Președintele Klaus Iohannis spune că șansele de organizare a alegerilor anticipate au scăzut la cincizeci la sută după decizia de luni a CCR.
Curtea Constituțională a declarat neconstituțională desemnarea lui Ludovic Orban premier după ce guvernul său a fost demis prin moțiune de cenzură, fără o majoritate parlamentară care să-l susțină.
Cât privește obligarea celui desemnat de a crea o majoritate, așa cum a anunțat luni CCR, președintele Iohannis a spus că nu este datoria să caute construirea de majorități, ci a celui desemnat, dar a spus că așteaptă motivarea deciziei CCR.
„Încă nu am ajuns acolo să pot eu să ghicesc majoritățile sau să le stabilesc eu, nici nu este treaba președintelui, este treaba parlamentului să găsească majoritățile. Mai exact este treaba celui desemnat să-și găsească o majoritate între partidele parlamentare. Însă, ceea ce se va întâmpla vom vedea după citirea motivării”, a spus Klaus Iohannis.
El a respins încă categoric posibilitatea creării unui guvern de uniune națională.
Întrebat unde crede că a greșit PNL din moment ce nu a fost îndeplinit niciunul dintre obiectivele anunțate la începutul anului, alegeri anticipate și alegerea primarilor în două tururi, președintele a spus că PNL nu a greșit.
„PNL nu a greșit. PNL guvernează responsabil, rezonabil și cu cele mai bune intenții, dar așa cum am spus și la începutul anului, și acum 10 minute, dacă se ajunge sau nu la anticipate, nu ține doar de voința Președintelui și nici de voința unui partid, ține de o întreagă conjunctură politică, iar alegerea primarilor în două tururi a fost și este o dorință de-a mea. Este și a fost dorința PNL. Nu s-a putut realiza din simplul motiv că PSD a adunat din nou o majoritate toxică, care s-a opus prin moțiune de cenzură instituirii acestei modificări în legislația electorală. Deci nu, nu PNL a greșit, ci PSD care se opune oricăror reforme și progrese. Din acest motiv cred că avem nevoie de un nou legislativ”, a spus Klaus Iohannis.
Curtea Constituțională a admis luni sesizările făcute de președinții PSD ai Camerei Deputaților și Senatului și „a constatat existența unui conflict juridic de natură constituţională între Președintele României și Parlamentul României, în legătură cu desemnarea de către Președintele României a candidatului Ludovic Orban la funcția de prim-ministru, prin Decretul nr. 82/2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.88 din 6 februarie 2020”, se spune în decizia CCR dată luni.
De asemenea, CCR a decis ca președintele României să desemneze alt candidat pentru funcția de premier.
„(...) Președintele României va proceda la o nouă desemnare a candidatului pentrufuncția de prim-ministru”, a mai decis Curtea Constituțională.
Curtea a decis ca desemnarea unui premier să țină cont de „asigurarea coagulării unei majorități parlamentare”.
„Curtea a constatat, în esență, în acord cu Decizia CCR nr.80/2014, că desemnarea candidatului la funcția de prim-ministru trebuie să aibă ca scop asigurarea coagulării unei majorități parlamentare în vederea formării unui nou Guvern. Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică, potrivit art.36 din Legea nr.47/1992, Preşedintelui României, președintelui Camerei Deputaţilor şi președintelui Senatului”, mai spune CCR.
După decizia CCR ședința de învestitură a cabinetului Orban 2 a fost amânată din lipsă de cvorum. În sală nu erau decât parlamentarii PNL și USR.
Citește și: