„Într-un fel, Bulgaria este deja în zona euro”, spune Krassen Stanchev, profesor bulgar de analiză macroeconomică la Universitatea din Sofia, amintind că țara sa are prin lege, încă din 1997, moneda națională, leva, legată mai întâi de marca germană și ulterior de moneda europeană.
La vremea aceea, România se lupta cu intrarea în incapacitatea de plată din cauza creditelor neperformante, acordate pe criterii politice de administrația Iliescu-Văcăroiu, care au ruinat sistemul bancar - pierderi de miliarde de euro au fost preluate atunci la bugetul de stat de la fosta Bancorex și fosta Bancă Agricolă.
În Bulgaria, rațiunea de a avea un sistem fix de schimb a venit ca urmare unei crize de proporții. „Inflația a fost în 1996 de 500%, pentru ianuarie 1997 a fost 1.500%, iar pentru prima săptămână din februarie a fost de 3.000%. A fost printre cele mai mari inflații din secolul XX. Hiperinflația a fost mai mare în Bulgaria decât în Rusia în timpul Revoluției bolșevice. În această situație nu ai foarte multe marje de manevră”, a explicat profesorul bulgar introducerea Consiliului Monetar și transpusă în lege în același an. Pe termen scurt, a presupus o serie de eforturi din partea companiilor și populației fiindcă moneda națională nu se mai devaloriza. Pe termen lung, atrage atenția profesorul „rezultatele au fost relativ bune”.
În ultimii zece ani, Bulgaria a îndeplinit aproape toate criteriile pentru a putea adera la zona euro.
„Problema este ultima etapă: intrarea în mecanismul ratelor de schimb (ERM II). Nicio țară nu a fost acceptată în acest mecanism în ultimii zece ani, pentru că zona euro era în criză și nu s-a mai dorit extinderea”, atrage atenția Georgi Angelov, senior economist al Fundației pentru o Societate Deschisă din Bulgaria. Practic, când o țară intră în acest mecanism, considerat „sala de așteptare pentru zona euro”, ar trebui să rămână în această zonă timp de cel puțin doi ani până a putea fi primită oficial în zona euro.
Criterii pentru aderarea la zona euro
Toate statele membre, cu excepția Danemarcei și Marii Britanii, care oricum se pregătește să iasă din UE, trebuie să adopte euro și să adere la zona euro. Pentru a face acest lucru, ele trebuie să îndeplinească anumite criterii, cunoscute sub numele de „criterii de convergență”:
- stabilitatea prețurilor (rata inflației nu poate fi mai mare de 1,5 puncte procentuale peste rata celor trei state membre care înregistrează cele mai bune rezultate)
- finanțe publice solide și sustenabile (deficitul bugetar nu poate fi mai mare decât 3 % din PIB. Datoria publică nu poate fi mai mare decât 60 % din PIB)
- stabilitatea cursului de schimb (tara candidată trebuie să participe la mecanismul cursului de schimb (ERM II) timp de cel puțin 2 ani fără devieri semnificative de la cursul central ERM II și fără o devalorizare a cursului central bilateral al propriei monede în raport cu euro în aceeași perioadă)
- ratele dobânzilor pe termen lung (rata dobânzii pe termen lung nu ar trebui să fie mai mare de 2 puncte procentuale peste rata celor 3 state membre care înregistrează cele mai bune rezultate în materie de stabilitate a prețurilor).
Bulgaria a depus o cerere aderare la ERM II și la uniunea bancară, în 2018.
La începutul acestui an, ministrul de finanțe declara că este posibil ca Sofia să intre în ERM II până la finalul lui 2019, astfel încât intrarea în zona euro să aibă loc în 2022.
„Bulgaria nu și-a stabilit niciodată un deadline într-un document oficial. Referirea la 2022 ca dată pentru aderare a fost menționată de ministrul de finanțe ca o dată posibilă, nu ca un termen-limită”, mai spune specialistul Fundației pentru o Societate Deschisă. Oficialii europeni au atras atenția încă de la începutul anului că „Bulgaria răspunde criteriilor fiscale și economice, cu excepția celor monetare. Trebuie înăsprite măsurile împotriva spălării banilor și îmbunătățit managementul companiilor de stat”. Măsuri fără de care nici Sofia nu va face pași înainte către „sala de așteptare” a zonei euro.
Cu toate acestea, Bulgaria pare mai decisă decât România să se îndrepte către zona euro.
Economistul Bogdan Glăvan: În România, nu a existat de fapt voință politică pentru aderare
În cel mai recent raport al Comisiei Europene, din 2018, România apărea ca fiind cel mai puțin pregătită din cele șapte state membre care ar urma să adere la zona euro – îndeplinea doar un singur criteriu din cele patru.
Toate celelalte șase state erau mai bine pregătite decât România, iar șefi de pluton erau Bulgaria, alături de Suedia și Croația, țări care îndeplineau trei din patru criterii. Acest lucru în condițiile în care România a îndeplinit criteriile formale pentru aderare în 2014 și 2015, iar în prezent orizontul pentru aderare este pentru 2024-2026.
Totuși, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, amintea , citat de Bloomberg, în urmă cu un an, că aderarea la zona euro „nu este o cursă despre cine aleargă mai rapid. Este un maraton. Este o decizie politică de mare responsabilitate și trebuie să atrag atenția că zona euro nu este una de convergență așa cum este UE”.
Cert este că economiștii români sunt de părere că situația s-a deteriorat între timp, mai ales din cauza politicii macroeconomice imprudente duse de Guvern.
„România stă foarte prost la deficitul bugetar, la datoria publică și la inflație. Iar dacă la acest ultim capitol lucrurile sunt în derapaj, dar pot reveni la normal cu ușurință, este mult mai complicat atunci când vine vorba despre deficitul bugetar”, ne-a explicat profesorul de economie și directorul Centrului de Economie Politică și Afaceri „Murray Rothbard” din cadrul Universității Româno-Americane din București.
El argumentează că mărirea pensiilor și salariilor, tăierea masivă a investițiilor, decise de Guvern „aruncă deficitul pe anii următori”.
„Nu mai ai de unde să tai și întrebarea se pune cum vor fi organizate cheltuielile publice astfel încât, totuși, să te încadrezi într-o țintă de deficit cât mai mică. Mi se pare extrem de complicat acest lucru. Nu este ușor de făcut și dacă nu se iau măsuri, deficitul poate ajunge cu ușurință la 6-7%”, socotește Bogdan Glăvan.
Unul dintre atuurile României rămâne datoria publică, în continuare mult mai mică raportată la PIB față de țările care fac parte din uniunea monetară.
În opinia profesorului de economie „nu a existat de fapt voință politică pentru aderare”, iar proiectul legat de zona euro nu a fost tratat ca un obiectiv național, așa cum s-a lucrat pentru integrarea în NATO sau aderarea la UE.
„Guvernul ia măsuri contra acestui deziderat. Trebuie să avem voință să îndeplinim criteriile, prezentând publicului consecințele. Ce înseamnă să avem deficit bugetar mic? Asta trebuie să spunem publicului. Nu putem trăi cu impresia că noi tot creștem pensii și salarii și așa trăim ca italienii pentru că nu așa vom ajunge”, mai spune economistul român.
România și zona euro
Aderarea la zona euro a fost pe agenda Guvernelor de la București, însă orizontul aderării s-a îndepărat cu fiecare an trecut de la intrarea României în UE.
Dacă inițial data pe care și-o propunea România a fost 2012, ulterior a fost devansată pentru 2014 și 2015. În cele din urmă, pe vremea când premier era Victor Ponta, deși a sublinia că aderarea la euro rămâne un obiectiv important pentru România, propune o altă dată: 2020. Guvernatorul Băncii Centrale, Mugur Isărescu, venea în acea perioadă cu o dată mai optimistă și anume 2019.
În prezent, orizontul în care Bucureștiul va începlini cele cinci criterii pentru a intra în clubul celor din zona euro a ajuns la intervalul 2024-2026. Ales anul acesta pentru a șasea oară guvernator al Băncii Naționale, Mugur Isărescu, a spus că una dintre prioritățile mandatului său va fi aderarea României la zona euro.
România mai are de îndeplinit, în plus, și criteriul convergenței reale, care ia în calcul atât convergența pensiilor cât și pe cea a salariilor. Potrivit unui document al Comisiei Naționale de Prognoză, din 2018, dacă România ar crește în medie cu 5% pe an (în mod sustenabil), ar putea ajunge din urmă media zonei euro în 16 ani, nivelul de 75% din media zonei euro ar putea atinge în 6 ani (2024), 70% din media zonei euro ar putea atinge în 4 ani (2022).
O țară are nevoie de 5-10 ani în ERM II pentru pregătirea aderării. Iar România și Bulgaria nici măcar nu au fost acceptate în ERM IIGeorgi Angelov
În opinia profesorului român de economie convergența reală nu este cu adevărat un criteriu: „noi vrem să aderăm la zona euro ca să ajungem la o convergență reală, adică să trăim la fel de bine ca nemții. Este evident că dacă am trăi la fel de bine ca nemții atunci s-ar pune întrebarea de ce mai avem nevoie de euro? Deci, cumva, folosirea acestui criteriu este un fel de a pune carul înaintea boilor, un motiv în plus pentru o întarziere pe termen nedefinit a aderării pentru că întotdeauna vom fi sub Germania la bunăstare”.
Georgi Angelov: Cred că nicio țară nu va intra în zona euro în următorii cinci ani
Iar temeri legate de introducerea monedei europene se întâlnesc și la bulgari. Un studiu al Fundației pentru o Societate Deschisă din Bulgaria, din 2018, arăta, de pildă, că peste 40% dintre bulgari susțin aderarea țării la zona euro, dar în mod paradoxal, doar 22% dintre bulgari și-ar dori înlocuirea monedei naționale leva cu euro, deși aceasta este una dintre consecințele imediate ale intrării în uniunea monetară. Economiștii pun totul pe seama fricii de creștere a prețurilor și a unei neîncrederi în moneda europeană apărută ca urmare a crizei din Grecia.
Pe de altă parte, aderarea la zona euro ar pune țara membră pe harta destinațiilor pentru investitori și va aduce, printre altele și acces mai ușor la finanțare pentru companii.
Totuși, perspectivele unei aderări la zona euro par îndepărtate, iar procesul, unul de durată.
„Cred că nicio țară nu va intra în zona euro în următorii cinci ani, pentru că zona euro nu este pregătiră pentru extindere. Sunt necesare reforme profunde și nicio extindere nu este prevăzută până când reformele nu sunt aprobate. Bulgaria este mai bine pregătită din punct de vedere economic, dar trebuie să facă mai multe eforturi în vederea reformării statului de drept și a sistemului judiciar. Bulgaria are excedent bugetar și excedent de cont curent, în timp ce România înregistrează deficit și are nevoie de timp pentru a rezolva problema”, punctează Georgi Angelov.
Drumul către zona euro
Pentru statele care au aderat la UE după introducerea monedei euro, în 2002, adică cele zece state primite în 2004, la care se adaugă România și Bulgaria (2007) și Croația (2013) aderarea la zona euro pare să fi fost un drum mult mai anevoios de parcurs decât pentru celelalte 19 state din uniunea monetară.
Statele unde moneda europeană nu a fost încă adoptată sunt Bulgaria, Cehia, Croația, Polonia, România, Suedia și Ungaria. Iar după Bulgaria, în 2018, și Croația a depus o cerere oficială de a intra în mecanismul ratelor de schimb (ERM II), ceea ce ar însemna o posibilă intrare în zona euro cel mai devreme în 2023.
„Cele mai recente membre ale zonei euro au avut nevoie de mai mult timp pentru a intra fiindcă cerințele sunt în prezent mai dure. Slovenia a intrat în 2004 în ERM II și abia doi ani și jumătate mai târziu în zona euro. Pentru Lituania acest proces a durat zece ani – din 2004 până în 2015. Așadar acum este mai dificil de intrat în zona euro și necesită mai mult timp. O țară are nevoie de 5-10 ani în ERM II pentru pregătirea aderării. Iar România și Bulgaria nici măcar nu au fost acceptate în ERM II”, spune Georgi Angelov, senior economist al Fundației pentru o Societate Deschisă din Bulgaria.
El mai argumentează că înainte de criză, extinderea zonei euro era o prioritate pentru UE, astfel încât era mai simplu ca țările să intre în ERM II și să se pregătească pentru euro. „Nu mai erau alte cerințe și oricine putea intra. Multe țări au intrat în ERM II – țările baltice, Slovacia, Slovenia, Malta, Cipru. După 2008, când a început criza, extinderea nu mai era o prioritate pentru UE. Trebuiau să se lupte cu criza din zona euro”.
Facebook Forum