Aproape jumătate din populație României trăiește în mediul rural, iar copiii care vor începe școala vor avea de suferit din cauza resurselor financiare limitate în perioada epidemiei de COVID-19. În sate se ridică mari semne de întrebare, mai ales în ceea ce privește două probleme: transportul elevilor către școli și asigurarea măștilor. Din cauza noilor condiții impuse de epidemia de COVID-19, numărul copiilor care ar trebui să urce simultan într-un microbuz școlar este redus la jumătate, ceea ce va face aproape imposibil, în anumite comune, transportul. Președintele Asociației Comunelor din România, Emil Drăghici, susține într-o declarație acordată pentru Europa Liberă că masca este parte din vestimentație și va trebui să fie asigurată de părinți, deoarece primăriile de comună nu au resursele financiare. Primarii prezintă situații incredibile despre cum se realizează, în realitate, transportul școlarilor.
Pe lângă problemele existente în marile orașe înainte de începerea școlii, copiii din satele României mai au una în plus: transportul către școală. În multe comune, școlile s-au desființat din lipsă de personal sau din cauza numărului redus de copii rămași în sate. Din acest motiv, distanța între satul în care trăiește un elev și școala la care învață poate să fie de peste 20 de kilometri, ceea ce face ca transportul să devină esențial în procesul educațional. Autoritățile locale din anumite comune se declară depășite, iar apariția epidemiei de COVID-19 nu a făcut decât să agraveze situația. Cei care vor avea de suferit din cauza pasării de responsabilitate între autoritățile locale și cele centrale sunt copiii. Prinși la mijloc, ei și părinții lor, vor trebui să găsească soluțiile pentru a rezolva problema. Autoritățile ridică din umeri, arătând unele spre celelalte.
Masca obligatorie în școli reprezintă o altă problemă. Primarii de comune spun că nu au resursele financiare pentru a împărți măști elevilor și cadrelor didactice. În multe sate și comune, școala va începe fără măști gratuite pentru copii, responsabilitatea urmând să revină tot părinților pentru a le procura.
Emil Drăghici: „Masca face parte din costumația oricărui copil. E ca batistuța de odinioară”
Președintele Asociației Comunelor din România, Emil Drăghici, susține că școala va începe în bune condiții, dar cu anumite lipsuri. Prima lipsă majoră pe care copiii o vor remarca când începe anul școlar se referă la absența măștilor gratuite pe care ar fi trebuit să le asigure autoritățile. Elevii vor trebui să vină cu ele de acasă.
„Nu poți să dai tuturor, să ne ierte Dumnezeu, până acum copiii nu au mers nicăieri? Le-a dat cineva măști? Așa cum îi dă șosete, chiloțel și masca face parte din vestimentația oricăruia dintre noi. Acolo unde sunt bani se dau măști, acolo unde nu sunt, vedem cum găsim soluții. În numele lui Dumnezeu, măștile fac parte din costumația oricărui copil! Atunci să dăm și maiouri și chiloței și șosete? Masca face parte din costumația fiecărui dascăl sau copil”, a susținut președintele Asociației Comunelor din România (ACoR) în exclusivitate pentru Europa Liberă.
Emil Drăghici a comparat măștile din perioada COVID-19 cu batistele pe care elevii din generațiile anterioare erau obligați să le aibă zilnic la ei.
„Noi avem o anumită vârstă, nouă ne dădea cineva batistuța cu care mergeam la școală? Ne-o puneau părinții în buzunărel și plecam la școala. Ei, asta e și masca. Batistuța care era cândva obligatorie, trebuie să fie și acum, e masca. Eu aveam cel puțin un set de batiste”, a spus președintele ACoR.
Despre tablete nici nu poate să fie vorba, chiar dacă tocmai copiii din mediul rural au cea mai mare nevoie de ele. Eșecul licitațiilor organizate de Guvern pentru tablete și măști, se va vedea cel mai mult în mediul rural, susțin primarii de comune.
„Tabletele școlare sunt ca manualele școlare. Ne-am ocupat noi, primarii, de manualele școlare? E în responsabilitatea autorităților centrale, e o obligație. Dreptul la educație nu e doar pentru cei cu bani, deși se ajunge în situația că cel care are, oase roade”, a adăugat Emil Drăghici.
Îți mai recomandăm Început de an școlar în pandemie. Directorii pregătesc școlile cum pot, profesorii se tem că „vor cădea precum muștele” în fața virusuluiDilema unui primar: cum transporți zilnic cu un microbuz de 14 locuri peste 250 de copii
Autoritățile locale cer de ani buni Guvernului să preia responsabilitatea financiară pentru transportul elevilor și al profesorilor. În perioada pandemiei de COVID-19, problema s-a acutizat din cauza faptului că microbuzele școlare nu vor mai putea să fie umplute la capacitate maximă, fiind obligatorie respectarea regulilor sanitare.
Primarii spun că numărul copiilor care vor putea să fie transportați cu un microbuz școlar reprezintă jumătate din numărul locurilor pe scaun. Până acum, în microbuzele de 16 locuri intrau și 30 de copii, conform mărturiilor primarilor, dar din 14 septembrie ar trebui să poate merge doar 8 copii. Astfel, numărul curselor ar trebui majorat consistent, ceea ce va face ca transportul elevilor să dureze peste trei ore, doar pentru ducerea la școală.
Primarul comunei Tarcău, județul Neamț, are o dilemă: cum va transporta 250 de copii spre școala din comuna, de la distanțe de peste 20 de km, cu un singur microbuz școlar de 14 locuri. În întreaga comună funcționează o singură școală, celelalte au fost închise în anii trecuți.
Înainte să înceapă pandemia de coronavirus, în microbuzul școlar erau înghesuiți până la 30 de copii, conform mărturiei primarului Iulian Găină.
„Începea să care de la șase dimineața, gândiți-vă la ce oră îi trezea pe copii, până la 8.30 când începeau cursurile. Au fost și copii care au adormit în mașină și nu i-a mai văzut șoferul și i-a plimbat și la deal, și la vale trei -patru curse, au adormit pe scăunele acolo în spate. E normal, dacă îl trezești la 5.30 și îl sui într-un microbuz, unde e oleacă de căldură și o liniște totală dimineața, cum să nu dormi atâția kilometri. Eu vreau să iau lecții de la alți primari, să văd și eu cum transportă ei copiii”, a mărturisit primarul comunei din județul Neamț.
Primarul recunoaște că nu este pregătit pentru începerea anului școlar.
„Pandemia ne-a dat totul peste cap. Comuna Tarcău are în dotare un singur microbuz cu 14 locuri în care șoferii, ce-i drept, au luat la capacitate maximă, au pus și 28-30 de copii înainte de coronavirus. Nu poți să lași copilul flămând în fața școlii, să te duci 20-22 de kilometri unde îi duc pe copii și să îi spui: stai că mai vin o dată după tine. Sau cei care stau la 5-6 km, stați că eu mă duc la cei de la 20 de km. Este un haos, șoferii au fost obligați să pună în mașină câți copii se poate, deși legea nu permite așa ceva. Asta a fost înainte de pandemie”, a povestit pentru Europa Liberă primarul din Tarcău.
Alte școli în comuna Tarcău nu sunt, iar naveta zilnică este singura soluție. Unii părinți au preferat să își ducă copiii la alte unități de învățământ din localitățile apropiate.
„E singura școală din comună care a rămas, restul le-au închis pe toate. Am terminat o școală în satul Brateș, la 15 kilometri, modernă, căldură, baie, încălzire în pardoseală, totul elegant, geamuri termopane, loc de odihnă pentru copii, a funcționat vreo trei luni pe urmă a închis-o. A fost mai eficient să aduci 30 de copii la școală la Tarcău, decât să duci un învățător sau profesor. Sunt cinci sate în comună, dar există o singură școală și o singură grădiniță în Tarcău”, a explicat edilul.
Problemele din comună nu se opresc aici. Măștile lipsesc cu desăvârșire, dezinfectant mai este ce a rămas din primăvară.
„Sunt îngrozit! Nu am dezinfectat școlile că nu avem bani, mi-a rămas niște dezinfectat, vreo 60 litri, din achiziția din martie-aprilie, pe care l-am distribuit. Am gel pentru copii pentru trei luni, am vreo 80 de sticle de un litru. Măști nu am nici una. Deși este 80 de bani acum, nu mai dă nimeni. Am o parte din produse pe care le-am achiziționat și nu le-am putut plăti, nu avem bani în buget”, a dezvăluit primarul.
Alegerile sunt aproape, iar edilul, care a candidat în 2016 din partea PSD, reprezintă acum ALDE la scrutinul din 27 septembrie. Copiii încep însă școala pe 14 septembrie, iar în comuna Tarcău din județul Neamț sunt mai multe probleme decât soluții.
Îți mai recomandăm Incertitudinile începerii anului școlar în București. Distanțarea de 1 metru, de la plexiglas la ”băncuțe individuale” și sistemul mixtComună în Mehedinți: Carburant pentru o lună, măști pentru o lună. Dumnezeu cu mila după aceea!
Marian Răducan este primar în comuna Sisești, județul Mehedinți, din 1992. A fost la acel moment cel mai tânăr primar din România, la 25 de ani. A candidat independent, apoi sub sigla PDSR și PSD, a trecut și la PDL, înapoi la PSD, iar acum candidează din nou ca independent.
Localitatea se află la 25 de kilometri de Turnu Severin, dar problema transportului elevilor este una extrem de acută. Comuna se poate lăuda că are trei microbuze școlare, nu doar unul ca în cazul din Neamț. Trei microbuze școlare la cheie, cu Inspecția Tehnică Periodică efectuată la zi, dar fără șoferi. Primarul spune că nu are resursele financiare necesare în bugetul local pentru a angaja șoferi. Suma necesară pentru a avea încă doi șoferi este de 8.000 de lei lunar, spune edilul.
„Începând cu clasele de la grădiniță, cu preșcolarii, și până la liceu trebuie să aducem 334 de elevi. Distanța maximă este de 23 de kilometri între sate. Avem repartizate de la Ministerul Educației un număr de trei microbuze, dar nu este în circulație decât unul, celelalte două sunt pregătite, dar nu avem șoferi. Nu avem cu ce să îi plătim. În 2015, am achiziționat din fondurile primăriei un autocar de 57 de locuri cu care am reușit să aducem copiii, iar autocarul are șofer. În condițiile actuale de COVID-19, putem merge pe o tură cu 36 de elevi în autocar și microbuz. Ne trebuie 10 ture, pe care noi le facem cam în două ore și jumătate spre trei. Începem să aducem copiii de la ora șapte și până la ora 9. Am decis să începem cu cei mari de la liceu, la ora 6.45, iar după cei mici, de la grădiniță, să ne ducem după 8.30”, a precizat primarul Răducan pentru Europa Liberă.
Edilul susține că primăria pe care o conduce are nouă angajați, inclusiv el, iar în primărie nu se acordă bonuri de masă sau tichete de vacanță.
Banii pentru motorina necesară microbuzului și autocarului ajung până pe 15 octombrie, doar o lună de școală. Tot până la 15 octombrie poate asigura și măști pentru copiii din comună. Dezinfectantul ajunge tot pentru o lună.
„Dacă nu vor veni bani de carburant, va fi o mare problemă. Să zic că 30 de zile o rezolv din economiile pe care le-am făcut. Pentru 30 de zile, din veniturile proprii, putem să asigurăm măști. După 30 de zile, Dumnezu cu mila! Gândiți-vă că avem nevoie de 1.200 de măști zilnic. La dezinfectanți avem totul asigurat pentru maximum o lună de zile. Până acum nu am primit nimic de la centru, am asigurat numai din veniturile proprii”, a declarat Marian Răducan pentru Europa Liberă.
Îți mai recomandăm Ministerul Educației: Aproape un sfert din școli nu au internetPrimar Brăila: „Tot părinții vor trebui să cumpere măști”
Dacă în cazul comunelor, achiziția de măști pare să fie o problemă majoră, Europa Liberă a încercat să vadă dacă problema măștilor se regăsește și într-un municipiu de mărime medie. Primarul din Brăila, Viorel Dragomir, crede că tot părinții și autoritățile locale vor trebui să rezolve problema măștilor. Copiii vor trebui să rezolve singuri problema, împreună cu familia lor.
„Guvernul a anunțat că va asigura măștile apoi s-a răzgândit. Tot guvernul a anunțat că va asigura și tablete, dar a dat chix. Pentru primării este foarte greu să asigure măști. Am făcut un calcul la numărul de elevi, școlile din Brăila au nevoie de 300.000 de măști în fiecare săptămână doar pentru elevi, ceea ce înseamnă 1.2 milioane de măști lunar. Dacă adăugăm și profesorii, vă dați seama la ce cifră ajungem. Cu siguranță se va face ca întotdeauna, tot părinții sau autoritățile locale vor trebui să cumpere măști. Cine trimite copilul la școală, va trebui să îi asigure și masca”, a afirmat primarul Dragomir.
Școala este programată să înceapă pentru 14 septembrie, existând trei scenarii de lucru în funcție de numărul de îmbolnăviri din fiecare localitate. Guvernul a eșuat în a livra la timp, în urma licitațiilor organizate, numărul necesar de măști și tablete.
Îți mai recomandăm Firma care trebuie să furnizeze măștile acuză guvernul că vrea să rezilieze ilegal contractul