Mai multe persoane au fost audiate luni de Secţia pentru investigare a infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) după ce primarul în funcție al sectorului 1, Daniel Tudorache, a făcut o plângere penală împotriva preşedintelui Biroului Electoral al Sectorului 1 (BES 1), procurorul Nicolae Sprîncu.
Printre cei audiați se află administratorul unei firme care se ocupa cu mentenanţa camerelor de supraveghere instalate în clădirea în care a funcţionat Biroul Electoral al Sectorului 1.
„O parte din camerele de la etaj nu funcţionau datorită defecţiunilor tehnice. Nu funcţionau de un an de zile, în urma unor amenajări. S-au făcut lucrări de construcţie în clădire şi atunci au fost afectate. Noi nu am văzut pe monitoare dacă au fost astupate sau nu. Noi nu avem acces în spaţiul Biroului Electoral. Camerele nu erau puse acolo pentru a supraveghea activitatea Biroului Electoral, erau puse pentru securitatea clădirii. O parte dintre camere au fost defectate în urma unor lucrări de amenajare. Am înştiinţat conducerea Administraţiei Pieţelor, urmând să primim nişte fonduri pentru a repara acele camere, fonduri care nu le-am primit", a explicat administratorul, citat de Agerpres.
La audieri s-a prezentat şi directoarea Pieţei Mureş, unde se află sediul BES1, care a spus despre camerele de supraveghere că au fost „astupate" de cei de la Biroul Electoral.
Printre audiaţi s-a aflat și Oana Lovin, cunoscută ca „protestatara cu sparanghelul", pentru că la prima sa apariție la un miting anti-carantină a apărut în mână cu o legătură de sparanghel, parafrază ironică la plecarea în Germania, în plină pandemie, a românilor culegători de sparanghel.
Ea a revendicat statutul de martor protejat, pentru că i-ar fi pusă viața în pericol, reclamând faptul că un membru al PNL ar fi încercat că o intimideze.
„În seara de 30 septembrie, domnul Sebastian Burduja, cu vreo 10 persoane, a venit acolo cu bodyguarzi şi au încercat să ne intimideze, ne-au ameninţat efectiv. Bodyguardul domnului Burduja m-a ameninţat şi mi-a spus să mă potolesc. Pe lângă asta, puzderia de mesaje şi ameninţări pe care le-am primit în spaţiul online. Consider că viaţa îmi este în pericol", a declarat Lovin.
Alături de Lovin, la SIIJ a mai fost audiată o protestatară anti-măsuri sanitare, Codruţa Cerva.
„Astăzi, am fost sunată de aici, de la SIIJ, pentru a da o declaraţie în calitate de martor, referitor la noaptea de 30 septembrie, când am dat nas în nas cu domnii de la USR. (...) Erau vreo 10 userişti. Noi fiind la mai multe proteste îi cunoaştem. I-am întrebat ce fac acolo, s-au fofilat, nu ne-au răspuns, după care ne-am luat după ei. În jurul pieţei erau foarte mulţi de la USR. Toţi aveau rucsacurile pline şi am sunat la Poliţie. Am filmat, am înregistrat tot, i-am identificat pe patru sau cinci dintre ei", a spus Cerva.
Dan Tudorache a depus o plângere penală la SIIJ, după ce posturile de televiziune au difuzat, săptămâna trecută, imagini cu mai multe persoane care intră în sediul Biroul Electoral al Sectorului 1, unde erau depozitaţi saci cu voturi.
Și preşedintele Biroului Electoral Municipal București a sesizat Parchetul Capitalei în legătură cu apariţia în spațiul public, înainte de încheierea procesului electoral, a imaginilor de pe camerele de supraveghere care arată persoane care umblă la sacii cu voturi de la biroul electoral sector 1.
Potrivit unor surse citate de News.ro, preşedintele BEM își argumentează solicitarea prin faptul că a existat o infracţiune de acces ilegal la camerele de supraveghere video ale biroului electoral Sector 1 şi distribuirea acestui filmuleţ către mass-media.
Este vorba de imaginile rostogolite de postul de televiziune Antena 3 și RTV în noaptea de miercuri spre joi, dar și de liderii PSD pe rețelele de socializare, pe baza cărora și-au fundamentat cererea de anulare a alegerilor din Capitală, pe motiv că astfel ar fi fost viciat inclusiv votul pentru Primăria Capitalei.
Distribuirea imaginilor a fost făcută, însă, înainte de încheierea procesului electoral, care nu se încheie odată cu terminarea exercitării votului.
Îți mai recomandăm Cererea PSD de reluare a alegerilor la sectorul 1 respinsă din nou de BECBiroul Electoral al Circumscripției Electorale Sector 1 a intervenit joi în scandal și a limpezit lucrurile, explicând că imaginile surprindeau o renumărare și că niciun sac nu a părăsit imobilul. De asemenea, tot BES 1 explică faptul că persoanele din filmare sunt președintele Biroului Electoral, un angajat al Primăriei Sector 1 (prezentat de Dan Barna drept șoferul lui Tudorache), un președinte de secție de votare și reprezentanți ai USR-PLUS, prezența lor acolo având ca obiect doar ridicarea unui sac care conținea lista cu semnăturile votanților, sac care a fost înmânat președintelui secției de votare.
Persoana care apare în imagini căutând printre saci este un angajat al Primăriei Sectorului 1, primăria condusă până la alegeri chiar de Dan Tudorache. El a intrat deoarece este membru din personalul auxiliar al Biroului Electoral al Circumscripției Electorale Sector 1.
Instituția mai subliniază că în fiecare secție de votare în care au fost constatate probleme, s-a procedat fie la renumărarea buletinelor de vot, fie la renumărarea semnăturilor alegătorilor sau a buletinelor de vot anulate, pentru a se verifica dacă datele consemnate în procesul-verbal reflectă realitatea.
Încă un dosar penal care vizează alegerile de la Sectorul 1 este deschis in rem după o sesizare a USR privind bărbatul care avea asupra lui peste 70% din totalul proceselor verbale.