Autoritățile din Rusia investighează patru editori de la ziarul studențesc Doxa, pe care îi acuză de „implicarea unor minori în acțiuni potențial periculoase”. Acuzațiile vin în urma publicării unui clip video referitor la protestele în favoarea politicianului de opoziție Alexei Navalnîi .
Potrivit redacției Doxa, Armen Aramian, Vladimir Metyolkin, Natalia Tișikevici și Alla Gutnikova au fost reținuți, miercuri, pentru a fi interogați de Comitetul de Investigații, după ce le-au fost percheziționate casele și sediul ziarului. Polițiștii au confiscat laptopurile și telefoanele jurnaliștilor, spun aceștia, iar Natalia Tișikevici a adăugat că ușa locuinței sale a fost spartă de polițiști.
Tribunalul din Basmanny a decis apoi că aceștia pot să își mai părăsească locuințele doar un minut pe zi, la miezul nopții, între orele 23:59 și 00:00.
Zeci de tineri au protestat în fața tribunalului și au organizat un lanț uman în sprijinul celor patru.
Clipul video a fost publicat de Doxa în ianuarie. Acesta avertiza studenții ruși despre posibilele repercusiuni pe care le-ar putea suferi ca urmare a participării la protestele împotriva arestării lui Navalnîi organizate în 23 și 31 ianuarie.
Redactorii Doxa spun că acest clip a fost șters imediat de pe pagina de internet a publicației în urma unei decizii în acest sens a instituției de reglementare în sectorul comunicaţiilor - Roskomnadzor.
Mai mult de 10.000 de susținători ai lui Navalnîi au fost reținuți în toată Rusia la protestele din ianuarie. Mulți dintre cei ridicați de la proteste au fost amendați sau au primit pedepse cu închisoarea. Cel puțin 90 au fost acuzați penal, iar mulți alții au fost concediați de la serviciu.
Organizațiile de apărare a drepturilor omului au cerut în mod repetat Moscovei oprirea hărțuirii jurnaliștilor pentru că relatează despre sau susțin protestele, în condițiile în care ambele situații se încadrează în drepturile garantate de libertatea de expresie.
Human Rights Watch a declarat că în loc să hărțuiască jurnaliști, autoritățile ar trebui să tragă la răspundere polițiștii care atacă jurnaliști și intervin în munca acestora.
Alexei Navalnîi a fost reținut pe aeroportul din Moscova pe 17 ianuarie, la sosirea sa din Germania unde s-a recuperat în urma otrăvirii sale în Siberia, în august 2020, cu neurotoxina Noviciok.
Îți mai recomandăm Sănătatea lui Navalnîi s-a deteriorat în închisoareNavalnîi insistă că ordinul otrăvirii sale a fost dat de președintele Vladimir Putin, în timp ce Kremlinul neagă aceste acuzații.
În februarie, un tribunal din Moscova a hotărât că timpul petrecut în Germania ar fi însemnat încălcarea termenilor eliberării sale condiționate, iar opozantul Kreminului a fost condamnat la executarea sentinței anterioare.
Soția sa, Iulia Navalnaya, a anunțat recent că este din ce în ce mai îngrijorată pentru sănătatea soțului său. Acesta a intrat în greva foamei cerând atenție medicală corespunzătoare în condițiile în care a avut colegi de detenție bolnavi de TBC. Navalnîi este condamnat la 2 ani și jumătate de închisoare și se află într-o colonie penitenciară aflată la aproximativ 100 de kilometri de Moscova.
*Știre redactată de Irina Breilean, stagiară Europa Liberă
Îți mai recomandăm
Soția lui Navalnîi tot mai îngrijorată pentru viața opozantului rus: „Vorbește cu dificultate”Rusia | Șefa Alianței Medicilor, ridicată de poliție înainte să-l consulte pe NavalnîiAleksei Navalnîi a declarat greva foamei în închisoare