Voluntar la Isaccea: Sentimentul pe care îl am este de tristețe. Mi-aș fi dorit ca statul român să fie mai implicat

Mulți ucraineni trec noaptea vama Isaccea, în județul Tulcea, iar transportul până la București este asigurat datorită ONG-urilor care au plătit autocare. Persoanele care vor, pot rămâne peste noapte și în orașul Isaccea. Imagine generică de la punctul de trecere al frontierei.

Mii de ucraineni trec zilnic granița pe la punctul de frontieră de la Isaccea pentru a fugi de războiul ordonat de Vladimir Putin. Foarte puțini rămân în județul Tulcea, iar femeile și copiii caută un mijloc de transport spre București. De aici, încearcă să plece mai departe spre vestul Europei.

Isaccea se află în sud-estul României la granița cu Ucraina. Orașul Izmail se află pe partea ucraineană. Cozile la punctul de frontieră sunt masive, timpul de așteptare poate ajunge în unele zile și la 24 de ore.

După ce ai traversat Dunărea cu bacul și ai ajuns pe teritoriul românesc, până la București sunt 274 de kilometri pe cale rutieră. Distanța ar putea să fie parcursă în trei ore. De la Isaccea la Tulcea sunt 37 de kilometri, jumătate de oră cu mașina. Nimeni nu se duce însă la gara din Tulcea pentru a ajunge în București.

Am reconstituit traseul făcut de un migrant ucrainean între Isaccea și București, pentru a vedea care este contribuția statului român și care este cea a voluntarilor care au ajuns în orașul de lângă Dunăre. În ultimele zile, aproape 3.000 de persoane au trecut zilnic în România, din Ucraina.

Your browser doesn’t support HTML5

Vama Siret - locul de intrare în România a mii de refugiați ucraineni

George este voluntar din partea Comunității Elrond România. S-a dus la Isaccea împreună cu logodnica sa pentru a vedea cum poate să ajute. Avea la el suma strânsă de Comunitate pentru a-i ajuta pe migranții din Ucraina.

Primul lucru care l-a frapat a fost să vadă că există foarte multe resurse alimentare, dar nu există mijloace de transport.

Lucrul care lipsea cu desăvârșire era transportul pentru refugiați. Produsele erau foarte multe la Isaccea, toată sala de sport era plină ochi cu tot felul de produse, de la mâncare, la igienă, pamperși, lapte praf, absolut orice. Plus în biserică. Erau și multe medicamente”, descrie George situația găsită pe 1 martie, când a ajuns la Isaccea.

Voluntarul a luat legătură cu o firmă de transport, Augustina SRL, pentru a asigura deplasarea ucrainenilor spre București. În mai puțin de o săptămână, peste 1.000 de persoane au plecat din Isaccea cu ajutorul Comunității Elrond România. Pentru o cursă de 50 de persoane între București și Isaccea s-a plătit aproximativ 4.000 de lei. Au fost efectuate 24 de astfel de transporturi într-o săptămână.

Statul român, prin intermediul ISU Tulcea, doar anunța câți refugiați vor veni zilele următoare.

Ne-am dat seama că era mult mai benefic dacă le puneam la dispoziție autocare la anumite intervale orare. Cel mai des a fost la 10 dimineața și 11 seara. Au fost zile când am avut trei sau patru curse”, spune George pentru Europa Liberă.

Foto | Refugiații. Imaginile exodului de ucraineni care fug de război în România

Față de alte ONG-uri care veneau o singură dată să ofere transport, Comunitatea Elrond România a reușit să ofere constanță timp de o săptămână. Nu o pot face însă la nesfârșit, deoarece resursele private sunt limitate.

George ia în calcul să mai poată asigura curse între Isaccea și București pentru alte două săptămâni. Comunitatea din care provine a cumpărat și pături de trimis la Suceava, tot în sprijinul celor veniți din Ucraina.

Sentimentul pe care îl am este de tristețe. Când am ajuns acolo, mi-aș fi dorit ca statul să fie mult mai implicat, iar eu să fiu refuzat de autorități. Am citit că este o sumă din partea UE, trebuia să existe fonduri pentru situații de urgență. Mi-aș fi dorit ca statul român să ne refuze, să ne spună să alocăm banii pentru copiii orfani din România”, a mărturisit George pentru Europa Liberă.

Laudă însă eforturile primarului din Isaccea și pe cele ale ISU Tulcea.

Îți mai recomandăm „Am lăsat tot. Am luat copilașii și am plecat”. Cum sunt sprijiniți refugiații în inima Transilvaniei

Abdul Adnan conduce firma de transport Augustina SRL. Spune că a colaborat cu ISU, primăria din Isaccea și ONG-urile pentru a duce ucraineni de la Isaccea la București, dar și din Capitala României spre Tulcea.

Voluntarul George, care a reprezentat Comunitatea Elrond România, a susținut că a avut 50% reducere pentru cursele firmei Augustina SRL.

Reprezentantul firmei de transport povestește pentru Europa Liberă că au fost cazuri când a ajutat ucraineni după ce a fost rugat de Inspectoratul de Stat pentru Situații de Urgențe, iar cursele au fost gratuite. Altora le-a făcut reducere.

Primăria Isaccea ne-a solicitat autocar și am onorat cererea. ISU a solicitat sprijin că are o doamnă cu copii la București și trebuia să ajungă la Tulcea, nu cunoștea limba română. Au fost la Ambasada Ucrainei, le-am acordat sprijin, a fost transport gratuit. Într-o seară, m-a sunat subprefectul la 1 noaptea pentru un mijloc de transport spre București”, afirmă patronul firmei Augustina SRL pentru Europa Liberă.

Explică însă că orice cursă trebuie planificată din timp, deoarece șoferii au o limită de ore și nu pot conduce dacă o depășesc.

Astăzi am mai avut două curse de refugiați, una ziua, alta noaptea. Șoferii, când se prezintă la punctul de frontieră, se adresează autorităților. Toți migranții sunt înscriși pe listă, îi urcă în autocar conform listelor. Cine a comandat, plătește! Primăria Isaccea a comandat, ei urcă persoanele, eu doar am autobuzul și șoferul. Eu am factură făcută, declar cursă specială”, a explicat procedura Abdul Adnan.

Spune că nimeni nu a cerut transport doar până la Tulcea, toți vor să vină la București. Cursa costă 3.400 de lei plus TVA pentru un autocar de 51 de persoane.

Îți mai recomandăm Țară în service | Cum sunt întâmpinați refugiații ucraineni care vin prin nordul țării

Primarul din Isaccea spune că prima etapă pentru transport este efectuată de ISU, care înregistrează toate solicitările. După ce un grup este format, se decide cu ce cursă pleacă.

Duminică seară, două autocare cu femei și copii au plecat spre județul Prahova. Transportul a fost asigurat de o senatoare de la PSD, subliniază primarul.

Am avut informația că vor veni 80 – 90 de persoane, femei cu copii. Când s-au dat jos de pe bac, au intrat direct pe autocar și au plecat în Prahova”, a povestit primarul din Isaccea pentru Europa Liberă.

Recunoaște că transportul persoanelor din Ucraina se face cu banii primiți de la ONG-uri sau persoane private.

Noi plătim din sponsorizările făcute de anumite persoane. O persoană ne-a sponsorizat cu aproape 200.000 de lei pentru a susține această campanie pentru transport. Sunt destule ONG-uri care preiau aceste sarcini, avem un ONG din SUA care a preluat un transportator, suntem în discuții cu un ONG din Coreea de Sud. Firma Augustina lucrează cu un ONG din România”, descrie situația edilul.

Statul român nu intervine financiar, ajută doar la organizare

Europa Liberă a încercat să obțină o poziție oficială și de ministerul transporturilor, dar nu a primit un răspuns la întrebări. Surse guvernamentale au declarat pentru Europa Liberă că se ia în calcul ca trenul care circulă în sezonul estival între București și Tulcea să fie operaționalizat și în cazul migranților.

Îți mai recomandăm Vama suspiciunilor. Povești ale refugiaților care încearcă să ajungă în România

CFR Călători a anunțat, sâmbătă, că a încheiat un acord cu compania similară din Ungaria pentru călătoria gratuită a celor care pleacă din România. Astfel, un migrant care a ajuns la București de la Isaccea, poate continua traseul gratuit spre vestul Europei.

„CFR Călători va emite biletul gratuit până la frontieră, iar conductorul MAV (n.r. – Ungaria), mai departe pe teritoriul Ungariei până la Budapesta sau până la următoarea frontieră. Cetățenii străini care provin din Ucraina călătoresc gratuit pe teritoriul României cu CFR Călători”, au precizat oficialii români.

Cătălin Drulă, fost ministru al transporturilor și președintele interimar al USR, a criticat acțiunea Guvernului.

„Se adună din ce în ce mai multe lucruri care sunt disfuncționale. Dacă vorbim, de exemplu, de acea gratuitate pe CFR, anunțată public de ministru, vineri nu funcționa. Înțeleg că abia luni după-masă urma OUG să o operaționalizeze, e ridicol”, a susținut liderul USR.

Îți mai recomandăm Copiii din com. Știuca/Timiș vorbesc despre război. Au primit acasă refugiați din Ucraina