Rusia a lansat un atac aerian intens asupra Ucrainei. Patru morți la Harkov, zeci de răniți și distrugeri în mai multe regiuni

Atacurile rusești au dus la moartea a cel puțin patru persoane în Harkov. Fotografie de arhivă.

Armata rusă a lansat în noaptea de 13 ianuarie un atac aerian masiv asupra Ucrainei, folosind rachete balistice și drone.

Forțele rusești au atacat principalele orașe – Kievul, Harkovul și Odesa – și mai multe regiuni din centrul și estul țării. Atacurile au provocat morți și răniți, incendii și distrugeri ale infrastructurii energetice.

Kievul, atacat cu rachete balistice

Marți dimineața, în jurul orei 1:00 noaptea, locuitorii Kievului și ai localităților din jur au auzit mai multe explozii, după ce autoritățile militare au avertizat asupra unui posibil atac cu rachete balistice.

„Stați în locuri sigure! Rușii atacă capitala cu rachete balistice!”, a scris șeful Administrației Militare a orașului Kiev, Timur Tkacenko, pe Telegram.

Potrivit informațiilor oficiale, aproximativ 20 de rachete balistice ar fi fost lansate într-un interval de circa o oră, ceea ce ar reprezenta cea mai concentrată lovitură din acest an. Informațiile nu au putut fi verificate independent.

Harkov: Patru persoane ucise

La miezul nopții, o serie de explozii a fost auzită în Harkov și în localitățile din jur. Inițial, autoritățile au anunțat doi morți, însă bilanțul a crescut ulterior.

„Numărul persoanelor ucise în urma loviturii inamice asupra suburbiei Harkov a ajuns la patru. De asemenea, șase persoane au fost rănite, cu diferite grade de gravitate”, a anunțat marți dimineață șeful Administrației Militare Regionale Harkov, Oleh Sîniehubov.

În oraș, o dronă rusească cu rază lungă de acțiune a lovit o unitate medicală pentru copii, provocând un incendiu.

Potrivit primarului Igor Terehov, nu au fost înregistrate victime în acest caz.

Îți mai recomandăm Noi atacuri aeriene rusești lovesc Odesa, Dnipropetrovsk, Jitomir și Kiev. Infrastructura energetică, grav afectată

Odesa: Clădiri rezidențiale, un spital și o grădiniță avariate

Regiunea Odesa a fost lovită în două valuri de atacuri. Potrivit informațiilor preliminare, cinci persoane au fost rănite.

Au izbucnit incendii într-o clădire nouă neexploatată, într-un centru de fitness, într-o clădire a unui liceu profesional și într-un garaj cu un autoturism.

Focarele au fost stinse rapid de pompieri. Au fost avariate fațadele și geamurile a șase blocuri de locuințe și ale unei grădinițe, precum și două garaje și nouă autoturisme.

Regiunea Dnipropetrovsk: Case distruse și răniți

În noaptea de 13 ianuarie, forțele ruse au atacat cu rachete și drone comunitatea Zelenodolska, a anunțat șeful Administrației Militare Regionale Dnipropetrovsk, Olexandr Hanja.

„A izbucnit un incendiu. Infrastructura a fost distrusă. Două case private și o conductă de gaz au fost avariate. O femeie de 69 de ani a fost rănită și internată în stare medie”, a scris acesta pe Telegram.

Au fost anunțate distrugeri și răniri în mai multe zone din Dnipropetrovsk.

Dronele au lovit și comunitatea Vasîlkivska din raionul Sînîlnîkove: „Un bărbat de 86 de ani a fost rănit și transportat la spital în stare medie. O casă a ars, alta a fost avariată. Au fost afectate o anexă gospodărească, un autoturism, o remorcă și o conductă de gaz”.

Autoritățile ucrainene spun că Rusia a lansat un atac combinat, folosind drone de atac, rachete, bombe aeriene ghidate și sisteme de lansare multiplă de rachete.

Îți mai recomandăm Atac masiv al Rusiei în Ucraina: Cel puțin 4 morți și aproape 20 de răniți la Kiev. Vestul țării, atacat cu o rachetă balistică Oreșnik

SUA condamnă atacul cu racheta Oreșnik

Atacurile au avut loc la scurt timp după ce Rusia a folosit o rachetă balistică Oreșnik, capabilă să transporte încărcătură nucleară, însă ogiva a fost convențională. Statele Unite au condamnat atacul cu acest tip de muniție.

„Aceasta constituie o nouă escaladare periculoasă și inexplicabilă a acestui război, în timp ce Statele Unite lucrează urgent cu Kievul, alți parteneri și Moscova pentru a pune capăt războiului printr-o soluție negociată”, a declarat ambasadoarea adjunctă a SUA la ONU, Tammy Bruce.

Marea Britanie a catalogat atacul drept „nesăbuit”, avertizând că „amenință securitatea regională și internațională și aduce un risc semnificativ de escaladare și calcul greșit”.

Moscova susține că racheta Oreșnik a lovit o fabrică de reparații aviatice din regiunea Liov unde se repară avioane F-16 furnizate de SUA și se produc drone.

Ucraina a confirmat lansarea rachetei, dar a negat că ținta indicată de Rusia a fost lovită.

Îți mai recomandăm Zelenski: Planul privind garanțiile de securitate este „în esență pregătit”. Atacurile rusești îi lasă pe ucraineni în întuneric și frig

Atacuri ale Ucrainei pe teritoriul Rusiei

În paralel, autoritățile ruse au anunțat că apărarea antiaeriană a respins un atac ucrainean asupra orașului Taganrog, din regiunea Rostov.

„Detaliile privind impactul la sol sunt în curs de clarificare”, a declarat guvernatorul regiunii, Iuri Slîusar.

În regiunea rusă Briansk, un atac cu dronă lansat de Ucraina a ucis o persoană într-un sat de la graniță, potrivit guvernatorului Alexandr Bogomaz, care a declarat că victima se afla într-un autoturism în momentul loviturii

Îți mai recomandăm Analiză: Sunt șanse ca războiul din Ucraina să se încheie în 2026?

Articol redactat cu informații oferite de RFE/RL Ucraina, Reuters, dpa.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.