Sculptura a fost concepută ca o înlănțuire verticală de trupuri și fețe îndurerate și comemorează uciderea, de către autoritățile chineze, în iunie 1989, a sute, poate chiar mii de manifestanți pro-democrație din Piața Tiananmen.
A fost unul dintre puținele memoriale publice rămase în Hong Kong, care comemorau incidentul.
Înlăturarea sa are loc pe măsură ce Beijingul a reprimat din ce în ce mai mult disidența politică din Hong Kong, remarcă BBC.
Orașul era unul dintre puținele locuri din China care permiteau comemorarea publică a protestelor din Piața Tiananmen - un subiect extrem de sensibil în țară.
În 1989, Piața Tiananmen din Beijing a devenit centrul demonstrațiilor care solicitau mai multe libertăți politice.
Îți mai recomandăm Un partid pro-Beijing a câștigat alegerile din Hong Kong. Opoziția aproape a dispărutMii de chinezi au ocupat în vara anului 1989 Piața timp de câteva săptămâni, dar în iunie armata a înăbușit protestul și trupele au deschis focul asupra demonstranților.
Guvernul chinez spune că 200 de civili și câteva zeci din trupele de securitate ar fi murit, deși manifestanții nu erau înarmați.
Alte estimări variază, însă, de la sute până la 10.000 de victime în rândul manifestanților.
Universitatea din Hong Kong și-a motivat decizia prin riscurile asupra siguranței persoanelor cărora monumentul le-ar pune viața în pericol din cauza presupusei sale fragilități.
Înainte de comunicatul dat de conducerea universității și autoritățile chineze au invocat preocupări față de siguranța și sănătatea publică puse în pericol de fragilitatea monumentului în timpul evenimentelor de comemorare.
Îți mai recomandăm Demascarea Chinei. Cum a profitat Beijingul de povestea Covid-19 în beneficiul propriei imaginiStatuia a fost demolată miercuri noaptea, când oficialii universității au îngrădit sculptura de cupru cu folii de plastic și zona cu baricade galbene, apoi muncitorii au demontat monumentul de 8 metri și două tone bucată cu bucată.
Forțele de securitate au blocat accesul presei și au încercat să împiedice filmarea evenimentului.
Cunoscută sub numele de „Stâlpul rușinii”, statuia a fost un simbol al libertăților promise Hong Kong-ului la revenirea sa sub stăpânire chineză în 1997, care a diferențiat centrul financiar de restul Chinei.
În mod tradițional, orașul organiza cele mai mari comemorări anuale din lume pentru represiunea din Piața Tiananmen iar monumentul era epicentrul evenimentelor de comemorare, fiind îngrijit și onorat de studenții Universității din Hong Kong.
Doi jurnalişti Reuters au văzut zeci de muncitori cu căciuli galbene intrând în zona statuii, acoperită cu folii albe de plastic şi păzită de personalul de securitate.
Zgomote puternice de la flexuri și lanțuri au emanat din zona închisă timp de câteva ore, înainte ca muncitorii să fie văzuți transportând jumătatea de sus a statuii și ridicând-o cu o macara către un container de transport.
Ulterior, personalul universității a amplasat în jurul baricadelor ghivece cu flori Poinsettia, un decor popular de Crăciun în Hong Kong.
Cu câteva luni în urmă, universitatea a trimis o scrisoare custozilor statuii, grupul care organiza comemorarea anuală din 4 iunie, cerând desființarea monumentului pe fondul unei anchete privind securitatea națională și cerând înlăturarea acestuia. Un muzeu consacrat evenimentelor din 4 iunie a fost percheziţionat de poliţie în timpul anchetei şi închis, iar versiunea sa online a devenit inaccesibilă în Hong Kong.
Sculptorul danez Jens Galschiøt, care a creat statuia, a declarat că este „total șocat” și că va „pretinde despăgubiri pentru daunele” aduse proprietății sale private.
Îți mai recomandăm Poliția Internetului din China. Rețelele sociale care nu cenzurează suficient sunt amendateGalschiøt, care evaluează statuia la aproximativ 1,4 milioane de dolari, s-a oferit să o ducă înapoi în Danemarca, dar a spus că prezența sa în Hong Kong este necesară pentru ca operațiunea, una complexă, să se desfășoare cum trebuie și a cerut asigurări că nu va fi urmărit penal.
HKU a spus în declarația sa că niciuna dintre părți nu a cerut vreodată aprobarea pentru a expune statuia în campusul său și că are dreptul să întreprindă „acțiuni adecvate” în orice moment, invocând „fragilitatea” monumentului și susținând că aceasta pune „probleme de siguranță”.
Supraviețuitorul masacrului din Piața Tiananmen, Wang Dan, care locuiește acum în Statele Unite, a condamnat acțiunea într-o postare pe Facebook și a numit-o „încercare de a șterge istoria și amintirile scrise cu sânge”.
Îți mai recomandăm „Viitorul luminos" al Chinei. Xi Jinping și-a asigurat puterea pe viațăCampusul era liniștit joi dimineață, pentru că studenții sunt în vacanță. Unii studenți au trecut peste noapte în campus după ce au auzit știrile.
„Universitatea este o lașă să facă asta la miezul nopții”, a spus un student de 19 ani, pe nume Chan. „Mă simt foarte dezamăgit, pentru că este un simbol al istoriei”.
Un alt student pe nume Leung a spus că i s-a „frânt cu inima” când a văzut statuia „tăiată în bucăți”.
Îți mai recomandăm China, în ascensiune permanentă pe plan mondial