Bun găsit,
Iată cele mai importante subiecte:
- Două poduri din Crimeea au fost lovite duminică cu drone, loviturile fiind urmate de explozii. Atacuri au fost și la Moscova, dar și asupra a două mari petroliere rusești.
- Fostul președinte american Donald Trump a declarat că va cere recuzarea judecătorului din dosarul în care este acuzat că a vrut să răstoarne rezultatele alegerilor din 2020.
- Furtunile violente de aseară au provocat daune în peste 50 de localități. Peste 150 de copaci au fost doborâți, iar un bărbat a fost rănit de acoperișul smuls de vânt.
Atacuri asupra Rusiei
Ucraina își intensifică atacurile asupra infrastructurii rusești, la o săptămână după ce președintele Volodimir Zelenski a dat semnalul că „războiul ajunge” și pe teritoriul rusesc.
După ce la finele săptămânii trecute un petrolier rus din strâmtoarea Kerci a fost lovit de o dronă navală ucraineană, în weekend două poduri care leagă peninsula Crimeea de regiunea Herson, ocupată de ruși, au fost de asemenea bombardate.
Duminică, primarul Moscovei a declarat că o dronă a fost doborâtă în apropierea orașului și, la scurt timp, Ucraina a lovit unul dintre cele mai mari petroliere din Rusia cu o dronă maritimă și a atacat o bază navală importantă.
Șeful interimar al regiunii Herson, Vladimir Saldo, desemnat de Rusia, spune că rachetele care au lovit cele două poduri în Crimeea au fost model Storm Shadows, o rachetă cu rază lungă de acțiune lansată aerian, furnizată Ucrainei de Regatul Unit, notează CNN.
Rușii au ripostat violent. În noaptea de sâmbătă spre duminică au lansat mai multe atacuri asupra Ucrainei, unul dintre acestea distrugând un centru de transfuzii sanguine din Kupiansk/regiunea Harkov. Șase persoane au murit în urma atacurilor.
Multe dintre atacuri, la fel ca și în trecut, au fost respinse de sistemul defensiv pe care îl folosește Ucraina. SUA și Germania sunt printre țările care au donat Kievului astfel de sisteme, despre care președintele Volodimir Zelenski a spus în weekend că sunt „extrem de eficiente”.
Trump cere recuzarea judecătorului
În SUA, fostul președinte american Donald Trump, pus sub acuzare penală pentru că ar fi încercat să influențeze rezultatele alegerilor din 2020, a anunțat că va cere recuzarea judecătorului federal din cazul său, pe care îl acuză că nu este imparțial.
Colegii mei au scris pe larg, săptămâna trecută, despre inculparea fostului președinte american.
Tot în SUA, guvernul a trimis patru nave de război ale marinei, precum și un avion de recunoaștere, după ce mai multe nave militare chineze și ruse au efectuat o patrulare navală comună în apropiere de Alaska.
Se pare că ar fi cea mai mare astfel de flotilă care s-a apropiat vreodată de teritoriul SUA, potrivit experților care au vorbit cu presa americană.
Pe plan extern, de urmărit este și situația din Niger, acolo unde liderii loviturii de stat au închis spațiul aerian al țării, invocând amenințarea cu intervenția militară din partea vecinilor lor.
Grupul de țări din Africa de Vest, Ecowas, a avertizat că ar putea folosi forța dacă președintele Mohamed Bazoum nu este reinstalat în funcție, în timp ce un purtător de cuvânt al juntei militare a declarat că forțele armate ale Nigerului sunt pregătite să apere țara.
Lovitura de stat din Niger a început pe 26 iulie, când președintele a fost reținut, iar comandantul gărzii prezidențiale s-a autoproclamat lider.
Revoltă online față de versurile unui artist de la Untold
În România, peste 1.200 de organizații non-guvernamentale îi cer prim-ministrului Marcel Ciolacu să renunțe la posibile modificări fiscale care le-ar afectează activitatea.
Chiar dacă nu au fost încă redactate, cele două ordonanțe prin care guvernul vrea să strângă bani la buget ar conține și prevederi care ar afecta modul în care ONG-urile se finanțează. Pentru multe dintre ele, asta ar însemna desființarea, avertizează semnatarii.
Europa Liberă a aprofundat subiectul cu reprezentanții „Salvați Copiii” și „Hopes and Homes for Children”.
Tot în Europa Liberă puteți citi, la Țară în Service, povestea a doi tineri care au adoptat doi frați; demersul birocratic n-a fost floare la ureche, însă nici atât de complicat cum era acum câțiva ani.
Iar colegii mei vă prezintă și planul României pentru a scăpa de vizele pentru SUA într-un an: acorduri pentru prevenirea terorismului, campanie publicitară și lobby.
La Cluj-Napoca a continuat în weekend festivalul Untold, la care participă zeci de mii de persoane. Capul de afiș al evenimentul a fost concertul Imagine Dragons, unde au participat peste 70.000 de persoane. Pe rețelele sociale, însă, cel mai dezbătut subiect a fost prestația unui cântăreț de trap din România, Gheboasă, ale cărui melodii conțin versuri misogine și triviale.
G4 Media a adunat mai multe reacții pe acest subiect.
Iar în țară, fenomenele climatice extreme din ultimele săptămâni au continuat. Furtunile au făcut prăpăd în estul și sud-estul țării, notează Digi 24. Pompierii au intervenit în 53 de localităţi din 13 judeţe, în urma furtunilor. Peste 150 de copaci au fost doborâţi de vânt, avariind 14 autoturisme. Un bărbat din Neamţ a fost rănit de un acoperiş luat de vânt.
Alte subiecte:
- Oamenii de știință americani au obținut un câștig net de energie într-o reacție de fuziune nucleară pentru a doua oară de la o descoperire istorică din decembrie anul trecut.
- Miliardarul Elon Musk spune că posibila sa luptă într-o cușcă, cu Mark Zuckerberg, șeful Facebook, va fi transmisă pe site-ul său de socializare X, cunoscut anterior ca Twitter.
- Explainer | Cu ce m-am ales după prima lună de prosumator.
Așteptăm mesajele voastre la adresa de e-mail treiminute@rferl.org și pe paginile noastre de Facebook și Instagram.
Podcastul Europa Liberă SmartJob este pe Spotify, Apple Podcast și Google Podcast.
Pe mâine,
Ionuț