Premierul ungar Viktor Orban s-a întâlnit luni cu președintele chinez Xi Jinping pentru a discuta despre un potențial acord de pace cu Ucraina.
Vizita sa are loc la câteva zile după ce discuțiile pe care le-a avut la Moscova cu Vladimir Putin i-au înfuriat pe liderii Uniunii Europene, care au spus că premierul ungar nu a primit niciun mandat din partea UE pentru a purta aceste discuții la câteva zile de la preluarea președinției rotative a Consiliului European.
China a renunțat la participarea sa la summitul din Elveția și a câștigat sprijin din partea Moscovei pentru propriul său plan de pace.
Prim-ministrul indian Narendra Modi se află la Moscova și e posibil ca Ucraina să fie următoarea pe listă.
„Comunitatea internațională ar trebui să creeze condiții pentru reluarea dialogului direct și a negocierilor între cele două părți și să ofere asistență”, a spus Xi lui Orban, potrivit presei de stat chineze.
„Este în interesul tuturor părților să caute o soluție politică printr-o încetare a focului timpurie”, a adăugat el.
Orban a spus că China este „o putere cheie în crearea condițiilor pentru pace în războiul Rusia-Ucraina”, motivând întâlnirea sa cu Xi la doar două luni după ce liderul chinez a vizitat Budapesta.
Kremlinul a spus că Rusia apreciază eforturile lui Orban de a clarifica pozițiile în soluționarea conflictului.
Orban și Xi s-au întâlnit la Casa de Oaspeți de Stat Diaoyutai din Beijing, a informat presa de stat chineză, despre vizita descrisă de Orban ca a treia etapă a unei „misiuni de pace” pe care a întreprins-o fără acordul Comisiei Europene sau al Ucrainei.
„Pacea nu se va întâmpla de la sine, trebuie făcută de dragul păcii! Misiunea de pace a treia oprire: Beijing”, a scris liderul ungar pe pagina sa de Facebook.
Cea mai recentă călătorie a sa în China a avut înaintea unui summit NATO care va aborda acordarea de sprijin suplimentar Ucrainei și după ce Comisia Europeană tocmai a anunțat că va impune tarife la importurile de vehicule electrice fabricate în China.
Naționalistul Orban, care sprijină încercarea lui Trump de a se întoarce la Casa Albă, l-a întâlnit în Florida în martie, dar încă nu există indicii că se vor întâlni din nou.
Viktor Orban, a cărui țară tocmai a preluat președinția rotativă a Uniunii Europene luna aceasta, a scris pe platforma X că este într-o „Misiune de pace 3.0”.
China este o putere-cheie pentru crearea condițiilor de pace în războiul dus de Rusia în Ucraina , a declarat Viktor Orban.
„De aceea am venit la Beijing la două luni după vizita președintelui Xi la Budapesta”, a transmis premierul maghiar.
China, țară care are legături strânse cu Rusia, a încercat să obțină sprijin internațional pentru planului de pace conceput împreună cu Brazilia.
Planul celor două țări solicită negocieri de pace între Rusia și Ucraina,
China și Brazilia susțin organizarea unei conferințe internaționale de pace recunoscută atât de Rusia, cât și de Ucraina, cu participarea egală a tuturor părților.
Autoritățile din Ungaria „apreciază profund” inițiativa de pace a Chinei, scrie agenția MTI, citată de Reuters
Vizita lui Viktor Orban la Beijing vine după ce premierul maghiar a avut discuții cu președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, la Kiev, iar mai apoi a mers la Kremlin, unde s-a întâlnit cu Vladimir Putin.
Îți mai recomandăm Premierul maghiar Viktor Orban spune că i-a prezentat lui Zelenski o propunere de încetare a focului„Misiunea de pace a premierului Viktor Orban continuă”, a declarat Bertalan Havasi, purtătorul de cuvânt al prim-ministrului pentru agenția de presă de stat MTI.
Reprezentanții ministerului chinez de Externe au declarat că liderul maghiar se va întâlni cu Xi „pentru o comunicare aprofundată pe probleme de interes reciproc”, scrie AFP.
Zelenski: Orban nu poate media pacea
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a spus că Viktor Orban nu poate media pacea între Rusia și Ucraina pentru a pune capăt invaziei pe scară largă a Moscovei.
Vorbind la o conferință de presă în Polonia, Zelenski a spus că doar țările puternice, cu forțe armate mult mai puternice decât cele ale Rusiei, ar putea reuși să organizeze discuții de pace.
„Există multe astfel de țări în întreaga lume? Nu multe. Cred că SUA și China sunt astfel de țări. Și UE, nu o singură țară, ci întreaga UE. Aceasta ar putea fi într-adevăr o misiune intermediară", a spus Zelenski.
El a adăugat că Kievul rămâne deschis propunerilor din alte țări cu privire la „modelarea” drumului către pace, dar acestea ar trebui să se alinieze cu viziunea ucraineană, în special cu un plan de pace în 10 puncte, a adăugat Zelenski.
Zelenski a insistat că integritatea teritorială a Ucrainei - susținută de mai multe voturi ONU și de un Summit global pentru pace inițiat de Ucraina în Elveția luna trecută - trebuie să fie fundamentul oricărui acord de pace.
Orban, un critic al ajutorului militar occidental acordat Ucrainei, este liderul din UE care are cele mai bune relații cu Xi și Putin.
Ungaria, de altfel, este un partener comercial important al Chinei, spre deosebire de alte țări din Uniunea Europeană, care încearcă să devină din ce în ce mai puțin dependente de a doua cea mai mare economie a lumii.
Recent, președintele Chinei a vizitat Ungaria, unde companiile chinezești investesc în fabrici de mașini electrice și baterii.
Orban ajunge la Beijing la câteva zile după ce Comisia Europeană a confirmat că va impune tarife de până la 37,6% la importul automobilelor electrice fabricate în China.
Vizita lui Viktor Orban în China vine cu doar o zi înaintea summitului NATO de la Washington (9-11 iulie), în care se va discuta sprijinul pentru Ucraina.
Beijingul se prezintă ca parte neutră în război și afirmă că nu oferă asistență militară niciunei dintre părți, spre deosebire de Statele Unite și alte națiuni occidentale.
Cu toate acestea, comerțul dintre China și Rusia e în plină expansiune de la începutul conflictului.
Îți mai recomandăm Viktor Orbán: China este unul dintre pilonii noii ordini mondialeEuropa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.