Cum (nu) este gestionată sănătatea mintală în România. Pericolul din sistemul psihiatric

„Nu există finanțare, nu există interes, nu există specialiști și structuri”, descriu reprezentanții din societatea civilă felul în care sunt abordate afecțiunile psihiatrice în România.

În perioada 19-30 septembrie, o delegație a Comitetului European pentru Prevenirea Torturii și a Pedepselor sau Tratamentelor Inumane sau Degradante (CPT) a vizitat mai multe instituții psihiatrice din România, cu scopul de a examina tratamentul pacienților.

Vizita neanunțată s-a concentrat mai ales asupra pacienților internați pe termen lung și celor cu boli cronice. Pe lângă atenția acordată spitalelor, comisia a mai vizitat și patru centre rezidențiale, o premieră în România. Concluziile au fost apoi prezentate autorităților române și urmează să fie publicate într-un raport oficial.

Aceasta a fost a 13-a vizită a comitetului în România, a șaptea neanunțată. Deși observațiile comitetului nu au fost făcute încă publice, comitetul nu este cunoscut pentru evaluări pozitive.

Ultima vizită a comitetului a fost în februarie 2018, când au observat condițiile din mai multe penitenciare din țară. Raportul publicat ulterior critica tratamentul aplicat persoanelor private de libertate.

Când vine vorba de instituțiile psihiatrice, comitetul împotriva torturii a criticat în trecut România pentru condițiile din spitale, lipsa de personal, supraaglomerarea dar și lipsa de inițiativă a autorităților.

Cu cinci ani înainte de incidentul de la Spitalul Săpoca, când un pacient a omorât alți șase pacienți, CPT a vizitat acest spital, criticând condițiile din instituție. În 2014, CPT avertizase că tratamentul de la Săpoca era bazat strict pe terapia medicamentoasă, iar personalul era insuficient.

Acum, Comitetul a vizitat Spitalul de Psihiatrie Bălăceanca, Clinica de Psihiatrie a Spitalului Județean de Urgență „Mavromati”, Botoșani, Spitalul de Psihiatrie Obregia, București (vizita țintă), Spitalul de Psihiatrie Socola, Iași, și Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Pădureni-Grajduri, lași.

Au fost vizitate, de asemenea, și patru case de îngrijire rezidențială: Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică din Costâna, Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică din Sasca Mică, Centrul de Recuperare și Reabilitare a Persoanelor cu Handicap din Păstrăveni, și Centrul de îngrijire și asistență din Mircești.

Ministerul Sănătății a comunicat Europei Libere recomandările făcute de CPT la sfârșitul vizitei:

1. Au fost constatate mai multe nereguli în unele spitale de psihiatrie, îndeosebi privind igiena și sanitația, accesul la spații de recreere, respectarea normativelor de ocupare, dar și lipsa personalului calificat, îndeosebi în turele de sfârșit de săptămână.

2. Au fost documentate, punctual, cazuri în care nu s-au respectat întrutotul normele de contenționare ale pacientului agitat, sau cu potențial de risc, dar și folosirea inadecvată a contenției în context terapeutic pe fondul supra-aglomerării.

3. Internarea nevoluntară a pacienților cu dizabilități psihosociale rămâne o problemă, ca și cadrul legal privind tratamentul psihiatric al pacienților din spitale cu măsuri de siguranță.

4. Statistica internărilor nevoluntare, ca și raportarea cazurilor de impunere a contenției necesită o abordare integrată, sistematică, procedura nefiind încă unitar respectată la nivel național.

5. România nu are încă departament de Sănătate mintală în cadrul Ministerului Sănătății.

6. Solicitarea finanțării pentru sistemul de psihiatrie comunitară din banii alocați prin Programului Operațional Sănătate (POS) 2021- 2027.

De asemenea, delegația CPT a solicitat:

• Desemnarea unui coordonator la nivelul guvernului pentru executarea obligațiilor care decurg din hotărârile CEDO împotriva României în materia psihiatrie și a drepturilor persoanelor cu dizabilități.
• Implementarea unui plan concret bugetat, de urgență, pentru sistemul de psihiatrie comunitară.
• Preluarea la nivelul cabinetului primului-ministru a Mecanismului național de coordonare a implementării Convenției ONU privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități (CRPD) la nivelul guvernului.

Fără departament dedicat

În România nu există, în cadrul Ministerului Sănătății, un departament dedicat strict sănătății mintale.

Ca urmare a reorganizării Centrului Național de Sănătate Mintală București, prin reducerea de posturi și preluarea atribuțiilor de consiliere medicală în domeniul consumului de droguri din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, a luat naștere, în 2009, Centrul Național de Sănătate Mintală și Lupta Antidrog (CNSMLA), institut căruia i se atribuie, printre altele, și responsabilitatea pentru gestionarea politicilor de sănătate mintală.

Centrul este finanțat din venituri proprii și subvenții de la Ministerul Sănătății.

În lipsa unei mecanism instituțional mai eficient și dedicat strict gestionării sănătății mintale, Centrul de Resurse Juridice atrage atenția asupra faptului că, odată intrați în sistem, pacienții cu tulburări psihiatrice pot rămâne internați ani de zile.

De vină este lipsa unui circuit de servicii comunitare care să le stea la dispoziție persoanelor reabilitate și lipsa de interes de care dau dovadă autoritățile.

Psihiatria, „Cenușăreasa sistemului de sănătate”

Georgiana Pascu, manager de proiect la Centrul de Resurse Juridice, specialistă în drepturile persoanelor cu dizabilități, spune pentru Europa Liberă că vizita CPT ar trebui să tragă un semnal de alarmă pentru autorități.

„Eu cred că Ministerul Sănătății nici nu ar mai trebui să aștepte acest raport pesimist”, spune Georgiana Pascu. Rapoarte sunt multe, spune ea, când vine vorba de sistemul psihiatric al țării.

Ea enumeră rapoarte ale avocatului poporului, ale Ministerului Sănătății, hotărâri și condamnări ale Curții Europene pentru Drepturile Omului (CEDO) și recomandări ale Organizației Mondiale a Sănătății (OMS).

„Cred că (...) e nevoie de voință politică în primul rând. Ministrul Sănătății să își asume că trebuie să investească în psihiatrie și că trebuie să investească în psihiatrie comunitară și să nu mai trateze psihiatria ca pe Cenușăreasa sistemului de sănătate din România”, este părerea expertei.

Lipsa unui buget dedicat sistemului psihiatric este o primă problemă. În cadrul Programului Operațional Sănătate (POS) pentru perioada 2021-2027, nu este alocat nici un buget pentru sistemul de psihiatrie. În plus, explică Georgiana Pascu, ministerul nu a solicitat acești bani. Pentru reprezentanta CRJ, acest lucru semnalează că autoritățile „nu consideră că psihiatria este o temă de interes”.

Traseul pacientului psihiatric: strivit între două sisteme

Potrivit psihologului clinician Mugur Frățilă, sistemul psihiatric din România poate fi împărțit în două categorii:

• sistemul de asistență socială, care furnizează servicii sociale pentru categorii cu diferite dizabilități intelectuale sau de altă natură;
• sistemul sănătății psihiatrice, care furnizează asistență psihiatrică.

Primul sistem, explică Mugur Frățilă, este subordonat Ministerului Muncii iar al doilea, Ministerului Sănătății.

„Aceste două sisteme interferează și strivesc, de multe ori, la mijlocul lor pacientul cu afecțiuni psihice,” explică psihologul.

Traseul pacientului psihiatric din România începe cu un diagnostic, în contextul unui consult psihiatric. Apoi, urmează o internare, fie voluntară, fie involuntară și un tratament psihiatric. De aici, explică el, diagnosticul își face simțit efectul asupra vieții personale a pacientului și a familiei. „Într-un timp oarecare va deveni și o problemă a societății”, adaugă Mugur Frățilă.

Așadar, după intervenția psihiatrică, ar trebui să urmeze una socială. „Aici statul român se pierde complet pe drum”, spune psihologul, care acuză lipsa coerenței, a mecanismelor, a instituțiilor și a resurselor alocate acestui proces.

Singura formă de asistență pusă la dispoziția persoanelor cu afecțiuni psihice este internarea, explică psihologul. Un alt mecanism de asistență este acela al centrelor de sănătate mintală, structuri care există în cadrul spitalelor de psihiatrie, însă acestea sunt puțin accesate și subdimensionate.

„Nu avem servicii în comunitate, nu avem servicii de asistență socială sau psihologică în comunitate, servicii de consiliere de diverse tipuri: educațională, juridică, în comunitate pentru persoane cu afecțiuni psihice. Toate aceste verigi nu există,” completează psihologul.

Mugur Frățilă dă exemplul persoanelor cu dizabilități. Odată ce părăsesc sistemul psihiatric, acestea se confruntă cu sistemul de asistență socială, sistem responsabil pentru asigurarea de servicii sociale destinate persoanelor cu dizabilități, prin intermediul direcțiilor generale de asistență socială și protecția copilului.

„Abstract și teoretic, aceste servicii există, dar furnizarea lor practică (…) nu există de fapt”, spune psihologul despre serviciile oferite, în teorie, de DGASPC.

Internări involuntare și de lungă durată

Între timp, problemele din instituțiile psihiatrice persistă, se plâng experții. „Nu există finanțare, nu există interes, nu există specialiști și structuri”, afirmă Georgiana Pascu. Însă una dintre cele mai mari probleme, pentru care România a fost mustrată în trecut de instituțiile europene, este aceea a internărilor involuntare.

Legea, în ceea ce privește internările involuntare, este clară: „Procedura de internare nevoluntară se aplică numai după ce toate încercările de internare voluntară au fost epuizate”. Georgiana Pascu a explicat că drepturile pacienților nu sunt respectate când vine vorba de internările involuntare.

„Sunt duși încolonați la instanță, sunt grupați zeci de pacienți, nu au un avocat și nu știu cum să atace hotărârea de internare involuntară”, explică ea. Lipsa adaptărilor procedurale adecvate, îi lasă adesea pe pacienți vulnerabili. Aceștia nu cunosc legea și sunt lăsați să se apere singuri în fața unei decizii de internare forțată.

Problema, spune experta, este că persoanele sunt adesea duse în instanță „în pijamale și în halat, sedate, stresate”, lucru care le poate compromite cazul. „Sunt persoane care nu înțeleg întrebările, sunt persoane care nu știu ce să răspundă”, mai explică ea.

În realitate ar trebui să existe adaptări procedurale, care să le permită pacienților să aibă alături asistenți sau intermediari, care să le explice procesul și să comunice cu instanțele pentru ei. Acest lucru nu se întâmplă în România.

22 de ani internat

Astfel, odată ce procesul din instanță este compromis, pacienții pot ajunge internați ani de zile. Georgiana Pascu povestește despre un fost pacient dintr-un centru rezidențial pentru adulți cu dizabilități care a stat internat 22 de ani într-un spital psihiatric.

Alte motive ale unei internări prelungite sunt lipsa de servicii rezidențiale și de asistență socială. „Sărăcie, lipsa familie(i), condiție socială vulnerabilă” sunt doar câteva dintre motivele pentru care o vizită într-un spital psihiatric ar putea fi prelungită.

„Și asta se poate vedea și cu ochiul liber în spitalele de psihiatrie mai ales din mediul rural, secțiile exterioare sau spitalele pentru bolnavi cronici, unde există persoane internate de ani de zile sau de zeci de ani de zile”, mai povestește Georgiana Pascu din experiența ei pe teren.

Ultimele date disponibile privind internările involuntare provin de pe site-ul CNSMLA, potrivit căruia, în 2020, au fost internate involuntar 4.998 de persoane iar costul aferent internărilor a fost de peste 100 de milioane de lei.

Problema lipsei programelor de integrare socială este bine cunoscută de toți cei care lucrează în sistem. Președintele Asociației Naționale pentru Protecția Pacienților, Vasile Barbu, explică că pacienții nu au șansa de a fi eliberați și ținuți sub observație la domiciliu.

„Boala lui nu este abordată corect. Nici terapeutic, nici ca program de recuperare, nici social”, explică Barbu. Șansele de recuperare ale pacientului sunt afectate de lipsa infrastructurii. „Este o dramă într-o familie să ai un asemenea pacient. El poate fi integrat în familie și în societate, cu monitorizare, cu tratament permanent”, mai spune el.

Însă, în România nu există un mecanism care să susțină reintegrarea socială.

„Sunt tot felul de evenimente în viața unui om care la un moment dat îi creează o criză și un comportament atipic. Imediat este diagnosticat ca un om nebun”, explică el. Iar odată ajuns în sistem, pacientul poate petrece foarte mult timp acolo, fiind lipsit de acces la programe de integrare socială.

Într-un caz recent, R.D. and I.M.D. v. Romania (35402/14), CEDO a condamnat România pentru internarea unui cuplu din Ștei într-un spital psihiatric, în baza unei expertize medico-psihiatrice realizate cu trei ani înainte, rezultând într-o internare de lungă durată și a un tratament căruia cei doi s-au opus.

Lipsa de reacții din partea autorităților

Georgiana Pascu subliniază lipsa de interes de care au dat dovadă autoritățile: „E ca și cum nu ar exista aceste probleme în România. Nu știu de ce dar asta arată interesul pentru domeniul acesta și e păcat.”

Potrivit Analizei de Situație realizată de Institutul Național de Sănătate Publică în 2021, în România incidența tulburărilor mintale și de comportament a fost de 2592,3 la 100.000 de locuitori, pentru perioada 2009-2019.

OMS, organizație din care actualul ministru al sănătății, Alexandru Rafila, a făcut parte în calitate de membru al Comitetului Executiv, a tras semnale de alarmă, în ceea ce privește sănătatea mintală, mai ales depresia, și responsabilitatea României de a crea servicii speciale în urma pandemiei de Covid. Aceste recomandări nu au fost nici ele puse în aplicare.