UDMR cere Guvernului din care face parte să revizuiască taxele locale majorate la început de 2026

Premierul Ilie Bolojan discută cu Kelemen Hunor, liderul UDMR, la congresul partidului ce reprezintă comunitatea maghiară din România din 2025.

Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR) anunță că va iniția o revizuire a taxelor locale din cauza „furiei și dezamăgirii” oamenilor. Anunțul vine la câteva zile după ce la Miercurea Ciuc – oraș cu populație predominant maghiară – mii de oameni au cerut scăderea taxelor locale.

„Furia și dezamăgirea oamenilor sunt legitime”, spune UDMR.

„În ultimele săptămâni, am profitat de fiecare ocazie pentru a le asculta nemulțumirile. Am fost prezenți la proteste, am organizat ore de audiență și vrem să ajutăm cu toate forțele”, se mai adaugă în comunicat.

UDMR cere „oficial prim-ministrului să permită autorităților locale să reducă impozitele în limitele nivelurilor locale prevăzute de lege până la aprobarea bugetelor lor și să reintroducă scutiri fiscale, în special pentru persoanele cu dizabilități și familiile cele mai vulnerabile”.

Și dă și soluția – „Guvernul poate face acest lucru prin intermediul unui decret guvernamental de urgență”.

În plus, UDMR va propune guvernului „ca pensionarii cu pensii mici să beneficieze de sprijin specific pe parcursul anului, având în vedere vremurile dificile”.

„Înțelegem ce ne cer oamenii, familiile și întreprinderile: previzibilitate și echitate. Considerăm că aceasta este sarcina noastră în cadrul guvernului și al autorităților locale”, se încheie comunicatul UDMR.

Majorarea taxelor locale prin reforma fiscală

Pachetul fiscal care reglementează noile taxe locale a trecut prin Parlament și a fost susținut printr-o ordonanță adoptată la final de 2025.

Ordonanța obliga administrațiile locale să adopte până la 31 decembrie 2025 hotărârile privind nivelul taxelor și impozitelor pentru anul următor. Nerespectarea termenelor ar fi putut atrage sancțiuni, inclusiv sistarea finanțării de la bugetul de stat.

Imediat după publicarea noilor taxe – mai mari cu până la 100% – după 1 ianuarie 2026, au apărut reacții critice puternice în societate și în mediul politic.

Îți mai recomandăm Care e formula de calcul pentru valoarea locuinței și de ce în unele cazuri impozitul a crescut cu peste 100% față de 2025

Din această cauză, pe 11 ianuarie, Guvernul a explicat motivele și impactul majorării impozitelor și taxelor pe proprietate (clădiri, terenuri și autovehicule):

  • România era printre țările cu cea mai mică pondere a veniturilor din impozitarea proprietăților din UE (0,55% din PIB, față de media UE de 1,85%). În plus, existau disproporții majore între localități, impozitele nu țineau cont de valoarea reală a proprietăților, iar gradul de încasare era redus – peste o treime din taxe nu erau colectate. Aceasta a generat pierderi importante pentru bugetele locale, inechități între contribuabili și dependență crescută de transferurile de la bugetul de stat.
  • reforma a fost asumată încă din 2021–2022 prin PNRR și negocierea cu Comisia Europeană pentru reducerea deficitului bugetar. Decizia de implementare a fost amânată de mai multe guverne succesive, ceea ce a întârziat accesarea unor fonduri europene de peste 300–500 milioane euro și a agravat dezechilibrele bugetare locale.
  • impactul bugetar: noile impozite pe proprietate vor crește veniturile locale cu aproximativ 3,7 miliarde lei în 2026 (+30% față de 2025)
  • banii colectați rămân în bugetele locale, Guvernul nemaifiind nevoit să asigure transferuri suplimentare din cauza deficitului bugetar.
Îți mai recomandăm Guvern: Impozitele și taxele locale majorate rămân la bugetele locale, cu o creștere a veniturilor de 3,7 miliarde lei

Proteste la sfârșitul săptămânii trecute, la Miercurea Ciuc

Peste 2.000 de persoane au ieșit sâmbătă, pe 31 ianuarie, în stradă la Miercurea‑Ciuc, pentru a protesta față de creșterea taxelor și impozitelor locale, precum și a eliminării unor facilități fiscale. Deciziile, spuneau ei, conform stirileprotv.ro, sunt injuste și împovărătoare pentru familii și pensionari.

Manifestanții s-au adunat în centrul orașului și au scandat lozinci critice la adresa Guvernului și a partidelor politice reprezentate în administrațiile locale, inclusiv UDMR, pe care unii protestatari au acuzat‑o de trădare și de faptul că nu și‑a apărat interesele comunității.

Printre nemulțumiri s‑a numărat și eliminarea unor scutiri fiscale pentru persoane cu dizabilități și alte categorii vulnerabile.

Protestul de la Miercurea‑Ciuc este cel mai recent dintr-o serie de manifestații similare în alte localități din județul Harghita, unde oamenii și‑au exprimat nemulțumirea față de creșterea taxelor locale și impactul asupra veniturilor populației.

Îți mai recomandăm Guvernul vrea să schimbe radical foaia în finanțarea provinciei. Primarii sunt nemulțumiți. Disputa amână adoptarea bugetului pentru 2026

Premierul s-a întâlnit cu primarii

Marți, 3 februarie 2026, primarii din mai multe localități s‑au întâlnit la Palatul Victoria cu premierul Ilie Bolojan, pentru discuții privind reforma administrativă și pregătirea bugetului pe 2026. La final, edilii au declarat că discuțiile au avut un caracter strict administrativ, fără conotații politice, scrie news.ro.

Primarul municipiului Bârlad, Dumitru Boroș (PSD), a spus că toți participanții și‑ar dori „mai mult și mai bine” pentru comunitățile lor.

„Dacă suntem obiectivi, va trebui să se întâmple şi o schimbare la nivel administrativ”, a declarat edilul din Bârlad, după ieşirea de la Guvern.

Dumitru Boroș a explicat că reforma administrației ar trebui să funcționeze pe două planuri: reforma administrativ‑teritorială, așteptată de ani de zile, și reforma internă a primăriilor, pentru îmbunătățirea modului de funcționare.

Edilul a declarat că la întâlnire nu s-au discutat detalii concrete despre redistribuirea banilor din taxe și impozite în teritoriu; conversațiile au rămas la nivel de principii, scrie news.ro.

Primarul municipiului Roman, Laurenţiu Leoreanu, a declarat că e greu să revii asupra nivelului taxelor și impozitelor, scrie news.ro.

„E greu să se revină, pentru că legea spune foarte clar că trebuie să adopţi până la 31 decembrie, ultima ordonanţă adoptată în decembrie, până la 31 decembrie 2025, taxele şi impozitele pentru 2026. Mai mult, în anii din urmă trebuie să le aduni mult mai repede, chiar în prima parte a anului. (..) Deci e greu să vii retroactiv pe o legislaţie care deja a operat. Dacă s-ar face această mişcare în marja 008 în 02 ar fi un sprijin. Şi la facilităţi, nu ştiu în ce măsură, că, într-adevăr, facilităţile să ştiţi că au aruncat mai mult creşterea taxelor şi impozitelor”, a afirmat el.

Europa Liberă a cerut puncte de vedere privind anunțul UDMR de la partidele din Coaliție. Până la publicarea articolului nu am primit răspunsuri.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.