Forțele ucrainene au început să folosească pe câmpul de luptă muniții cu dispersie furnizate de SUA, a confirmat Casa Albă, prin purtătorul de cuvânt al Consiliului Național de Securitate al Președinției SUA, John Kirby.
Forțele ucrainene au început să folosească munițiile cu dispersie „în ultima săptămână, aproximativ”, a declarat John Kirby, joi, citat de Agenția France Presse (AFP).
„Le folosesc în mod corespunzător, le folosesc eficient și de fapt au un impact asupra formațiunilor defensive ale Rusiei și asupra manevrelor defensive ale Rusiei”, a spus el.
Forțele Moscovei încă ocupă zone din sudul și estul Ucrainei și la peste o lună de la mult-așteptata contraofensivă de la Kiev, mari părți ale frontului par să fie „înghețate”, remarcă agenția.
Un consilier prezidențial de rang înalt al Kievului a spus la începutul săptămânii pentru AFP că operațiunea va fi „lungă și dificilă”.
CNN a anunțat anterior declarației oficiale a lui John Kirby - citat ulterior de instituția media - că trupele ucrainene au început să folosească muniția cu dispersie furnizată de SUA în cadrul contraofensivei lor împotriva Rusiei, citând doi oficiali americani și o altă persoane informată în acest sens.
Generalul de brigadă Oleksandr Tarnavski a declarat pentru CNN că munițiile cu dispersie „pot schimba radical ceea ce se întâmplă pe câmpul de luptă".
Munițiile cu dispersie împrăștie „bombele" pe suprafețe mari, ceea ce ar permite forțelor ucrainene să țintească concentrații mai mari de forțe și echipamente rusești cu mai puține cartușe.
Îți mai recomandăm Criză continuă de muniție în Ucraina. Expert: Stocurile și producția actuală nu pot susține un război bazat pe artilerieDar bombele pot, de asemenea, să nu explodeze la impact și pot reprezenta un risc pe termen lung pentru oricine le întâlnește, la fel ca minele terestre. Marea Britanie, Franța, Germania le-au scos în afara legii în cadrul Convenției privind munițiile cu dispersie, însă SUA și Ucraina nu sunt semnatare ale interdicției.
SUA au trimis modelele M864 și M483A1 de muniții cu dispersie, a relatat CNN, despre care administrația a declarat că au fost testate în ultimii ani pentru a se asigura că au o rată de ratare mai mică de 2,35%. Rata de ratare se referă la procentul de bombe care nu reușesc să explodeze și care reprezintă un risc pentru civili.
Îți mai recomandăm Atacuri ale forțelor rusești, cu 20 de răniți, în Odesa și Nikolaev. Kremlin: O tânără a murit într-un atac ucrainean din CrimeeaSUA au decis să trimită munițiile cu dispersie în primul rând pentru a ajuta la atenuarea unei potențiale penurii de muniție pe linia frontului. Nu este clar dacă cantitatea mare de muniție de artilerie pe care forțele ucrainene au cheltuit-o zi de zi ar fi fost sustenabilă pe termen lung fără munițiile cu dispersie, au declarat oficiali și analiști militari.
Președintele rus Vladimir Putin a declarat la începutul acestei săptămâni că Rusia deține un stoc de muniții cu dispersie și că va lua în considerare posibilitatea de a le folosi împotriva Ucrainei „dacă acestea vor fi folosite împotriva noastră".
Dar Rusia a folosit deja munițiile de mai multe ori în Ucraina, a relatat anterior CNN, inclusiv în zone dens populate.
Îți mai recomandăm Rusia anunță că va considera navele care se îndreaptă spre Ucraina prin Marea Neagră posibile ținte militare