Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a propus un nou pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, al optulea, menit „să facă Kremlinul să plătească” pentru escaladarea conflictului din Ucraina cu ceea ce ea a numit referendumuri „false” organizate în regiunile ocupate: Herson, Zaporojie, Donețk și Luhansk.
Referendumurile sunt ilegale potrivit dreptului internațional, iar Statele Unite și alte țări NATO au anunțat deja că anexarea a 15% din teritoriul Ucrainei nu va fi recunoscută și va duce la noi sancțiuni împotriva Rusiei.
„Nu acceptăm referendumurile false și niciun alt fel de anexare a Ucrainei, de aceea suntem hotărâți să facem Kremlinul să plătească pentru această escaladare. False referendumuri organizate în teritoriile ocupate de ruși în Ucraina sunt o încercare ilegală de pune mâna pe teritoriul țării. Mobilizarea și amenințarea lui Putin de a folosi arme nucleare sunt pași nesăbuiți pe calea escaladării. Kremlinul trebuie să plătească prețul pentru această escaladare. Hotărârea noastră este nezdruncinată. Astăzi, propunem un nou pachet de sancțiuni usturătoare împotriva Rusiei”, a anunțat miercuri președintele Comisiei Europene, Ursula Von der Leyen.
Îți mai recomandăm Referendumurile ilegale din Ucraina. Expert: sunt o încercare de a spulbera voința oamenilor aflați sub ocupație. Urmează anexareaCel de-al optulea pachet de sancțiuni include interdicții suplimentare de import pentru produse rusești, care se estimează că vor priva Moscova de venituri de 7 miliarde de euro (6,7 miliarde de dolari) și mai multe interdicții de export pentru tehnologii cheie utilizate pentru armată, cum ar fi articole de aviație, componente electronice și substanțe chimice, a anunțat von der Leyen.
De asemenea, pachetul de sancțiuni va stabili și baza legală pentru plafonarea prețului petrolului rusesc și va interzice cetățenilor UE să participe în organele de conducere ale companiilor de stat ruse.
Unele țări în curs de dezvoltare mai au nevoie de rezerve de petrol rusești, la prețuri mici, așa că acest plafon va ajuta la reducerea veniturilor Rusiei și la menținerea stabilă a piețelor globale de energie, a explicat șefa Executivului comunitar, într-o conferință de presă comună susținută la Bruxelles cu șeful diplomației europene, Josep Borrell Fontelles.
Și Josep Borell a denunțat organizarea de „referendumuri ilegale și rezultatul falsificat al acestora” în regiunile ocupate ale Ucrainei.
El a promis, de asemenea, în cursul zilei, un „răspuns solid și unit” din partea UE la atacurile asupra infrastructurii energetice, descriind daunele aduse Nord Stream 1 și 2 ca pe ceva ce nu reprezintă „o coincidență și ne afectează pe toți”.
Îți mai recomandăm Război în Ucraina | Sancțiuni UE pentru referendumurile de anexare a 15% din Ucraina. Moscova trimite la război ucraineni din zonele ocupate„Rusia nu ar trebui să beneficieze de inteligența și expertiza europeană. Așa că propunem interdicții suplimentare privind furnizarea de servicii europene și interdicția pentru cetățenii UE de a participa în forurile de conducere ale companiilor de stat ruse”, a spus von der Leyen.
După cinci zile, centrele de votare organizate de ocupația rusească în Ucraina s-au închis marți în cele patru regiuni ocupate din estul Ucrainei: Donețk, Luhansk, Zaporojie și Herson iar autoritățile proruse au declarat victoria cu procente de aproape sută la sută.
Potrivit rezultatelor date publicității de autoritățile proruse din regiunile ocupate ale Ucrainei, referendumul a fost un succes incontestabil: în Donețk - 99%, în Luhansk - 98%, în Herson - 87%, iar în Zaporojie - 93% dintre votanți ar fi de acord cu alipirea acestor teritorii la Rusia.
Potrivit presei ruse, următorul pas este ca parlamentul Rusiei, Duma de Stat, să aprobe un proiect de lege de anexare care încorporează oficial cele patru regiuni pe teritoriul rus. Acest lucru s-ar putea întâmpla încă de miercuri și va fi urmat de aprobarea în camera superioară.
Președintele rus Vladimir Putin este așteptat să declare vineri regiunile ucrainene parte a teritoriului Rusiei, potrivit agențiilor de presă ruse preluate de France24.
Oficiali instalați de ruși în regiunile ocupate au spus că îi vor cere lui Putin să-i încorporeze în Rusia.
Administratorul regiunii Herson, susținut de Rusia, a publicat miercuri o solicitare pe aplicația Telegram prin care cere încorporarea în Rusia. Vladimir Saldo susține că locuitorii regiunii Herson au făcut „o alegere istorică” de a se alătura Rusiei.
Îți mai recomandăm „Principiul integrității teritoriale" | De ce forțează Moscova să alipească regiuni din Ucraina prin referendumuriLiderul prorus al regiunii Luhansk, Leonid Paseșnik, a făcut un apel similar lui Putin.
Separatiștii susținuți de Moscova au controlat mari porțiuni din Luhansk din 2014, când Rusia a anexat peninsula Crimeea.
Așa-numitele referendumuri urmează un model pe care Moscova l-a folosit în Crimeea, după ce demonstrațiile de stradă la nivel național l-au văzut înlăturat pe președintele ucrainean prietenos cu Kremlinul.
La fel ca și în Crimeea, observatorii au văzut rezultatul ca pe o concluzie anticipată. Oficialii electorali au adus urne din uşă în uşă, în multe cazuri însoţiţi de forţele armate ruse.