Există o limită sau - dacă vreți - o carență a bunului simț. Ea spune că realitatea admite orice, dar nu chiar orice. Epstein, puterea și rețeaua lui de preaputernici s-au întîlnit cu justiția și, aproape în același moment, justiția a fost scoasă din joc. O reacție de bun simț, nu se poate mulțumi cu înregistratea acestui fapt și nici nu-l poate abandona evenimentelor de rutină. În mod normal, mintea nu poate declara moarte, odată cu Epstein, coincidențele, circumstanțele și consecințele.
Cazul Epstein ilustrează Sindromul Epstein și are o posteritate garantată, într-o lume care nu mai dispune de adevăruri comune
Într-adevăr, normalitatea bunului simț admite, în acest caz, anormalitatea conspirației. Curiozitatea și bănuielile nu sînt automat validate, dar sînt legitime. În acest caz, majoritatea mediilor de informare bine așezate au făcut eroarea de a plasa pe tărîmul lunatec al conspiraționismului și de a incrimina automat orice ipoteză sau suspiciune legată de moartea lui Epstein. A plasa marile semne de întrebare ale cazului Epstein pe tărîmul conspirației paranoice e un abuz. Iar cei ce au procedat așa automat s-au învestit voluntar sau involuntar în postura de păzitori ai variantei oficiale și, chiar, de avocați ai lumii care a frecventat ceremoniile organizate de Epstein. Există, desigur, limite, dar paradoxul rămîne: dacă afacerea Epstein nu ridică semne de întrebare, atunci nimic nu poate ridica semne de întrebare și totul e posibil într-o lume de la un cap la altul vizibilă, repetitivă și banală. Cazul Epstein e un mister și are multe motive să rămînă un mister.
Dincolo, de această complicație dictată de rigorile bunului simț, începe, însă, agitația nevrotică a celui mai practicat sport al timpurilor noastre: paranoia. Cazul Epstein nu e ce pare a fi și cere căutarea adevărului. Exact această constatare e și izvorul bogat de care au nevoie mințile ce țin să descifreze lumea ca desen ascuns, ca uriaș complot universal denunțat de eroi anonimi și ignorați, ca exemplu de opresiune ocultă care face martiri din apărătorii advărului.
Epoca noastră a găsit în această alunecare mentală o satisfacție totală și o arenă ideală. Palmaresul acestei dereglări devenită profesie e formidabil. La o recapitulare sumară: aseleneizarea de acum exact 50 de ani nu a avut loc și a fost un simulcaru tv, George Bush e autorul atentatului terrorist din 11 septembrie 2001, Prințesa Diana a fost ucisă de Casa Regală britanică, victoria lui Donald Trump și Brexitul au fost regizate de Rusia, loobyul evreiesc face și desface politica occidentală, Barak Obama e musulman nedeclarat, clima și timpul astronomic sînt manipulate de conclavuri ultrasecrete. În toată această furtună de pasiuni și obsesii, adevărul a devenit, deja, un fetiș de uz pesonal, adică o inutilitate publică totală. Triburi contrare se luptă fără încetare pe meterezele adevărurilor contrare. Cazul Epstein ilustrează Sindromul Epstein și are o posteritate garantată, într-o lume care nu mai dispune de adevăruri comune.
Acesta este un text de opinie, iar părerile autorului nu coincid, neapărat, cu poziția Radio Europa Liberă