban l-a demis când a venit la Palatul Victoria, și Ică Voinea au fost promotorii relațiilor cu China. Adrian Năstase, el însuși un susținător al relațiilor, inclusiv cu Partidul Comunist chinez, i-a oferit un program de redresare a PSD și pe fiul său cel mic, de 26 de ani, i l-a trimis la Palatul Victoria s-o consilieze în parteneriatele strategice.

Viorica Dăncilă este singurul candidat la președinție care nu și-a lansat un program electoral în campanie. A plecat în cursă cu programul „10 principii pentru România”, făcut public în cadrul unui congres al PSD. A parcurs rapid etapele pentru desemnarea ca prezidențiabil al PSD, eliminând-o sumar pe Gabriela Firea din cursă. A rezistat tuturor amenințărilor venite de la ALDE și ProRomânia că nu va primi susținerea lor în campania pentru Cotroceni, însă a pierdut majoritatea în Parlament care a dus la căderea cabinetului său.

Nu s-a prezentat, asemenea lui Klaus Iohannis la nicio dezbatere cu vreun candidat la alegerile prezidențiale și nu a ieșit din cadrul interviurilor comode, acordate exclusiv televiziunilor de casă. Câteva mitinguri, cu scenă și discursuri, s-au încumetat strategii săi din umbră să organizeze pentru Viorica Dăncilă în campania prezidențială. Băi de mulțime în fiefurile de partid, așa cum a fost cea de la Arad, unde un lider local i-a cerut să fie samurai și i-a dat cadou o sabie de panoplie.

Este posibil ca absența lui Dăncilă de la confruntări electorale să fi avut la origine situațiile hilare pe care le-a provocat incapacitatea sa de a vorbi liber. Doi ani de guvernare citind de pe foi, cu gafe, inclusiv diplomatice, sau confuzii și cacofonii gângave au trimis-o pe Viorica Dăncilă într-o postură incomodă.

Stilul căutat al veșmintelor și coafurii, obsesia sa pentru broșe au fost analizate și de stiliști. Bijuteria care, alături de perle, a devenit în timp asociată cu Regina Elisabeth a IIa a Marii Britanii sau cu Margaret Thatcher, broșa, a fost importată zgomotos de Viorica Dăncilă. Rămâne o enigmă dacă a crezut că poate împrumuta noblețe și faimă agățându-se de brandurile celebre sau de imaginile kulth ale femeii în politică. Declarația sa de avere, în care afirmă că are bijuterii și broșe, inele și brățări, toate în valoare de 5.000 de euro, te pune pe gânduri. Broșele cu însemnele unor case de modă celebre, în cazul în care erau genuine, costă, o singură piesă, de mai multe ori decât întreaga colecție a fostei șefe a Executivului.

Viorica Dăncilă și-a însușit discursul PSD anti-european fără să clipească, în epoca Dragnea, dar și când a rămas fără mentor. S-a opus desființării Secției Speciale și a demis-o pe Ana Birchall din fruntea Ministerului Justiției a doua zi după ce aceasta propusese un proiect de înăsprire a pedepselor pentru criminali și violatori. Atacurile lui Dăncilă la adresa raportului critic al MCV seamănă mai mult cu perioada în care l-a susținut pe Tudorel Toader, cu toate schimbările care au mutilat independența magistraților decât cu momentul din vară, când nu a adoptat ordonanța de urgență care l-ar fi salvat pe Liviu Dragnea de condamnarea la închisoare. Acela a fost singurul moment în care Dăncilă nu a fost supusă și fidelă celui care îi făcuse numele să circule mai departe de granița orașului Videle.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG