Starea premierului slovac Robert Fico rămâne gravă

Premierul Fico, cu puțin înainte de atentatul de miercuri.

Premierul Fico, cu puțin înainte de atentatul de miercuri.

Cele mai mari temeri cu privire la starea de sănătate a premierului slovac Robert Fico au trecut deocamdată, a declarat duminică vicepremierul Robert Kalinak. Acesta a spus însă că Fico că nu va fi transferat deocamdată din spitalul din Banska Bystrica, relatează Reuters.

„Suntem cu toţii puţin mai liniștiți”, a declarat viceprim-ministrul Robert Kalinak într-o conferinţă de presă susţinută în faţa spitalului în care Fico este tratat, în oraşul slovac Banska Bistrica din centrul ţării.

Kalinak le-a spus jurnaliştilor că starea lui Fico era încă prea gravă pentru a lua în considerare transferul său la un spital din capitală. Prim-ministrul a depăşit momentul critic, dar „starea lui rămâne gravă şi necesită terapie intensivă”.

„Când spuneam că vrem să ne apropiem de un prognostic pozitiv - cred că suntem cu un pas mai aproape de asta”, a adăugat el.

Premierul Robert Fico, în vârstă de 59 de ani, a fost rănit miercuri, pe 15 mai, de patru gloanţe, într-un atac care a stârnit îngrijorare legată de polarizarea politicii din ţara central-europeană cu 5,4 milioane de locuitori.

Îți mai recomandăm Robert Fico este în stare critică, însă nu mai este în pericol de moarte - oficial slovac

Atacul armat a fost prima tentativă majoră de asasinat asupra unui lider politic european din ultimii 20 de ani şi a atras condamnări internaţionale.

Analiştii politici şi parlamentarii spun că a scos la iveală un climat politic din ce în ce mai febril şi polarizat atât în Slovacia, cât şi în întreaga Europă.

Tribunalul Penal Specializat din Slovacia a decis sâmbătă că suspectul, identificat de procurori drept Juraj C., va rămâne în arest după ce a fost acuzat de tentativă de omor.

Îți mai recomandăm Atacatorul premierului slovac, arestat preventiv. A pledat vinovat în fața judecătorilor

Presa locală spune că suspectul este un fost agent de securitate la un centru comercial în vârstă de 71 de ani, autorul a trei colecţii de poezii.

Îți mai recomandăm Tentativa de asasinat a premierului slovac Fico. Discursul urii naște violență

sursa: news.ro

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.