3 minute | Un președinte și o actriță porno, misterul pragului, arestarea unui jurnalist american în Rusia

Actrița de filme pentru adulți Stephanie Clifford, cunoscută și sub numele de Stormy Daniels, sosește la studiourile ABC împreună cu avocatul ei Michael Avenatti pentru a apărea în emisiunea The View din New York.

Premieră istorică în SUA: Donald Trump devine primul președinte american judecat pentru o infracțiune. Acesta va fi, cel mai probabil, arestat zilele acestea într-un caz privind cumpărarea tăcerii unei actrițe porno.

Bun găsit,

Iată știrile zilei:

  • Fostul președinte american Donald J. Trump a fost pus sub acuzare în New York într-un caz privind cumpărarea tăcerii unei actrițe porno, în timpul campaniei electorale din 2016. Dl Trump ar putea fi arestat.
  • Procurorul-șef al Parlamentului European, Laura Codruța Kövesi, spune că va sesiza Comisia Europeană dacă în România vor fi adoptate legi privind infracțiunea de abuz în serviciu care vor afecta anchetele penale.
  • SUA acuză Rusia că a „luat prizonier” un jurnalist de top de la Wall Street Journal. Evan Gershkovich a fost arestat de autoritățile ruse pentru spionaj.

Trump, trimis în judecată

Multe premiere de neconceput pentru democrația americană s-au întâmplat de când Donald J. Trump a fost ales președinte al Statelor Unite ale Americii, scrie New York Times, într-un articol de analiză.

Cotidianul american a fost primul care a anunțat, pe surse, decizia unui mare juriu din New York privind punerea sub acuzare a fostului președinte american.

Acuzațiile penale efective nu au fost făcute publice, însă e clar că trimiterea în judecată a dlui Trump va fi făcută într-o anchetă ce a vizat modul în care, din banii organizației sale, ar fi fost cumpărată tăcerea unei actrițe porno cu numele de scenă Stormy Daniels (Stephanie Clifford).

Mai multe persoane au scandat pe 20 martie 2023 în fața curții care a investigat acuzațiile penale aduse fostul președinte american Donald Trump.

Aceasta a fost plătită cu 130.000 de dolari, în timpul campaniei electorale din 2016, pentru a nu dezvălui o aventură pe care ar fi avut-o – un deceniu mai devreme – cu cel care avea să devină președinte al SUA.

Donald Trump, care a primit vestea de la reședința sa din Mar-a-Lago/Florida, pare să fi avut informații despre trimiterea sa în judecată încă de pe 18 martie, când a postat pe rețeaua sa socială, Truth Social, că va fi arestat în trei zile; tot atunci cerea susținătorilor să iasă în stradă pentru el.

Cu toate acestea, nu s-ar fi așteptat ca acest lucru să se întâmple acum, ci abia peste câteva săptămâni, au dezvăluit apropiați de-ai săi pentru ziarele americane.

Avocații fostului președinte, care vrea să candideze pentru a treia oară, au declarat că acesta se va preda și se așteaptă să fie trimis în judecată marți. Ulterior prezentării rechizitoriului, dl Trump va fi cel mai probabil eliberat din custodia autorităților, nefiind acuzat de fapte violente.

Așa cum era de așteptat, fostul președinte folosește deja acuzațiile ca argument electoral în cursa sa de a reveni, din 2024, la Casa Albă.

Cine a impus pragul?

În România, tentativa de dezincriminare parțială a infracțiunii de abuz în serviciu, orchestrată marți de Coaliția PSD-PNL-UDMR, continuă să stârnească reacții.

Procurorul-șef al Parchetului European, Laura Codruța Kövesi, spune pentru Europa Liberă că, dacă un astfel de proiect va fi votat în România, atunci instituția pe care o conduce va sesiza Comisia Europeană.

Laura Codruța Kövesi, procurorul-șef al Parchetului European

„Ceea ce văd în aceste amendamente propuse este intenția de a dezincrimina parțial infracțiunea de abuz în funcție. Dacă aceste modificări ar fi adoptate, ar afecta investigațiile EPPO și ar scădea nivelul existent de protecție a intereselor financiare ale UE în România”, explică procurorul șef european pentru Europa Liberă.

Colegii mei au vorbit cu mai mulți senatori, membri ai Comisiei Juridice, dar și cu ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, pentru a afla cum a luat naștere acest controversat proiect.

Despre subiect au scris și colegii de la G4Media și Hotnews, ale căror surse indică originea propunerii: însuși Cătălin Predoiu.

În Europa Liberă, Andreea Pora analizează și ce partid politic are cel mai mult de suferit la capitolul imagine din tot acest scandal. Spoiler alert: Începe cu „P” și se termină cu „L”.

Scandalul a stârnit, pare-se, și o sfadă între liderii PNL – scrie Libertatea: mai mulți lideri se plâng că nu au fost consultați cu privire la stabilirea pragului de 250.000 de lei, iar Nicolae Ciucă (președinte) și Lucian Bode (secretar general) sunt acuzați că ar lua decizii de capul lor.

La capitolul inițiative parlamentare controversate, tot pe site-ul nostru puteți citi despre una inițiată de liberali, care ar putea face asociațiile de revoluționari proprietare pe sediile în care oricum stau gratuit.

Jurnalist rus arestat în Ucraina

Din presa internațională, remarcabilă este o investigație publicată de The Guardian și Washington Post despre o companie pe nume NTC Vulkan. Aceasta lucrează pentru armata rusă şi agenţiile de informaţii ruseşti pentru a sprijini operaţiunile de hacking, antrenează agenţi și răspândește fake-news-uri.

Ziarele occidentale scriu și despre arestarea în Rusia a unui jurnalist american. Antony Blinken, secretarul de stat american, a condamnat arestarea reporterului Wall Street Journal Evan Gershkovich, despre care a spus că a fost „luat ostatic” de Moscova pentru a putea fi folosit într-un eventual schimb de prizonieri.

Jurnalistul american Evan Gershkovich a fost arestat în Rusia.

Un alt subiect extrem de interesant este cel al unei doctorițe din armata rusă care a fost pe front în Ucraina alături de soldații ruși și care descrie abuzurile pe care aceștia le comit asupra femeilor din propria armată.

La final, un interviu acordat pentru Politico de șeful NATO. Jens Stoltenberg spera ca Suedia să devină membru al Alianței până în iulie; ieri, parlamentul turc a votat doar pentru aderarea țării vecine, Finlanda.

Alte subiecte:

  • Polițiștii din Maramureș efectuau dimineață peste 200 de pecheziții într-un dosar în care sunt cercetați români care ar fi obținut pe nedrept fonduri pentru cazarea refugiaților ucraineni.
  • Rusia va prelua de mâine președinția lunară a Consiliului de Securitate al ONU, în conformitate cu o rotație care nu a fost afectată de războiul din Ucraina.
  • Mai multe femei au vorbit despre experiențele lor tulburătoare din lumea șahului, inclusiv acuzații de abatere sexuală din partea unui mare maestru.

Nu uitați, ne puteți scrie la adresa de e-mail treiminute@rferl.org, dar și pe Facebook și Instagram.

Cele bune,
Ionuț