Toți membrii Comisiei LIBE se vor pronunța prin vot în privința procurorului-șef european

Comisia LIBE decis ca alegerea procurorului-șef european în acest for să se petrecă prin vot secret al fiecăruia dintre membrii comisiei.

Au existat propuneri ca nu toți cei 60 de membri ai Comsiei LIBE să se exprime prin vot, ci doar coordonatorii politici ai comisiei.

În această situație, este mult mai important ce negocieri au avut loc nu la nivel de familii politice, ci la nivel individual, cu fiecare membru al comisiei.

Votul din Comisia LIBE se va da miercuri, la ora 12.00, ora Bucureștiului.

Audierea celor trei candidați pentru postul de procuror-șef european este programată marți, la ora 15.30, ora locală la Bruxelles, și ar urma să dureze trei ore în cadrul Comisiilor reunite LIBE și cea pentru Controlul Bugetar, care au în total 90 de membri.

Mai devreme, eurodeputatul liberal Siegfried Mureșan a anunțat că grupul socialiștilor din Comisia LIBE contestă procedura de audiere a candidaților pentru procurorul-șef european, astfel că ar fi posibilă chiar amânarea audierii.

Potrivit informațiilor transmise de corespondenții Europa Liberă, votul celor din comisia de Control Bugetar s-ar putea să aibă loc marți seară, însă nu cântărește prea greu în decizia de departajare a celor trei candidați la funcția de procuror-șef european.

Kovesi intră în această etapă cu avansul înregistrat de reprezentantul Franței, Jean François Bohnert, plasat primul după votul din COREPER II, al ambasadorilor la UE ai țărilor membre. Votul României, dat de Luminița Odobescu, a fost împotriva fostei șefe a DNA. Kovesi a avut 25 de puncte, Bohnert, 50. Bohnert este puternic susținut de Franța, care i-a făcut lobby intens fostului judecător și procuror. În competiție se mai află și reprezentantul Germaniei, Andres Ritter. Kovesi a fost prima clasată în urma concursului la nivelul Comitetului de selecție, care a fost alcătuit din magistrați reputați din Europa, unde criteriile au fost profesionale, cele mai importante fiind independența față de politică și angajarea în lupta împotriva corupției. După votul tehnocrat au început voturile politice. Primul în COREPER II, care a reprezentat Consiliul UE.

Marți este tot o etapă politică, bazată pe lobby și negocieri. Cei trei candidați vor fi audiați pe rând și apoi vor primi întrebări din partea grupurilor politice. În Comisia LIBE, de drepturi, libertăți, justiție și afaceri interne, sunt trei europarlamentari români – Monica Macovei, Traian Ungureanu și Csaba Sogor, de la UDMR. Ei fac parte din familii politice diferite, însă este puțin probabil ca reprezentantul UDMR, care este afiliată la PPE, s-o susțină pe Kovesi, dată fiind atitudinea critică a Uniunii la adresa fostei șefe a DNA. Cei 90 de europarlamentari este de așteptat să decidă în funcție de majoritățile formate în urma negocierilor.

În Comisia de Control Bugetar sunt doi europarlamentari români, între cei 30 de membri, din nou Monica Macovei, precum și Cătălin Ivan, care s-a desprins de PSD și de Socialiștii din PE.

Rezultatul audierilor de marți din comisii este important, pentru că va arăta eficiența lobby-ului în favoarea unui candidat, cum este cazul lui Bohnert, și anti-campania pe care autoritățile aflate la guvernare în România au dus-o împotriva lui Kovesi.

Deschiderea unui dosar penal împotriva lui Kovesi de către Secția specială de investigare a Infracțiunilor din Justiție (SSIJ), va arăta dacă i-a scăzut șansele lui Kovesi. Se va putea observa și eficiența pe care au avut-o emailurile europarlamentarilor de la PSD și ALDE către colegii lor din Parlamentul European sau a scrisorii ministrului Justiției, Tudorel Toader, în care Kovesi era criticată. Votul de marți este important, dar nu decisiv.

Vor urma discuții în conferința președinților grupurilor politice din Parlamentul European, de unde va pleca un singur nume.Aici, Kovesi are susținere individuală, de pildă, din partea lui Guy Verhofstadt, președintele grupului ALDE, din Parlamentul European, dar nu se știe care va fi mandatul său în conferința președinților. De la PPE, de asemenea, s-a anunțat sprijin în favoarea lui Kovesi, ca și din partea socialiștilor și a verzilor, însă nu au fost anunțate deciziile la nivel politic din ziua votului.