Tot mai frecvent, ciudățeniile, bizareriile, deciziile, pornirile și plăcerile inexplicabile își pierd umorul. Pînă nu demult, năzbîtiile stăteau lipite de capriciile persoanei simpatice sau excentrice și trăiau regimul unei dereglări inofensive. Adoptate în masă, urmate fără reținere critică, salutate oficial și comercializate intens, aceleași abateri trimit, mai nou, un mesaj îngrijorător.
Episoade repetate spun că deruta a luat în stăpînire, fără probleme, mase de oameni și cîmpuri de creație, într-un spectacol de neînțeles. Două exemple recente ilustrează șocant această alunecare fluidă în lipsă de sens, orbire și risc. În ultimele două săptămîni, un grup oficial organizat a reușit să își găsească moartea acolo unde nu putea găsi altceva: pe marginea unui vulcan din Noua Zeelandă. Cu cîteva zile mai înainte, un public foarte numeros și o mulțime de platforme media au urmărit fascinate și au aplaudat întîmplări care au culminat cu vînzarea unei banane lipite cu scoci pentru mai mult de 100.000 de dolari, la un tîrg de artă din Florida.
În ambele cazuri, scena a fost dominată de unul și același actor: absurditatea, celebrată sub diferite pretexte superioare.
Impulsul colectiv spre astfel de acte e masiv și a dus la dezvoltarea și ramificarea unei industrii neverosimile: turismul riscului. Apariția turiștilor pe marginea vulcanilor e relativ nouă
În cazul turiștilor uciși de erupția vulcanului de pe White Island, la Est de Noua Zeelandă, pretextul invocat cu toată seriozitatea în relatările de presă a fost turismul. Turismul legitim și uzual. Tocmai aici e anomalia. Într-adevăr, companii de turism perfect atestate, dar și autoritățile locale din Noua Zeelandă, au organizat și acceptat așa-numitul turism vulcanologic, în același fel în care e organizat și acceptat turismul în marile orașe sau monumente istorice. Anul trecut insula-vulcan neo-zeelandeză a fost vizitată de 10.000 de turiști. Un public în creștere caută, plătește și practică turismul în variante nefirești și provocatoare. Impulsul colectiv spre astfel de acte e masiv și a dus la dezvoltarea și ramificarea unei industrii neverosimile: turismul riscului. Apariția turiștilor pe marginea vulcanilor e relativ nouă. Punctul care a excitat apetitul și a stimulat oferta pare să fi fost erupția unui vulcan islandez care a întrerupt, în 2010, transporturile aeriene în cea mai mare parte a Europei de Vest.
Din cînd în cînd, onor dictaturile folosesc acest tip de turism, pescuind după plac ostateci și negociind răscumpărări sau concesii politice pe care statele occidentale trebuie să le onoreze sub presiunea considerentelor „umanitare” și a campaniilor critice de presă.
Mecanismul de propagare a funcționat fără greș, pe traseul, de acum cunoscut: fotografii postate pe Instagram și Facebook au declanșat rapid o competiție imitativă în masă. Operatori de turism au preluat curentul și au început să vîndă pachete de transport, cazare și vizită, în punctele cele mai cunoscute pentru existența vulcanilor activi. O altă ramură a industriei se ocupă de așa-numitul turism în dictaturi. Clienții vizitează state ca Iran sau Coreea de Nord, plătind pentru a vedea minunăția. Din cînd în cînd, onor dictaturile folosesc acest tip de turism, pescuind după plac ostateci și negociind răscumpărări sau concesii politice pe care statele occidentale trebuie să le onoreze sub presiunea considerentelor „umanitare” și a campaniilor critice de presă.
Turiști „de nișă” sînt transportați în Ucraina, unde trec în zonele de contaminare radioactivă de lîngă Cernobil.
Alți turiști „de nișă” sînt transportați în Ucraina, unde trec în zonele de contaminare radioactivă de lîngă Cernobil. Nu trebuie uitați nici turiștii care plătesc gras pentru a deveni eroi pe Everest. Sute de persoane fără habar de alpinism sînt purtate opt mii de metri și stau la coadă pentru a atinge atinge vîrful. Afacerea costă cîteva zeci de mii de dolari și lasă regulat cadavre pe panta muntelui. Trebuie amintite și variantele turismului în căutare de animale exotice, de obicei foarte periculoase.
Un anume soi de oribire consimțită, de indiferență și suveranitate automată domnesc și descriu două lucruri: inflația formidabilă a eului și ignoranța ca formă legitimă de viață și succes.
La fel, turismul solitar, în zone de climat și izolare extreme. Toate aceste atracții stau pe o anume mentalitate victorioasă și, în același timp, profund arogantă. O supoziție generalizată spune că persoana celui ce intră în astfel de aventuri e scutită de risc, dată fiind superioritatea ei bravă. Aceeași mentalitate ascunde și ideea după care natura elementară e datoare să ia o pauză, pe timpul vizitei turistice. Răspîndirea acestui gen de distracție spune că există, de acum, un anume profil uman care a decis că e singur în unicitatea lui, intangibil și automat îndreptățit la capitularea realității exterioare. Un anume soi de oribire consimțită, de indiferență și suveranitate automată domnesc și descriu două lucruri: inflația formidabilă a eului și ignoranța ca formă legitimă de viață și succes. Lucurile se limpezesc și agravează, odată cu al doilea exemplu recent: povestea bananei artistice din Florida.
Textele din rubrica Agora reprezintă opiniile autorilor