Linkuri accesibilitate

Învățătoare, reținută la Satu Mare, după ce a folosit spray lacrimogen pe doi copii


O învăţătoare din Satu Mare a fost reţinută pentru rele tratamente aplicate minorului şi purtare abuzivă şi urmează să fie prezentată, joi, instanţei, după ce a atacat, miercuri, cu spray paralizant doi elevi care îi deranjau ora, scrie Mediafax.

„Am fost sesizaţi că o învăţătoare la oră a pulverizat spray lacrimogen către doi elevi, de 6 şi 7 ani, unul în clasa pregătitoare şi altul în clasa a I-a pe motiv că au deranjat la oră. Femeia a fost reţinută şi urmează să fie prezentată instanţei pentru măsurile legale”, a declarat purtătorul de cuvânt al IJP Satu Mare, Paula Cochera.

Cei doi elevi au fost duşi la dispensar, dar nu au avut nevoie de spitalizare. În urma incidentului, toată şcoala a fost evacuată.

Conducerea Inspectoratului Județean Școlar Satu Mare a deschis o anchetă în acest caz. Călin Durla – inspectorul general școlar – a precizat pentru PresaSM – că îi va desface contractul de muncă, pe motiv că: ”nu poți să invoci legitima apărare în fața unor copii de șase ani. Dacă erau copii de liceu am mai fi înțeles. Îi vom desface contractul de muncă, indiferent ce spune procuratura”.

„A greșit, e clar. E clar, un cadru didactic nu trebuie să aibă asupra sa o armă albă”, a spus directorul școlii, Ciprian Balog. Acesta a precizat că elevii vor fi consiliați de specialistul școlar.

Facebook Forum

Vrei să primești știrile zilei pe e-mail?

XS
SM
MD
LG