Guvernul a aprobat o OUG prin care Ministerul Finanțelor, prin ANAF, poate prelua activele eficiente ale marilor companii energetice de stat, pentru a le scăpa astfel de datorii, dar Otilia Nuțu, specialist pe energie al Expert Forum, crede că această „formă mascată” de ajutor nu rezolvă cu adevărat problema pe care o au aceste companii.
Practic, activele funcționale ale sistemului vor fi grupate în entități „care vor putea funcționa strict pe termenii de eficienţă, fără a mai crea datorii în sistemul energetic”, a spus Florin Radu Ciocănelea, consilier al premierului Viorica Dăncilă, în momentul în care a anunțat adoptarea ordonanței de urgență.
Printre companiile vizate sunt Complexul Energetic Hunedoara sau Elcen, care, potrivit datelor de la Ministerul de Finanțe au acumulat datorii în 2018, de 4,3 miliarde de lei (aproape un miliard de euro).
Anterior, Guvernul a încercat să elimine aceste datorii acordând un ajutor de stat companiilor din energie, declarat ilegal de Comisia Europeană.
Otilia Nuțu atrage atenția că este „o formă mascată de ajutor” care nu rezolvă problema acestor companii care merg pe pierdere de foarte mulți ani, în ciuda faptului că „au tot primit tot felul de forme de ajutor de stat, de la faptul că nu au plătit la timp pentru emisiile de dioxid de carbon, de la faptul că li s-a dat prioritate pentru a furniza anumite servicii în sistemul energetic. Toate acestea au fost un fel de subvenții care au fost ajutor de stat ilegal. Cu toate astea, ele nu au reușit să supraviețuiască”.
În opinia ei, nu este clar nici modul în care ANAF își poate recupera concret valoarea datoriei pe care o are la Complexul Energetic Hunedoara de pildă, fiindcă centralele nu pot fi vândute.
„Mai mult, înțeleg că centralele vor continua să fie folosite în sistemul energetic sub forma unei concesionări înapoi la ministerul energiei. Adică, eu îți datorez ceva, își dau un activ, dar tu mi-l dai înapoi să îl folosesc. Nu știu cine ar putea să creadă așa ceva”.
Există deja și un precedent în acest sens, amintește experta – este vorba de cazul Termoficare Iași, care nu s-a dovedit a fi unul de succes, deși a urmat aproximativ același traseu, în ecuație intrând inclusiv companii private care au făcut investiții, dar și atragere de fonduri europene.
De aceea, ar fi necesară mai degrabă o „restructurare la sânge” a companiilor decât simpla ștergere a datoriilor, care, în timp, se pot aduna din nou, chiar dacă ar funcționa sub umbrela altei companii, mai explică experta.
În plus, există riscul ca această măsură să fie considerată ajutor de stat de către Comisia Europeană.
„Realitatea este că trebuie închis tot ce nu poate să facă profit sub nicio formă. Și sigur că poate este nevoie de niște centrale pe care să le ai de rezervă la un anumit moment dat, că cine știe ce se întâmplă cu sistemul energetic, dar nu poți să faci lucrurile în forma asta. Trebuie să te gândești foarte clar care dintre centralele astea funcționează și ar putea să furnizeze energie electrică și pe acelea le ții, într-o formă sau alta. Dar nu poți să menții o companie care face datorii de miliarde în fiecare an, sau să ai centrale care nu funcționează deloc”, a mai punctat Otilia Nuțu.
Facebook Forum