Fruntașul Uniunii Salvați România ne-a mai spus că Dacian Cioloș este „indecis” în ceea ce privește viitorul, cu toate că ar fi „prima opțiune” în cazul în care s-ar decide să candideze la prezidențiale: „ar fi o nebunie să avem doi candidați”. Principala problemă în legătură cu Cioloș este „această stare de expectativă”, care nu permite Alianței USR-PLUS să aibă o strategie clară.
Liderii USR au fost plăcut surprinși când Cioloș l-a atacat, în sfârșit, pe Iohannis, spunând că „Dacă nominalizezi în fruntea Guvernului toate, dar chiar toate marionetele unui infractor ca Dragnea, tu, ca preşedinte, trebuie să îţi asumi responsabilitatea pentru nominalizare”.
După acest discurs curajos, însă, fostul premier tehnocrat a fost sunat de la Cotroceni „și a început să dea înapoi”, potrivit unor surse din alianța USR-PLUS. „Dacian Cioloș are îndoieli despre el însuși”, fiindcă el abia acum „se construiește ca politician”, socotește liderul USR, cu care am discutat și care subliniază că decizia lui Cioloș e esențială pentru începerea dezbaterilor în interiorul celor două partide USR și PLUS.
Ambele formațiuni vor avea alegeri interne după scrutinul europarlamentar și tot atunci ar urma să decidă tactica pentru prezidențiale, fiindcă USR vrea „neapărat” să aibă propriul candidat pentru Cotroceni.
Despre slăbiciunile fostului premier tehnocrat există tot felul de nemulțumiri în USR, fiindcă prin atitudinea lui alimentează „narativul PSD-ALDE”, exprimat recent de Călin Popescu Tăriceanu printr-un joc de cuvinte ușor de ținut minte: "nu vrem copiii securiştilor noştri să ajungă securiştii copiilor noştri"
PSD și ALDE au preluat discursul anticomunist și antisecurist, după ce ani de zile, mai ales liderii PSD au fost considerați continuatorii vechiului regim, prin prezența lui Ion Iliescu, dar și a altor politicieni proveniți din frigul comunist.
„Reacția negativă la Cioloș limitează capacitatea de creștere a USR”, potrivit unuia dintre strategii Alianței..
Uniunea Salvați România (USR) și PLUS, formațiunea condusă de Dacian Cioloș au format o alianță, iar lista pentru europarlamentare e condusă de fostul premier tehnocrat. USR a insistat ca Dacian Cioloș să deschidă această listă, ne-a mai precizat fruntașul USR, argumentând că fostul șef de guvern are o mare notorietate, dar că între timp a demonstrate că „nu e bun la comunicare” și că USR ar fi preferat, de pildă, ca Cioloș să nu răspundă acuzațiilor lui Călin Popescu Tăriceanu. Liderul ALDE a declarat că Cioloș era în 1987 „militar în trupele de securitate și paznic la poarta dizidentei anticomuniste Doina Cornea”. Cioloș a confirmat prompt informația lui Tăriceanu, explicând și că într-adevăr a „supravegheat” o „intersecție” despre care ulterior a aflat că „era pe strada care ducea spre casa doamnei Cornea”.
Un strateg de la USR ne-a mai explicat că, în general, atunci când politicienii își asumă o vulnerabilitate poate fi un plus fi „un plus”, dacă e vorba de „oameni puternici” sau un „minus”, daca sunt „politiceni slabi”: ”în cazul lui Cioloș „ar fi valabilă a doua variantă”
Pe de altă parte, toate amănuntele biografice care au ieșit la iveală în ultima vreme despre Cioloș „erau necunoscute în USR”: Virgil Ardelean, văr de gradul al doilea cu Dacian Cioloș, după cum a recunoscut în cele din urmă chiar Cioloș, era șeful miliției din Cluj în perioada în care Doina Cornea a fost arestată, iar Cioloș însuși era militar în trupele de Securitate, acolo unde în general ajungeau copiii celor cu relații; înființarea PLUS de casa de avocatură a unui fost ofițer de Securitate; nici declarația Oanei Bogdan de la PLUS, nu le-a plăcut celor din USR: „ cred că un pas important al omenirii va fi cel al renunțării la proprietate”. Cioloș a numit-o însă pe Bogdan „această forță mortice”a partidului.
La USR „nu credem că Cioloș ar fi un securist”, mai adagă sursa noastră, subliniind că în conducerea Uniunii încă se mizează pe „notorietatea” lui.
Alianța USR-PLUS a fost construită „doar pentru europarlamentare”, spune Dacian Cioloș, demonstrându-și încă odată dilema. Teoretic așa este, dar liderii Uniunii Salvați România considerau acest pas doar un început. E posibil, însă, ca fostul premier tehnocrat să aibă alte planuri devreme, mai ales că s-a grăbit să semneze cu Emmanuel Macron un acord de colaborare la Bruxelles.
Incapacitatea lui Cioloș de a lua decizii rapid, de a ține un discurs fără să-l citească, plus auto-vulnerabilizarea sa în cazul Doina Cornea,sugerează, pe moment, că fostul premier tehnocrat nu are stofă de politician.