Președintele Klaus Iohannis ar urma să anunțe în Parlament, în prima săptămână a lunii aprilie, declanșarea unui referendum național, care să aibă loc concomitent cu alegerile europarlamentare din 26 mai, conform unor surse politice consultate de Europa Liberă. Deocamdată, în ieșirile sale publice, Klaus Iohannis a anunțat doar că „este aproape hotărât” și că „reevaluează ideea” să declanșeze referendumul, dar că la Cotroceni se lucrează la acest demers.
Parlamentul trebuie să voteze asupra inițiativei președintelui, însă votul are doar un caracter consultativ, astfel că Guvernul este obligat să organizeze referendumul inițiat de președinte.
Deocamdată, la Cotroceni se lucrează la stabilirea întrebării cu care vor fi consultați cetățenii României. Conform surselor politice ale Europa Liberă, se fac sondaje și focus grupuri, pentru a testa cum ar trebui să sune întrebarea. Aceasta ar urma să se refere la modificările aduse de guvern legilor justiției, dar și la independența magistraților. Stabilirea acestei întrebări este un demers delicat, pentru că ea nu poate fi nici prea vagă, la modul general, dar nici prea tehnică.
Marți, președintele i-a chemat la Cotroceni pe mai mulți reprezentanți ai societății civile, pentru a discuta cu ei cum ar trebui să arate referendumul și ce problemă să adreseze exact. Printre participanți, conform anunțurilor făcute pe Facebook, se vor număra Elena Calistru (Funky Citizens), Mihai Polițeanu (Inițiativa România) sau jurnalista Emilia Șercan.
Palatul Cotroceni ar încerca de asemenea să evite suprapunerea cu inițiativa cetățenească „Fără Penali”, în numele căreia USR a strâns peste un milion de semnături și care a fost deja depusă la Parlament și a ajuns și la Curtea Constituțională. Judecătorii constituționali urmează să se pronunțe pe legalitatea ei.
Guvernul PSD-ALDE este obligat să organizeze referendumul inițiat de Iohannis. Totuși, potrivit unor surse politice, PSD ar intenționa să organizeze secțiile de votare pentru referendum separat de cele pentru votul la europarlamentare, lucru care ar îngreuna procesul de votare pentru cetățenii ieșiți la urne. Același lucru s-a întâmplat și în 2009, când fostul președinte Traian Băsescu a organizat referendum pentru reorganizarea Parlamentului, odată cu alegerile prezidențiale.
România și referendumurile ei. Iohannis vine cu al optulea
În ultimii 30 de ani, în România au fost organizate șapte referendumuri, însă doar unul singur a întrunit pragul minim de participare și a putut fi pus în aplicare. Spre deosebire de interesul pentru alegerile locale, parlamentare sau prezidențiale, apetitul românilor pentru participarea la consultări populare este redus, mai ales dacă miza nu este suficient de mare.
Astfel, în ultimele două decenii, România a cunoscut două referendumuri pentru revizuirea Constituției, două pentru suspendarea președintelui și trei care vizau sistemul electoral și componența Parlamentului. Dacă primele patru au avut caracter obligatoriu, celelalte au fost doar consultative. Cea mai mare rată de participare (55,7%) a fost înregistrată în 2003, atunci când Constituția a fost modificată în vederea aderării la NATO și integrării în UE, în timp ce, în 2018, a fost consemnat cel mai scăzut interes - doar 21% dintre românii cu drept de vot exprimându-și părerea în cadrul plebiscitului privind redefinirea familiei.
Referendumul pentru redefinirea familiei. Referendumul pentru redefinirea familiei în Constituție, care a avut loc pe 6-7 octombrie 2018, este consultarea populară cu cea mai mică rată de participare: puțin peste 21% din cei peste 18 milioane de cetățeni cu drept de vot s-au prezentat în cele două zile pentru a înlocui din textul Constituției sintagma „între soți”, atunci când vine vorba despre definirea familiei, cu precizarea „între un bărbat și o femeie”. În ciuda dezbaterilor aprinse pe care le-a generat, primul referendum național organizat la inițiativa cetățenilor nu a adunat însă un procent semnificativ pentru a putea fi validat, chiar și în condițiile în care, pentru prima dată, pragul de participare a scăzut de la 50% plus unu la doar 30%. Iar paradoxul acestui referendum merge și mai departe căci, deși peste 3 milioane de persoane au semnat inițiativa cetățenească, la vot abia s-au prezentat patru milioane de votanți.
Referendum pentru Constituția europeană. În 2003, guvernul condus de Adrian Năstase a organizat referendumul pentru modificarea Constituției, în sensul armonizării legislației autohtone cu cea europeană, în vederea aderării la NATO și integrării României în UE. Exceptând referendumul pentru adoptarea Constituției din 1991 (unde s-au prezentat la urne peste 10,9 milioane de alegători, dintre care 77% au votat „da”), era prima consultare națională cu mize extrem de importante pentru viitorul României. Printre modificările aduse legii fundamentale au fost mărirea mandatului președintelui României la cinci ani, dreptul președintelui de a sesiza Curtea Constituțională pentru soluționarea conflictelor juridice de natură constituțională dintre autoritățile publice, vârsta minimă pentru alegerea în Senat a fost redusă la 33 de ani și, tot în materie electorală, era prevăzută posibilitatea ca cetățenii români să aleagă și să fie aleși în Parlamentul European.
Totodată, mai era prevăzută eliminarea serviciului militar obligatoriu, garantarea și ocrotirea în mod egal a proprietății private indiferent de titular, garantarea egalității de șanse între bărbați și femei, pentru ocuparea funcțiilor și demnităților publice.
Organizat timp de două zile, pe 18-19 octombrie 2003, la referendum au votat peste 9,9 milioane de români, reprezentând 55,7% din numărul total al alegătorilor. Într-o proporție covârșitoare (89,7%), alegătorii au fost de acord cu modificările propuse. Totuși, cu o participare modestă în prima zi (de circa 14%, potrivit presei vremii), referendumul a reușit să strângă aproape miraculos, până duminică, la închiderea urnelor, procentul necesar validării acestei consultări populare. Deși suspiciunile de fraudare nu au lipsit (vot multiplu sau folosirea urnei mobile dincolo de limitele legale), acestea nu au fost confirmate, iar referendumul a fost validat.
Referendumuri pentru demiterea președintelui. Pe 19 mai 2007, românii au fost din nou chemați la urne pentru a spune dacă sunt sau nu de acord cu suspendarea președintelui Traian Băsescu. Anterior, PSD depusese la Parlament un document prin care solicita inițierea procedurii de suspendare. Printre motivele invocate atunci de social-democrați se număra și încercarea lui Traian Băsescu de a se substitui Guvernului și premierului sau interferența în treburile justiției. A fost creată o comisie de anchetă parlamentară, care la finalul lunii martie a redactat un raport de 700 de pagini prin care demonstra că președintele a încălcat Constituția. Deși Curtea Constituțională a dat aviz negativ, acesta era doar consultativ, așadar în aprilie, Parlamentul României a votat suspendarea șefului statului cu 322 de voturi „pentru”.
Timp de o lună, președinte interimar a devenit Nicolae Văcăroiu, pe atunci președinte al Senatului. Votul popular din mai nu a întrunit însă numărul minim pentru validarea referendumului - doar 44,45% dintre cetățenii cu drept de vot s-au prezentat în acea sâmbătă la urne. Cu toate acestea, 24,75% au fost în favoarea suspendării, în timp ce 74,4% pentru menținerea în funcție a președintelui.
La cinci ani distanță de la demersul „coaliției 322”, Traian Băsescu ajungea, din nou, la mâna alegătorilor. În iulie 2012, USL a depus în Parlament un document prin care președintelui Traian Băsescu i se aduceau mai multe acuzații, inclusiv faptul că șeful statului declarase că nu va numi un premier din partea USL, chiar dacă aceasta va obține majoritatea în Parlament. Cum avizul Curții Constituționale este consultativ, parlamentarii au votat cu 265 de voturi „pentru” suspendarea președintelui. Interimar în funcția de șef al statului devine Crin Antonescu, pe atunci președinte al Senatului.
„Sunteți de acord cu demiterea Președintelui României, domnul Traian Băsescu?” a fost întrebarea la care românii cu drept de vot au fost rugați să răspundă pentru a doua oară. Spre deosebire de primul referendum de suspendare a președintelui, de această dată peste 87% dintre alegători au fost de acord cu demiterea șefului statului. Dar nici referendumul din 29 iulie 2012 nu a fost validat, la vot prezentându-se doar 46,23% dintre alegători.
Referendumul pentru votul uninominal. Anul 2007 a cunoscut două referendumuri, la distanță de doar câteva luni. După referendumul invalidat pentru suspendarea sa, Traian Băsescu a decis să îi întrebe pe români dacă sunt de acord cu introducerea votului uninominal majoritar cu două tururi pentru alegerea membrilor Parlamentului României, în contextul în care până atunci parlamentarii erau aleși pe listă. Referendumul a fost organizat pe 25 noiembrie, în aceeași zi cu primele alegeri europarlamentare la care participa România în calitate de proaspăt membru al UE. Cu o prezență la vot de doar 26,51%, referendumul a fost invalidat. Chiar dacă peste 81% dintre cei care s-au prezentat la urne au votat în favoarea acestui sistem, oricum votul exprimat de alegători în cadrul unui referendum pe teme de interes național nu este decât pur consultativ și nu are caracterul de a crea obligații din punct de vedere legislativ.
De altfel, sistemul de alegere al parlamentarilor a fost schimbat un an mai târziu, în 2008, însă a fost introdus un sistem uninominal într-un singur tur cu distribuție proporțională a mandatelor, ceea ce a dus la creșterea numărului parlamentarilor.
Referendumurile pentru Parlament unicameral și reducerea numărului de parlamentari. Odată cu alegerile prezidențiale din 2009, președintele Traian Băsescu, care candida pentru un al doilea mandat, a propus două referendumuri: pentru revenirea la Parlamentul unicameral și pentru reducerea numărului de parlamentari la 300. Astfel, pe 22 noiembrie 2009, alegătorii au primit trei buletine de vot: pentru primul tur al alegerilor prezidențiale și pentru cele două referendumuri. Cu o prezență de 50,9%, cele două referendumuri au fost validate, românii pronunțându-se covârșitor atât în favoarea reducerii numărului de parlamentari cât și pentru parlament unicameral. Cu toate acestea, cum rezultatul referendumului este unul consultativ, potrivit legislației, decizia era la latitudinea parlamentarilor. Dacă introducerea Parlamentului unicameral ar necesita revizuirea Constituției, pentru reducerea numărului de parlamentari, ar fi necesară o lege care să fie votată de legislativ.
