Trupele de frontieră tadjice au anunțat luni, 5 iulie, că 1.037 de trupe afgane au traversat granița dintre cele două țări, după ce alți 94 de soldați s-ar fi retras în Tadjikistan cu o zi în urmă, duminică, potrivit Radio Free Europe Afganistan.
Retragerea acestora a avut loc după ce soldații afgani, lipsiți de resurse și cu moralul la pământ, au fost depășite numeric de forțele talibane. Drept urmare, acestea s-au retras fără să depună vreun efort în apărarea districtelor.
„Din păcate, mare parte dintre districtele (din Badakhshan, n.r.) cucerite de talibani ar fi fost abandonate de forțele de securitate afgane fără nicio urmă de opoziție”, a declarat Mobi-ul Rahman, un membru al consiliului din provincie.
Conform spuselor acestuia, dintre cele 10 districte din provincie, 8 au căzut fără nicio urmă de apărare a acestora din partea forțelor afgane.
Ministrul de interne din Afganistan a încercat sâmbătă să reasigure țara că retragerea este temporară, deși nu este clar dacă trupele afgane vor reuși în viitor să reobțină controlul asupra districtelor pierdute.
Ofensiva talibanilor din nordul Afganistanului
Retragerea trupelor vine după ce, în ultimele săptămâni, talibanii și-au intensificat ofensiva împotriva trupelor afgane, cucerind mai multe districte aflate la granița cu Tadjikistanul.
Pe 27 iunie, talibanii au atacat punctul de trecere al frontierei de la Chukchuk, districtul Kaldor. În urma atacului, 17 militari ai forțelor de securitate afgane s-au retras atunci peste graniță, în Tadjikistan.
Tot luna trecută, talibanii au reușit să ocupe orașul Imam Sahib, din provincia Kunduz, aflat la granița cu Uzbekistanul
De la începutul lui mai și până la finalul lui iunie, insurgenții ar fi preluat controlul în 60 de districte din Afganistan. Acest lucru a forțat Consiliul de Securitate al ONU să tragă semnale de alarmă cu privire la intensificarea campaniei de cucerire a talibanilor, după ce statele membre NATO au început retragerea trupelor din zonă.
Îți mai recomandăm Cum sunt umiliți militarii români răniți în Afganistan. „Mi-au dat funcția de ospătar, dar cu handicap la picioare cum să fac?”În luna aprilie, când Statele Unite și-au anunțat decizia de a retrage trupele, jurnalistul Octavian Manea, specializat în politici de Securitate euroatlantice, declara pentru Europa Liberă că situația din Afganistan riscă să degenereze semnificativ pe fondul luptelor interne dintre talibani și afgani.
„În privința scenariilor de viitor, experții pendulează între analogii istorice avertizând fie în legatură cu un deznodământ de tip Vietnam (căderea Saigonului în mâinile Vietcongului), fie amintind de consecințele generate de retragerea sovietică din Afganistan. Însă un bun cunoscător al realităților de la fierul ierbii, Carter Malkasian vede mai degrabă o dinamică asemănătoare cu cea din războaiele civile recente, precum Libia sau Siria, ambele transformate în incubatoarele unor conflicte regionale purtate prin intermediari”, susținea acesta acesta.
În iunie 2021, guvernul afgan a lansat o „Mobilizare Națională” și a chemat în ajutorul său milițiile locale. Din păcate, mare partea dintre acestea au luptat cu jumătate de inimă în districtele din Badakhshan.
Anul acesta se fac 20 de ani de când forțele americane au invadat Afganistanul. De atunci și până în aprilie 2021, aproximativ 241.000 de persoane și-au pierdut viața în conflict, 71.000 dintre aceștia fiind doar civili.