Balanţa bunurilor a înregistrat un deficit mai mare cu 2,069 miliarde euro, iar balanţa serviciilor a înregistrat un excedent mai mare cu 436 milioane euro. Balanţa veniturilor primare a avut un deficit mai mic cu 720 milioane euro, iar balanţa veniturilor secundare a înregistrat un excedent mai mic cu 253 milioane euro.
În perioada ianuarie - iulie 2019, datoria externă totală a crescut cu 8,194 miliarde euro. Datoria externă pe termen lung a însumat 73,331 miliarde euro la 31 iulie 2019 (68,1 la sută din totalul datoriei externe), în creştere cu 7,9 la sută faţă de 31 decembrie 2018, iar datoria externă a atins nivelul 34,28 miliarde euro (31,9 la sută din totalul datoriei externe), în creştere cu 9 la sută faţă de 31 decembrie 2018.
„Creşterea datoriei publice directe în primele şapte luni ale anului 2019 a provenit în principal din emisiunile de euroobligaţiuni ale Ministerului Finanţelor Publice, în valoare nominală de 5.000 milioane euro, precum şi din influenţa preţurilor titlurilor de valoare emise de administraţia publică, în valoare de 2.134 milioane euro”, mai menționează BNR.
Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 31 iulie 2019 a fost de 77,7 la sută, comparativ cu 74,3 la sută la 31 decembrie 2018.
BNR subliniat, în ultimele luni, presiunile asupra evoluţiei economiei, considerând că cel mai important risc este intern şi vizează tensionarea echilibrelor macroeconomice, având în vedere nivelurile ridicate ale deficitului de cont curent şi ale deficitului bugetar.
România înregistrează un deficit al contului curent de aproximativ 4,5% din PIB la nivelul anului 2018, cel mai mare la nivelul UE şi uşor peste media de 4% din 2000 până acum, potrivit Ziarului Financiar.
Facebook Forum