Competiție pentru șefia PNL s-ar putea să aibă efecte puternice asupra instituțiilor din România. Surse din conducerea PNL au precizat pentru Europa Liberă că funcția de premier se joacă la Congresul partidului, iar lucrurile au început să fie spuse direct la întâlnirile cu organizațiile din teritoriu. Președintele PNL își informează colegii că Florin Cîțu va pierde sprijinul pentru funcția de premier dacă va pierde bătălia de la Congres.
„Lucrurile nu se spun încă public, dar se discută în teritoriu. Primarii întreabă cine o să fie premier după Congres, dacă rămâne Cîțu în orice condiții sau se poate schimba premierul. Orban le spune că dacă va câștiga șefia partidului, Cîțu va pleca acasă”, au declarat surse din conducerea PNL.
Întrebat de Europa Liberă dacă funcția de premier va depinde de cine va câștiga Congresul, Ludovic Orban a răspuns că o decizie privind viitorul PNL urmează să fie luată imediat după Congres.
Îți mai recomandăm Strategia grupării influente și tăcute din PNL | Cheia de la Iohannis și miza CongresuluiPentru ca mutarea lui Orban să aibă succes, este nevoie și de acordul președintelui Klaus Iohannis, subliniază sursele citate. Președintele nu a luat vreo poziție până acum pe acest subiect. Tabăra Cîțu susține că premierul nu are cum să își piardă funcția după Congres, chiar și în cazul în care Orban iese președinte.
„PNL nu o să depună niciodată o moțiune de cenzură împotriva propriului Guvern. Orban o să facă cum a făcut Dragnea?”, spun apropiații lui Cîțu.
„Nu trebuie să depunem moțiune de cenzură, îi putem retrage sprijinul politic în forurile statutare. Ce o să facă, se leagă în Guvern?”, spun cei din tabăra Orban.
Raluca Turcan l-a atacat pe Ludovic Orban
Premierul nu a mai participat la ședințele PNL de peste trei săptămâni. Ultima ședință a Biroului Executiv Național nici măcar nu a mai avut cvorumul necesar pentru luarea unei decizii.
„Mai vin 10 – 15 oameni la ședințele de Birou Executiv, o să mă gândesc dacă mai vin”, a spus pentru Europa Liberă un membru al BEX al PNL.
„Nu știu dacă Orban mai organizează BEX în condițiile astea, fără cvorum. S-a săturat să convoace ședințe, Cîțu să nu vină, iar cei din tabăra premierului să dea pe surse cum îl atacă pe Orban. Cîțu nu e prezent și nu poate să fie acuzat că legitimează atacurile, dar știe de ele”, a declarat un lider PNL.
Raluca Turcan l-a atacat pe Ludovic Orban în ședința Biroului Executiv și i-a reproșat criticile la adresa unor colegi.
„Trebuie să scoatem campania din PNL din zona frustrărilor personale și atacurilor la persoană”, a fost mesajul ministrului Muncii la adresa președintelui PNL.
Orban i-a spus că nu a atacat pe nimeni, ci a spus doar realitatea. Turcan l-a acuzat însă că atacurile din partid slăbesc Guvernul și trag în jos PNL.
Dan Vâlceanu, un apropiat al lui Florin Cîțu, a propus sancționarea lui Antonel Tănase, din tabăra Orban, pentru comentariile la adresa unor colegi.
„Orban a încercat să se victimizeze că nu el atacă, ci este atacat. Vâlceanu i-a cerut lui Orban să spună cine l-a atacat, cu nume și prenume. Mai mult, Vâlceanu a propus sancționarea lui Antonel Tănase pentru jignirile aduse pe Facebook unor colegi”, au dezvăluit surse din PNL.
Dan Vâlceanu este liderul PNL Gorj și este în cărți să devină viitorul secretar general al partidului dacă echipa Cîțu câștigă competiția internă.
Florin Cîțu a blocat numirile în funcții cheie
Surse din PNL susțin că premierul Florin Cîțu a blocat numirea unor membri de partid propuși de organizații pentru diferite funcții în agențiile guvernamentale sau guvern.
„După întâlnirea de la Vila Lac, fiecare organizație a primit dreptul de a face numiri pentru șefi de agenții sau secretari de stat în funcție de scorul obținut. Cîțu a blocat aceste numiri de ceva timp, sunt peste 10 nume care nu au fost acceptate. Spre exemplu, Tănase Stamule nu a fost numit la Agenția pentru Digitalizarea României”, au declarat sursele citate.
Motivul blocării lui Stamule are două explicații: un conflict mai vechi între Stamule și Cîțu din perioada când primul era consilier al premierului Orban, iar al doilea era ministru de Finanțe, dar și pentru că Stamule este asociat cu tabăra Cîțu.
„Stamule a fost propus de organizația din Giurgiu, nu de Orban. Cîțu nu vrea însă să semneze numirea lui la ADR. Și-ar dori ca poziția să fie ocupată de un apropiat al lui Dan Vâlceanu, un nume care se află astăzi în apropierea lui Florin Cîțu”, afirmă surse care au participat la ședința Biroului Executiv al PNL.
Creșterea influenței lui Dan Vâlceanu a început să fie criticată în spatele ușilor închise de colegii de partid. Lui Vâlceanu i se reproșează că a fost membru PSD în tinerețe.
O altă problemă a premierului Cîțu este legată de PNRR, un eventual eșec în adoptarea rapidă a documentului urmând să aibă efect și în campania internă din PNL.
Congresul PNL este programat pentru 25 septembrie, iar până atunci urmează să fie organizate alegeri în toate organizațiile județene.
Îți mai recomandăm Audio | Mesaj-avertisment pentru Cîțu și Orban: Ciolacu ar putea fi susținut de minorități pentru șefia Camerei