„NATO trebuie să precizeze că orice legături între membrii NATO și universitățile și instituțiile de învățământ chineze care au legături cu serviciile de securitate și informații ale Chinei sunt inacceptabile și vor duce la eliminarea anumitor privilegii NATO”, se spune în raportul întocmit de senatorul republican de Idaho James E. Risch.
„Mai mult, academiile militare NATO nu ar trebui să aibă legături cu universitățile din Republica Populară Chineză sau alte instituții cu legături cu industria militară sau de apărare”, spune raportul.
Academiile militare ale unor națiuni NATO mențin parteneriate și legături cu instituțiile de învățământ chineze, remarcă raportul citat.
„Academia Forțelor Terestre Nicolae Bălcescu din România are un acord oficial de cooperare cu Universitatea de Inginerie al Armatei PLA din Nanjing”, se spune în documentul citat.
Tot așa cum Universitatea de Inginerie a Armatei chineze a avut aranjamente cu Academia Militară Regală Sandhurst din Marea Britanie și Academia Militară din SUA (West Point). Sandhurst a antrenat chiar și recruți militari chinezi.
Îți mai recomandăm Reacția MApN după ce un raport SUA critică România pentru că permite universităților militare să aibă legături cu ChinaConcluziile raportului de 41 de pagini, din care 10 numai bibliografie și surse deschise consultate de senatori, arată că e firesc ca diplomația să servească pentru a le permite comunităților locale să participe la afacerile și parteneriatele globale. Și că schimburile și dialogul subnațional pot deschide domenii de cooperare care pot folosi în contextul tensiunilor politice globale în creștere.
Dar, „din păcate, China folosește din ce în ce mai mult diplomația subnațională în Statele Unite și Europa ca vector de influență malignă și represiune transnațională”, conchide raportul.
Tocmai din acest motiv, partenerii europeni și nord-americani ar trebui să colaboreze pentru a identifica riscurile și a aborda vulnerabilitățile atât la nivel național, cât și la nivel local, recomandă autorii raportului.
Îți mai recomandăm Cum a ajuns o comună din Ilfov pe lista mondială a secțiilor de poliție locală înființate clandestin de China. Primar: „o tâmpenie”„Pe lângă aceste parteneriate, China a căutat «agresiv» să recruteze foști piloți militari din SUA și NATO pentru a obține o perspectivă asupra antrenamentului și tacticilor occidentale și pentru a antrena piloți ai forțelor aeriene și marinei PLA, demonstrând amploarea riscurilor [în strângerea] de informații”, arată raportul.
Pe măsură ce antipatia declarată a Chinei față de NATO și membrii săi crește, alianța nu trebuie să ofere armatei sale beneficiul accesului la metodele de antrenament, doctrină, armament, tehnologie militară sau cercetare NATO, se mai spune în documentul citat.
Îți mai recomandăm Exclusiv | Secție de „poliție” chineză în România. Activist Safeguard Defenders: „Beijingul exportă teroare politică”De altfel, Academia Forțelor Terestre din Sibiu nici nu face un secret din cooperarea cu universitatea chineză, care apare pe lista instituțiilor partenere chiar pe site-ul Academiei.
Raportul mai vorbește și de colaborarea dintre Poliția Locală Dobroești și Poliția orașului Nantong ca despre „un caz bizar” în care o secție de poliție chineză „de peste mări și țări, din Dobroești, România” funcționa în baza unui memorandum cât se poate de oficial cu departamentul de poliție al localității.
Tot așa cum Ofițerii de poliție din China au fost invitați oficial în Serbia, Croația și Ungaria să conducă patrule alături de forțele locale de aplicare a legii, sub pretextul sprijinirii populației chineze locale și a turiștilor, iar Italia a găzduit şi ea ofițeri de poliție chinezi, dar de atunci s-a încheiat programul.
Îți mai recomandăm SUA: Primele arestări pentru coordonatori ai secțiilor de poliție clandestine ale Chinei