Amnistia fiscală propusă de Eugen Teodorovici, prin ordonanță de urgență, vizează peste 2.700 de firme, atât private cât și de stat, care au datorii la stat de peste 1 milion de lei fiecare, precum și aproape 23.000 de persoane fizice cu datorii mai mici de 1 milion de lei fiecare. Datoriile pe care statul le are de încasat de la acești datornici se ridică la 5,1 miliarde de euro de la firmele cu datorii mai mari de 1 milion de lei și la 7,6 miliarde de euro de la cetățenii români sau străini, precum și de la sedii sau sucursale ale unor firme cu datorii sub un 1 milion de lei, conform unui document prezentat de Teodorovici la un eveniment și citat de Hotnews.
Amnistia fiscală se bazează pe scenariul că ANAF va reuși, prin oferirea acestor facilități fiscale, să recupereze în primă fază 1 miliard de lei (peste 200 de milioane de euro).
În cazul firmelor cu datorii de peste un milion de lei la stat, amnistia fiscală presupune aplicarea pentru un plan de restructurare și eșalonare a datoriei, care însă vine la pachet cu un plan de restructurare a firmei respective. Este vorba de un plan de restructurare similar cu cel necesar firmelor care intră în insolvență, arată proiectul lui Teodorovici, plan care ar trebui întocmit de experți independenți.
Facilitățile oferite firmelor care aplică pentru o astfel de restructurare includ plata eșalonată a datoriilor, conversia în acțiuni a obligațiilor bugetare, darea în plată a unor active și anularea unor obligații bugetare cu 30%-50%.
Debitorii care intră în această amnistie fiscală sunt obligați să plătească imediat restanțele bugetare care au termen în 2019, apoi în 2020 să plătească 10% din datoriile totale, iar din al treilea an până cel mult în al șaptelea an să achite toată datoria rămasă (și redusă), conform planului de restructurare convenit cu ANAF.
În cazul datornicilor cu debite de peste 1 milion de lei, care nu aplică pentru restructurarea datoriilor la ANAF, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a acestei legi, Fiscul trebuie să ceară insolvența firmelor respective.
În cazul persoanelor fizice sau a sucursalelor și sediilor de firmă cu datorii sub un milion de lei, amnistia fiscală presupune ștergerea tuturor penalităților acumulate la datoriile existente, cu condiția ca datoriile să fie achitate până la 30 noiembrie 2019.
Ministrul de Finanțe consideră că amnistia fiscală este o măsură benefică pentru economie, însă este contrazis de Camera de Comerț Americană din România (AmCham), pentru că este nedreaptă pentru cei care își plătesc obligațiile la timp și pentru că nu încurajează un comportament fiscal corect.
„Să aduci o amnistie fiscală prin care să ierţi pe cineva de datorii înseamnă să nedreptăţeşti, fără să existe un temei justificat în baza căruia unii au plătit şi alţii nu, creează un dezechilibru major şi încurajează un comportament nesănătos. Dacă s-a dat o amnistie fiscală acum, înseamnă că se aşteaptă să se dea o amnistie fiscală şi mai târziu: Hai să nu mai plătim! Mediul de afaceri nu susţine amnistii fiscale decât în cazuri bine justificate, care au un sens economic şi stimulează comportamentul corect al contribuabililor şi nu oportunităţi. Am militat pentru amnistie în 2015. În contextul în care legea era contradictorie. Una spunea Codul fiscal, alta spuneau normele. Era nevoie de o punte de legătură. Cei care primeau 15 lei alocaţie trebuiau să plătească 500 de lei contribuţie la asigurări sociale de sănătate. Aceea era legea, plăteai la nivelul salariului minim. Acelea erau momente şi motive pentru care noi, mediul de afaceri, am susţinut necesitatea unei amnistii fiscale”, a declarat Ionuț Simion, președintele AmCham, săptămâna trecută, conform Agerpres.
Facebook Forum