România, în topul deceselor provocate de poluare. „În București, respirăm aer toxic”

Poluarea aerului este provocată cel mai mult de traficul rutier și de construcții, în marile orașe.

România ocupă locul opt în Europa la numărul morților din cauza poluării, la suta de mii de locuitori, conform unui raport al organizației GAHP. Peste 20.000 de români mor anual din cauza poluării. În marile orașe, cei mai importanți factori de poluare sunt mașinile și construcțiile. În București, senzorii nou instalați de o asociere independentă de organizații arată că poluarea aerului este mai ridicată decât o arată datele oficiale.

Peste 8,3 milioane de oameni mor prematur din cauza poluării, care ucide mai multe persoane decât SIDA, tuberculoza și malaria la un loc și face de 15 ori mai multe victime anual decât războaiele sau alte forme de violență, arată cel mai recent raport al organizației Global Alliance on Health and Pollution (GAHP), înființată în comun de Banca Mondială, Comisia Europeană, ONU și ministere ale mediului și ale sănătății din peste 25 de state.

62% din poluarea la nivel global provine din două mari regiuni – Asia de Sud-Est și Pacificul de Vest, ceea ce reflectă situația din China și India, cei mai mari poluatori mondiali. Poluarea de tip modern este cea mai îngrijorătoare, arată raportul. Este vorba despre poluarea aerului, a solului, a locului de muncă, ce provin din industrializare și urbanizare.

În Europa, 68% din decesele provocate de poluare sunt din cauza poluării aerului, 20% provin din poluarea ocupațională, 11% din plumb și doar 1% din apă. Cel mai mare număr de decese corelate cu poluarea, la nivel european, este înregistrat, la nivelul anului 2017, în Rusia (118.687), Germania (68.300) și Turcia (57.779).

Pentru poluarea aerului, sunt doi factori mari în orașe – construcțiile și traficul rutier.
Ștefan Voinea, Observatorul Român de Sănătate


România ocupă locul 45 în lume la numărul de morți corelate cu poluarea. La nivel european, România ocupă locul 8 la morți provocate de poluare, raportate la suta de mii de locuitori. La nivelul anului 2017, în România au murit 20.755 de oameni din cauza poluării: 15.126 din cauza poluării aerului, 3.483 din cauza plumbului, 2.022 din cauza poluării locului de muncă și doar 123 din cauza poluării apei, conform raportului GAHP.

Numărul deceselor la nivelul Europei, provocate de poluare.

Ștefan Voinea, expert al Observatorului Român de Sănătate și partener al platformei Aer Live, care măsoară cu senzori independenți poluarea aerului în 10 puncte din București, a explicat pentru Europa Liberă că poluarea poate fi numită „ucigașul invizibil”: „Mulți oameni nu înțeleg încă cât de gravă este situația, pentru că nu se vede cu ochiul liber. Este ucigașul invizibil. Nu poți să faci o corelație directă, pentru că nu poți spune că X a murit din cauza poluării. Poluarea crește cu 20, 30 la sută probabilitatea, înrăutățește simptomele, scade durata de viață. Bătrânii și copiii sunt cei mai afectați”.

Expertul spune că boli precum cancerul de plămâni, boala pulmonară obstructivă cronică sau astmul sunt legate direct de poluarea aerului și de traficul intens din marile orașe. Probabilitatea apariției acestor afecțiuni crește din cauza poluării.

Pentru poluarea aerului, sunt doi factori mari în orașe – construcțiile și traficul rutier. Cam jumătate din responsabilitate o poartă traficul auto, iar aici majoritatea vinei este dată de motoarele diesel, care eliberează acei oxizi de azot, cei mai nocivi pentru corpul uman. Din 2016, în România s-a observat o înrăutățire, de când a fost eliminată taxa de poluare și au intrat foarte multe mașini foarte poluante”, explică Ștefan Voinea.

Platforma aerlive.ro, înființată de mai multe organizații civice, măsoară cu senzori independenți poluarea aerului din București și arată că „în fiecare zi limitele sunt depășite de 4-5 ori în zonele aglomerate”.

În București, respirăm aer toxic. Numărul de depășiri anuale a coeficientului maxim recomandat de UE pentru particule a ajuns la peste 80 pe an, în București. Iar acestea sunt doar datele oficiale, datele noastre arată o situație și mai îngrijorătoare”, spune Voinea.

Expertul compară situația actuală, în care lumea nu este conștientă pe deplin de pericolul poluării, cu situația tutunului din anii 60: „Avem nevoie de niște politicieni și niște administratori de orașe care să înțeleagă că problema acum cu poluarea este cum era cu tutunul, prin anii 60, când o industrie foarte mare reușea să blocheze accesul oamenilor la datele reale despre cât de nociv este tutunul pentru sănătate. Așa și acum, există interese de business foarte mari în a ascunde ce înseamnă poluarea. Organizația Mondială a Sănătății a zis că poluarea este una dintre cele trei provocări mari cu care se confruntă omenirea în acest moment, dar noi nu ne comportăm ca atare”.

Nu doar poluarea de afară este însă un pericol. Și cea din interiorul clădirilor, acasă sau la serviciu, este uneori îngrijorătoare: „Cam toate obiectele pe care le avem în casă, în birouri, eliberează tot felul de substanțe, care multe dintre ele sunt dăunătoare. Uneori, aerul din casă e mai nociv decât cel de afară”, mai spune Ștefan Voinea.

Expertul consideră că, în ce privește poluarea provocată de traficul rutier, ar trebui încurajate achiziția de mașini electrice sau hibrid și de mijloace de transport electrice în comun . „Bucureștiul a cumpărat autobuze diesel, în condițiile în care diesel este cea mai nocivă alegere pe care puteau să o facă. Orașele iau foarte puține măsuri, pentru că orice limitare a mașinilor mai vechi de Euro 3 sau 4, care sunt cele mai poluante, implică costuri politice pentru decidenți. Sunt decizii foarte grele care trebuie luate și nu vedem mișcări în direcția aceasta”, mai spune Ștefan Voinea.

Nivelul de poluare la nivelul Capitalei este ridicat, conform indicilor de pe platforma aerlive.ro, iar cele mai mari valori sunt înregistrate de particulele mai mici de 2,5 microni, care se pot infiltra în căile respiratorii și în plămâni și care înrăutățesc simptomele astmului.