Candidatul PLUS a obținut 96,3% din voturile exprimate de filialele PLUS București, dar a punctat că va candida pentru Primăria Capitalei după ce va obţine susţinerea celor două partide din Alianţa 2020 USR- PLUS.
„Câștigăm împreună sau pierdem separat. Îmi doresc un oraș și o țară cu mai mult respect și mai puțină țâfnă. Mai puțini nervi și mai mult împreună. Mai puține discuții sterile și mai multă construcție”, a spus Vlad Voiculescu,
„Orașul este ros în fiecare zi de corupția, nepăsarea și neputința celor ajunși în funcții de conducere. Infrastructura, educația, sănătatea, termoficarea și prea multe clădiri din București sunt la limita colapsului, parcă ținute de o sârmă”, a mai explicat el.
Fostul ministru spune că vrea „oameni noi în politică și administrație” și că proiectul său este Bucureștiul.
„Mandatul de ministru al Sănătăţii mi-a arătat că se poate şi în sectorul public. Repede. Bine. Fără compromisuri. Cred în comunitate şi în empatie, iar cei peste 10 ani de proiecte de comunitate mi-au arătat cu vârf şi îndesat că se poate. Se poate, atunci când oameni pasionaţi, cinstiţi şi responsabili decid să nu mai stea deoparte. Se poate, atunci când oamenii au încredere unii în alţii şi un scop mai mare decât ei înşişi", a punctat Vlad Voiculescu.
Deocamdată, situația este neclară, pentru că USR nu a luat încă o decizie în ce privește propriul candidat, dar surse din partid nu exclud posibilitatea susținerii lui Nicușor Dan. De fapt, acesta și-a anunțat de luni bune intenția de a candida, spunând că dacă nu va fi susținut de Alianța USR-PLUS va candida ca independent. Nicușor Dan pledează pentru un candidat comun al întregii opoziții și a avut deja o serie de discuții pe această temă și cu PNL.
Nicușor Dan a prezentat azi un sondaj realizat de Psyho Global Consult pe 802 persoane cu o marjă de eroare de 3,4%, care îl dă câștigător al competiției pentru București.
În ipoteza în care Nicusor Dan ar fi candidatul Alianței USR-PLUS, iar Gabriela Firea ar candida din partea PSD-ALDE-Pro Romania, Dan ar devansa-o cu aproape 10% (de la 41%, la 31%), pe locul trei situandu-se Rares Bogdan (PNL+PMP), cu 28%, arata sondajul prezentat.
De asemenea, intrebați cine ar trebui sa fie candidatul unic al Aliantei 2020 USR-PLUS la Primaria Capitalei, 30% l-au mentionat pe Nicusor Dan, urmat la mare distanta de Vlad Voiculescu (11%) si de consilierele Ana Ciceala si Roxana Wring.
Pe de altă parte, dacă Nicușor Dan aar candida fără susținerea Alianței 2020, ca independent, s-ar plasa pe locul al doilea, cu 28%, la doar un procent în urma Gabrielei Firea. Ei ar fi urmați Rareș Bogdan (22%), Vlad Voiculescu (12%), Robert Turcescu (4%), si Altii (5%).
În ultima săptămână, filialele de sector ale PLUS București, însumând 3.184 de membri, și-au ales conducerile și candidatul la Primăria Generală prin votul democratic al tuturor membrilor cu drept de vot din București.
Cei șase președinți ai filialelor de sector sunt: Diana Buzoianu (Sector 1), Silviu Șerban (Sector 2), Lucian Judele (Sector 3), Simona Spătaru (Sector 4), Iustin Roșca (Sector 5), Alin Stoica (Sector 6).