Evoluția mobilizării la vot a românilor, pentru a-și alege președintele, s-a schimbat în ultimii 30 de ani. Votul din diaspora a început să trezească emoții și controverse aprinse, odată cu explozia numărului de români care au părăsit țara, dar vor în continuare să își exprime opțiunile electorale.
Cu toate acestea, strict procentual, votul din diaspora contează încă foarte puțin. Cea mai mare pondere a diasporei în numărul total de voturi pentru președinte a avut loc în 2014, când românii din străinătate au luat cu asalt secțiile de votare mult prea puține ca număr, organizate de guvernul lui Victor Ponta. Chiar și așa, cei circa 377.000 de români care au votat în turul doi au reprezentat 3,26% din totalul voturilor exprimate la acel tur de scrutin. A fost cea mai numeroasă prezență la vot din diaspora, la alegerile prezidențiale din ultimii 30 de ani. În primul tur din 2014, prezența la vot în străinătate a fost mult mai mică: circa 160.000 de români au apucat să voteze, deși în fața secțiilor de votare erau cozi imense, ceea ce a echivalat cu 1,7% din totalul voturilor din turul 1.
De altfel, la turul întâi al alegerilor prezidențiale din 2014, au fost exprimate cele mai puține voturi din istoria post-decembristă a prezidențialelor - în jur de 9,5 milioane.
Trebuie ținut cont însă că numărul diasporei a început să devină consistent la vot odată cu creșterea abruptă a exodului românilor din țară. De fapt, pentru că nu există cifre exacte despre dimensiunile românilor stabiliți în afara granițelor, putem estima că doar circa 10% din românii plecați din țară vin la vot, iar cifra se menține relativ constantă, raportat la dimensiunea emigrării românilor. Cea mai recentă estimare a diasporei este de 3,5 milioane de români plecați. În alegerile din anii 90-2000, votau doar câteva zeci de mii de români din străinătate.
Totuși, aproape întotdeauna votul din diaspora a fost radical diferit de cel al românilor din țară, în sensul că discrepanțele dintre candidatul favorit și restul au fost mari. Mai mereu, favoritul românilor plecați din țară a fost un candidat de dreapta. Singura oară când diaspora a votat majoritar cu un candidat de stânga a fost în turul doi din 2000, când a avut de ales între Ion Iliescu și Corneliu Vadim Tudor. În turul întâi, diaspora a votat cu Mugur Isărescu și cu Theodor Stolojan, iar Ion Iliescu a ieșit abia pe locul trei, deși per total a câțtigat primul tur al alegerilor.
În 2000, votul din diaspora a replicat ca mobilizare votul din țară. Românii au ieșit mai puțin la vot în turul doi al alegerilor prezidențiale, deși unii au ieșit de frica „sperietorii” că liderul de extremă dreaptă Corneliu Vadim Tudor ar fi putut ajunge președinte. Acesta ieșise pe locul doi în turul întâi, devansând candidații dreptei sparte între Mugur Isărescu și Theodor Stolojan.
Singurele alegeri prezidențiale unde se poate spune că strict numărul voturilor diasporei a contribuit la răsturnarea spectaculoasă a unui rezultat au fost în anul 2009. Atunci, românii din diaspora au votat masiv cu Traian Băsescu, iar acesta a câștigat turul al doilea al alegerilor la mustață, cu circa 70.000 de voturi, în fața candidatului PSD Mircea Geoană, care în seara alegerilor sărbătorea deja victoria. Totuși, în 2014, diaspora a creat valul de emoție care a răsturnat rezultatul în favoarea lui Klaus Iohannis, din cauza miilor de români care nu au putut vota, pentru că guvernul nu a deschis suficiente secții de votare.
Cu toate acestea, în țară diferența dintre Traian Băsescu și Mircea Geoană era infimă, iar candidatul liberal Crin Antonescu obținuse un loc trei consistent, de 20%.
Cea mai mare mobilizare la vot a românilor, pentru alegerea președintelui, a avut loc în 1996. Atunci, peste 12,5 milioane de voturi au fost exprimate în primul tur, iar în al doilea - aproape 13 milioane de voturi.
În diaspora, Emil Constantinescu, cel care avea să câștige alegerile în fața lui Ion Iliescu, a condus detașat în ambele tururi. În primul tur din diaspora, Iliescu a fost aproape la egalitate cu Petre Roman.
Mobilizarea la vot a românilor la prezidențiale a cunoscut o anomalie în 2000 și 2004. În turul doi au ieșit mai puțini oameni să voteze, decât în turul întâi. O explicație ar fi că alegerile prezidențiale se desfășurau în același timp cu cele parlamentare și că, odată ce oamenii votau pentru Parlament, nu mai ieșeau a doua oară la vot să aleagă președintele în turul doi. Cu toate acestea, și în 1996 parlamentarele au avut loc în același timp cu prezidențialele, iar mobilizarea la vot în turul doi a fost mai mare.
La începutul anilor 90, alegerile prezidențiale au fost dominate de Ion Iliescu.
Deși diaspora a votat în 1992 cu Emil Constantinescu, rezultatul final nu i-a fost favorabil.
În 1990, primele alegeri prezidențiale după dictatura comunistă au însemnat și singura oară când președintele s-a ales dintr-un singur tur de scrutin. În prezent, pentru ca acest lucru să se întâmple, ar trebui ca un candidat să obțină un număr de voturi egal cu 50% plus unu din numărul total de alegători cu drept de vot de pe listele permanente, adică peste 9 milioane de voturi.